Amnistia fiscală, noul termen și bonificațiile la Declarația unică, în Monitorul oficial. O facilitate fiscală pentru unele prime/stimulente / Scutire de la plata taxei pentru panourile publicitate de pe domeniul public – UPDATE
O ordonanță de urgență care include, printre altele, o nouă amnistie fiscală, un nou termen la Declarația unică și bonificațiile pentru cei care o depun, a fost publicată în Monitorul oficial. Pe lângă aceste lucruri, documentul mai include un nou termen pentru persoanele care vor să direcționeze sume aferente impozitului pe venit către ONG-uri și stabilirea unui regim fiscal favorabil pentru angajatorii care oferă salariaților stimulente sau prime.
Să le luăm în ordine. Primele nu le detaliem, dar punem link-uri deoarece am scris despre ele deja.
Noua amnistie fiscală în varianta 2020
Aceasta spune că persoanele care își achită principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020, pot avea anulate dobânzile, penalitãțile și alte accesorii. Pentru mai multe detalii despre această amnistie, citește: Amnistie fiscală adoptată pentru cei care își achită principalul până la 15 decembrie/ Patru tipuri de facilități
Noul termen la Declarația Unică și bonificații de până la 10%.
Noul termen: 30 iunie 2020
Persoanele fizice vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.
De asemenea, va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie 2020 inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.
Mai multe detalii despre aceste prevederi: Finanțele anunță că circa un milion de români care obțin venituri din activități independente vor primi bonificații de până la 10% dacă vor achita impozitele sau contribuțiile până în 30 iunie
și
Nou termen pentru persoanele care vor să direcționeze sume aferente impozitului pe venit către ONG-uri
Persoanele care vor sã redirecționeze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 cãtre ONG-uri și alte entitãți nonprofit sau unitãți de cult vor putea sã depunã formularele cu datele entitãților/unitãților de cult alese pânã la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit și pentru depunerea declarației unice. Pentru mai multe detalii citește:
O facilitate: Regim fiscal favorabil pentru angajatorii care oferă salariaților stimulente sau prime
Se propune, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, pentru perioada stării de urgență decretate potrivit legii pentru prevenirea răspândirii epidemiei COVID-19, stabilirea unui regim fiscal favorabil pentru sumele reprezentând stimulente/prime acordate de către angajator din fondul de salarii persoanelor fizice care realizează venituri din salarii în baza contractului individual de muncă, ca urmare a desfășurării de activități ce presupun contact direct cu cetățenii și sunt supuse riscului de infectare cu SARS-CoV-2.
Astfel, pentru acestea nu se datorează contribuţie de asigurări sociale, contribuţie de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuţie asiguratorie pentru muncă, fiind supuse numai impozitului pe venit.
De precizat că prevederile se aplică pentru sumele acordate începând cu data intrării în vigoare a ordonanței pe perioada stării de urgență decretate potrivit legii, plătite până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.
Scutire la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de publicitate
Conform Ordonanței, se acordă o facilitate fiscală până la 31 august pentru plata chiriei datorate pentru ocuparea domeniului public cu panouri publicitare.
Astfel, pe durata stării de urgență decretate, consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București pot adopta hotărâri până la data de 14 august 2020 privind scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafețelor care au fost obligați, potrivit legii, să-și întrerupă activitatea economică total sau dețin certificat de situații de urgență emis de ministerul economiei prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice.
Dacă autoritățile administrației locale adoptă hotărâri de acordare a scutirii la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice, utilizatorii au obligația ca până la data de 15 septembrie 2020 să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a scutirii, însoțită de o declarație pe propria răspundere împreună cu documente justificative.
Vezi cum arată Ordonanța de urgenta 69/2020 privind amnistia fiscala, declaratia unica, bonificatiile si respectivele facilitati despre care am vorbit în acest text.