Adrian Vasilescu, BNR: Daca bancile vor sa ramana puternice…sa faca bine si sa-si suplimenteze capitalul

Deseori, Banca Nationala a supus bancile comerciale la teste de stres. Pentru a le diagnostica rezistenta la socuri. Asa cum fabricantii de automobile fac probele de rezistenta pe terenuri dintre cele mai accidentate, si bancile – care in mod obisnuit nu lucreaza sub presiunea unor socuri puternice – sunt supuse unor simulari de rezistenta la stres. In scopul probarii comportamentului lor in imprejurari iesite din comun. Si al pregatirii lor pentru reactii adecvate la astfel de imprejurari, daca acestea ar deveni realitate. Ei bine, astazi, cele 36 de banci din sistemul bancar au de infruntat o astfel de realitate. Nu un test simulat!

• SOCUL  IMPREDICTIBILITATII

Legea darii in plata a fost adoptata de Parlament, promulgata de Presedinte si publicata in Monitorul Oficial, prin urmare face deja parte din sistemul nostru legislativ, produce efecte iar dispozitiile pe care le consfinteste se executa. Fortand bancile la strategii neconventionale.

Tocmai pentru ca legea deschide un camp atat de larg de impredictibilitate, capitalul bancar este supus unui test real de stres. Recent, intr-o conferinta publica, am afirmat ca in banci cotele capitalului scad. Ceea ce nu inseamna, in aceasta faza, ca se produce o diminuare a capitalului ca atare.

Ci, nivelul lui se reduce in raport cu o referinta in crestere. Si anume, cu indicatorul numit „cerinta de capital”. Adaugand ca nu exprim o opinie, ci o realitate. „Sunt calcule, am spus, facute cu cifrele in fata, cu legile in fata”. Agentia HotNews, care a preluat aceasta afirmatie, mi-a solicitat sa dezvolt acest subiect.

Criza a schimbat, in cele mai multe cazuri, tabloul creditelor ipotecare. Daca au fost ipotecate locuinte, inevitabil preturile lor actuale, de piata, sunt cu mult mai mici decat preturile de dinainte de criza, cand au avut loc tranzactiile. Astazi, este posibil ca pretul casei sa se fi redus la jumatate sau mai mult, in timp ce creditul – in mod firesc – nu a suferit nicio modificare. Din suma contractata, debitorului i se scade luna de luna cat a achitat. Dar nu sunt putine cazurile in care cei care au luat imprumuturi inainte de criza au de platit acum o suma mai mare decat valoarea actuala a imobilului ipotecat. Ceea ce inseamna ca, de la 13 mai, nu doar consumatorii de credite ipotecare ce nu pot sa-si onoreze acum datoriile fata de bancile creditoare, ci si pentru cei care vor fi in viitor in aceasta situatie. Au posibilitatea sa renunte la case in favoarea bancilor iar restul datoriei sa le fie stearsa. Consecinta? O parte din credit nu se mai recupereaza. In timp ce in contul bancii se inregistreaza un risc de pierdere. Obligatoriu, acest risc urmeaza sa fie contracarat cu un surplus de capital.

Asa cere legea. In acest caz, un act normativ sub titulatura de „Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene. Un document de insemnatate cardinala, intemeiat pe Tratatul Uniunii Europene si pe alte acte normative, pe Declaratia G20 din aprilie 2009, pe avize ale BCE, ale Comitetului Economic si Social European si pe alte norme de prim rang. Regulamentul privind (atentie!) amortizoarele de risc sistemic si masurile pe care statele Uniunii Europene sunt obligate sa le adopte pentru a apara bancile si, mai cu seama, capitalul bancar de riscuri. Toate dispozitiile continute in cele 337 de pagini se aplica obligatoriu in toate statele, fara ca acest regulament sa fie transpus in legi interne.

Potrivit prevederilor si calculelor impuse de regulament, este improbabil ca debitorul sa-si poata acoperi intreaga valoare a creditului prin contrapartida imobilului ipotecat. Si atunci, in cazul „darii in plata”, care e solutia? Din momentul intrarii in vigoare a legii, pentru acele credite a caror valoare e mai mare decat valoarea imobilului ipotecat se contureaza un risc de creditare. Bancile sunt obligate sa modifice, sa mareasca, deci, in raport cu riscul asociat expunerilor prin activitatea de creditare, cerinta de capital.

Aici se impune o explicatie. „Cerinta de capital”, indicator de maxima importanta in complexul deciziilor de prudenta bancara, nu este masurata la voia intamplarii. Indicatorul exprima rezultatul unui calcul, care nu poate fi facut decat asa cum cere expres Regulamentul European 575/2013, la care m-am referit deja. Asadar, „cerinta de capital” este calculata potrivit unor reguli stricte si reprezinta un reper: nivelul efectiv la care raportam capitalul unei banci.

Prin urmare, „capitalul unei banci urca sau scade nu fata de insasi valoarea pe care o are in sine, ci fata de acest reper: „cerinta de capital”. Reper care reprezinta expresia valorica a tuturor riscurilor cuantificabile – de creditare, de piata, operationale -, in calea carora i se cere bancii sa ridice un stavilar.

• AGONISEALA POPULATIEI IN BANCI NU POATE FI LASATA IN VOIA RISCURILOR

Se mai impune, asadar, o adnotare, legata de notiunea de risc. Astazi, nici tarile, nici guvernele, nici firmele, nici gospodariile populatiei si, inainte de toate, nici bancile nu mai pot fi in siguranta fara sa aiba o percepere reala a tabloului riscurilor ce le-ar putea lovi la un moment dat si fara sa proiecteze si sa ridice sisteme de aparare eficiente. Iar bancile, pretutindeni in lume, sunt supuse celor mai dure si sofisticate reglementari, motivul fiind acela ca sunt institutii care fac intermedieri financiare cu banii firmelor si ai populatiei.

In Romania, bunaoara, din randurile populatiei, zece milioane de persoane isi tin banii in banci, avand cincisprezece milioane de conturi bancare. Intreaga creditare este acum sustinuta de banci cu bani din economisirea interna. Iar acesti bani, reprezentand agoniseala unei mase critice a populatiei tarii, nu pot fi lasati la intamplare in bataia riscurilor de tot felul. Este obligatoriu sa ne raportam la un tablou al riscurilor – si Banca Nationala face acest tablou folosind evaluari multidisciplinare: calcule ale probabilitatilor, modelari bazate pe analize macroeconomice, statistice, sociologice, psihologice, istorice.

In general, este analizata realitatea in care bancile isi desfasoara in acest moment activitatea, sunt identificate si clasificate riscurile posibile, este calculata forta cu care ar putea fi lovite anumite banci sau intregul sistem. Si, mai presus de toate, sunt proiectate sistemele de contracarare a riscurilor de toate felurile, cu deosebire cele asociate activelor bancare. In aceasta categorie ( de active bancare) fiind incluse creditele date de banci, care la noi, in prezent, detin 56 la suta din total; plasamentele in titluri de stat, la Banca Nationala, in alte banci; banii din casierii; cladirile care asigura functionarea bancii; tezaurul, cu sisteme sofisticate de siguranta; retelele informatice etc., etc. Iar in ceea ce priveste calitatea stavilarelor ridicate de banci in calea riscurilor, erorile nu sunt admise.

• REPER PENTRU SOLVABILITATEA BANCII

Pe masura ce pierderile bancii cresc, cerinta de capital creste corespunzator, iar solvabilitatea bancii scade. Intrarea in vigoare a legii „darii in plata” produce o majorare a cerintei de capital, indicand cota pana la care capitalul bancii trebuie sa urce. Fiindca apar pierderi la creditele cu valori peste valoarea garantiilor ipotecate si aceste pierderi trebuie sa fie acoperite de banci, suplimentand capitalul.

In dezbateri publice, le sunt adeseori aduse acuzatii bancilor, ca ar fi supraevaluat garantiile. Numai ca valoarea creditului nu a fost raportata la valoarea adevarata a locuintei, ci la pretul tranzactiei. De atunci, de dinainte de criza, cand au avut loc cele mai multe tranzactii, preturile au tot scazut. Iar acum se impune sa fie refacute calculele, avand in vedere: a) rezultatul reevaluarii: cat anume mai are de rambursat (din credit) debitorul; b) ce diferenta apare intre suma de plata si valoarea garantiei; c) pierderea (posibila) in contul bancii.

Astfel de reevaluari au fost facute frecvent in anii crizei. Si au fost facute sub ochii atenti ai Directiei Supraveghere din BNR. De fiecare data, Banca Nationala a obligat actionarii bancilor sa suplimenteze capitalul. In vremea crizei au venit, in bancile romanesti cu capital strain, de peste granite, 1,2 miliarde de euro. Si capitalul a fost continuu un stavilar.

Desigur, riscul e o probabilitate. O banca lovita de un risc sau o suma de riscuri, pe care nu le poate gestiona ar putea sa antrena riscuri sistemice altor banci. Din prima zi a inregistrarii unui risc de asemenea natura, deci, cerintele de capital cresc iar capitalul bancilor, in raport cu noile cerinte, incepe sa scada. Intr-o prima etapa, in raport cu propria valoare, o banca are in continuare capitaluri proprii constante, dar majorarea cerintei de capital duce la scaderea solvabilitatii. Iar modificarea cerintei de capital se produce, in sus desigur, ca urmare a modificarii riscului asociat creditelor.

De fapt, riscul ar putea lovi chiar pe o raza ceva mai mare, provocandu-i unei banci „o pozitie valutara scurta”. Ceea ce ar insemna ca activele afectate (creditele in valuta) raman mai mici decat pasivele (datoriile in valuta ale bancii) afectate. Iar pentru diferenta, banca trebuie sa mareasca obligatoriu cerinta de capital. Si iata cum diferenta dintre valoarea creditelor si valoarea ipotecilor, reprezentand o pierdere in contul bancii, afecteaza fondurile proprii. Care nu mai raman constante. Asadar, daca in prima faza se modifica doar numitorul, in sensul ca se mareste cerinta de capital, in a doua faza scade si numaratorul, prin reducerea fondurilor proprii. In ambele faze, solvabilitatea bancii scade. Cat va fi scaderea? Depinde de realitatea din piata.

Nu punem insa punct aici. Fiindca in cea de a doua faza apare si obligativitatea provizioanelor. Plecand de la acelasi indicator, cerinta de capital, care creste. Din acest motiv, asteptarea nu e o solutie.