Alegerile din Germania şi pacea din Ucraina -consecinţe neintenţionate
În ştiinţele sociale se vorbeşte foarte mult despre „consecinţele neintenţionate”. Pe lângă consecinţele intenţionate, unele acțiuni pot avea și consecțințe neintenţionate, fenomen descris de Robert K. Merton în 1936. Aparent, nu există nicio legătură între alegerile din Turingia şi Saxonia şi apariţia unor iniţiative de pace în Ucraina, scrie în Contributors.ro Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. În realitate, o acţiune a determinat altele, în lanţ, iar astfel a apărut o consecinţă care nu a fost avută în vedere de alegătorii din cele două landuri atunci când s-au prezentat la vot în 1 septembrie.
Deşi consolarea nu este un sentiment specific german, opinia predominantă în Germania după aflarea rezultatelor din Turingia şi Saxonia a fost că, în privinţa rezultatelor AfD, se putea şi mai rău.
Strategia „zidului de protecție”
Marea temere de dinaintea alegerilor a fost că centura de siguranţă împotriva partidelor extremiste nu va face faţă de această dată AfD. După aflarea rezultatelor, concluzia a fost că, indiferent cum se vor forma coaliţiile la nivel de land, AfD va putea fi ţinut în opoziţie şi de această dată. Problema este că strategia „arcului constituţional” din alte ţări sau a „zidului de protecţie” (Brandmauer) din Germania pare a nu mai funcţiona la această oră în Europa.
Strategia alternativă, cea a includerii partidelor populiste în coaliţii de guvernare, este din nou testată, aşa cum se încearcă în prezent în Olanda, după ce în Austria aceeaşi strategie a eşuat în 2019. Adevărul este că nicio strategie împotriva partidelor populiste, fie de dreapta sau de stânga, nu mai pare a funcţiona la parametrii la care acestea au fost gândite. Dincolo de strategii şi rezultate, rămâne un sentiment de neputinţă: partidele tradiţionale nu au soluţii la ascensiunea extremismului, iar la nivel de land vor începe negocieri care vor dura foarte mult timp, dând senzaţia că politica este în afara preocupărilor cotidiene.
Niciun om politic nu este frecventabil dacă nu publică o carte
Cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca partidele tradiţionale, creştin – democraţii şi socialiştii, să aibă competitori serioşi aflaţi la extremele spectrului politic, în condiţiile în care aceste partide au fost încurajate să se extindă cât mai mult în teritoriu, beneficiază de finanţări uriaşe, de o resursă umană demnă de invidiat, de un aparat tehnic extins, suplu şi performant, devenind adevărate maşinării fără de care funcţionarea societăţii în ansamblul ei nu mai poate fi gândită?
Orice librărie din Germania este martor al dezvoltării politicului şi al înrădăcinăriii acestuia la nivel comportamental: niciun om politic nu este frecventabil dacă nu publică o carte – program în care să-şi expună viziunea, au loc dezbateri cu oamenii politici, lansări de carte etc., politica fiind parte a normalităţii şi nu privită ca ceva excentric, în afara sferei de preocupări ale cetăţenilor. Mai mult, Germania, traversând mai multe experienţe totalitare, şi-a luat măsuri de precauţie: partidele extremiste pot fi interzise de instanţele judecătoreşti, statul supraveghează îndeaproape activitatea lor pentru a nu se produce un decalaj nedemocratic etc. Se pare că, totuşi, toate aceste măsuri au avut şi au doar un efect limitat.
Extremismul și monopolul pe teme deliberat ignorate de partidele mainstream
Una dintre explicaţii este comună cu fenomenul care are loc peste tot în Europa: fragmentarea spectrului politic. Peste tot, partidele mari şi-au redus relevanţa, iar noi partide au apărut în interiorul spectrului politic. Particularitatea Germaniei este că fragmentarea nu a mai dus, precum în anii 1980, la apariţia de partide în interiorul “zidului”, ci în afara lui.Partidele tradiţionale au refuzat să discute unele teme noi, astfel încât acestea au fost preluate de partide din afara “zidului”, precum AfD.
Mult prea târziu s-a realizat faptul că nu există teme care să nu fie discutate fără a avea impresia că se încurajează discursul extremist. Un exemplu în acest sens este migraţia. A face migraţia tema centrală a discursului politic este fără îndoială marca unui partid populist.
A nu discuta deloc despre migraţie nu înseamnă a refuza extremismul, ci a te dezice de o bună parte din electorat care nu este deranjat de migraţie ca fenomen, ci mai degrabă de consecinţele colaterale – de exemplu, dezechilibrul între cerere şi ofertă în sectorul imobiliar, ceea ce duce la creşterea nesustenabilă a preţurilor de închiriere sau vânzare.
AfD a apărut pe acest fundal, imprimând treptat monopolul asupra unor teme deliberat ignorate de partidele mainstream. Nu a fost un fenomen unic în Europa, am asistat la evoluţii similare şi în alte ţări.
Ce este diferit în Germania. Noutatea alegerilor din 2024
Particularitatea Germaniei este că “zidul” a fost clădit nu cu un etaj, ci cu zece, astfel încât orice dialog cu AfD nu a mai fost posibil. Un partid populist situat mult mai la extremă decât multe partide populiste din Europa a ajuns să capete din ce în ce mai mult aderenţă la electorat.
Cu cât AfD devenea mai extremist în luările sale de poziţie, cu atât devenea mai popular într-o zonă a electoratului marcată de frustrare şi resentiment. AfD şi-a fixat baza electorală în landurile din estul Germaniei dar nici cele din vest nu au rămas “imune”. În Turingia situaţia a fost particulară, landul fiind condus de mai multă vreme de un partid de extremă stânga, Die Linke dar care, având legături cu trecutul comunist est-german, reuşise să se situeze cumva în interiorul “zidului” şi să nu fie exclus a priori de la negocieri pre şi post-electorale.
Noutatea alegerilor din 2024 o reprezintă apariţia Alianţei Sahra Wagenknecht (BSW), un partid care oficial a apărut doar în luna ianuarie, condus de Sahra Wagenknecht, un politician situat la extrema stângă, foarte apropiat profilului LFI – Jean – Luc Mélenchon.
Rezultatul în Saxonia şi Turingia a fost cu totul surprinzător pentru un partid nou format: 15 mandate în fiecare din cele landuri, în detrimentul Die Linke şi al SPD. Rezultatul foarte bun al AfD în ambele landuri şi percepţia generală că BSW nu ar fi în afara “zidului”, din moment ce AfD este deja în această categorie, fac ca în prezent o coaliţie cu BSW să fie discutată atât în Turingia, cât şi în Saxonia. În Saxonia, CDU ar putea guverna cu BSW şi cu SPD sau cu BSW şi cu Verzii. În Turingia, CDU ar putea guverna cu BSW şi SPD.
Dificila alegere pe care trebuie să o facă partidele tradiționale
Chiar dacă BSW nu este perceput ca fiind un pericol la adresa democraţiei la fel de mare precum AfD, partidele tradiţionale, în cazul de faţă CDU, au de făcut o alegere foarte grea. BSW a introdus în discursul politic o temă pe care cei de la AfD au cam ignorat-o dar cu care se simt în prezent confortabil: războiul din Ucraina şi sprijinul acordat de Germania.
Atunci când a apărut BSW, liderul CDU, Friedrich Merz, l-a catalogat drept ceea ce este: un partid populist, aflat la extrema stângă, cu care nu trebuie colaborat, un partid aflat de partea cealaltă a “zidului” pro-democraţie.
Un preț prea mare de plătit – Ucraina
În urma rezultatelor de la alegerile din Turingia şi Saxonia, Merz a fost supus la presiuni din partea liderilor CDU locali pentru a permite o alianţă CDU – BSW.
Va fi posibilă o astfel de alianţă? Greu de spus în acest moment.
Sahra Wagenknecht a ridicat miza, declarând că nu doreşte coaliţii punctuale, la nivel de land, ci parteneri pentru o nouă coaliţie de guvernare, cea care va rezulta din alegerile federale programate în 2025.
CDU poate asigura cu BSW stabilitate post-electorală în Saxonia şi Turingia, dar preţul ce urmează a fi plătit este foarte mare: o coaliţie la nivel federal ar însemna renunţarea la un aspect ce pare a fi non-negociabil – sprijinul faţă de Ucraina.
Trebuie amintit în acest context că CDU a fost deja serios afectat de acuzaţiile potrivit cărora fostul cancelar Angela Merkel ar fi favorizat nepermis de mult relaţiile cu Federaţia Rusă. Trecut în opoziţie, CDU şi-a recunoscut “vina istorică” şi a dorit să se redreseze printr-o politică pro-Ucraina.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu SPD, care are de gestionat moştenirea Schröder, dar impactul chestiunii ucrainene a fost absorbit mai uşor, din simplul motiv că partidul se află la guvernare. CDU, deja serios afectat de discuţiile interne pe marginea Ucrainei la nivel federal, parlamentarii din Est şi din Vest acuzându-se reciproc pe tema cine a fost mai îngâduitior cu Vladimir Putin, este acum în situaţia de a relua din nou subiectul în discuţiile cu Wagenknecht.
De fapt, AfD cunoaşte această vulnerabilitate majoră a CDU şi speranţa sa este că discuţiile CDU – BSW vor eşua în cele din urmă, ceea ce va face ca AfD să preia votanţi de la ambele partide. O altă varinată ar fi o guvernare minoritară a CDU la nivelul celor două landuri, susţinută discret de partidele din cadrul “zidului”, însă o asemenea formulă nu a mai fost experimentată în Germania până în prezent.
Dincolo de posibile coaliţii, care este totuşi explicaţia ascensiunii AfD şi BSW în ultimii ani?
Punctul comun al celor două partide este prezenţa mai puternică în Estul Germaniei. Partidele tradiţionale s-au extins în Est încă dinainte de reunificare, după căderea zidului Berlinului. Un aspect mai puţin cunoscut este că regimul comunist din RDG a dorit să copieze pluralismul politic din Germania Federală, înfiinţind partide – fantoşă cu denumiri similare, pentru a arăta că în Est nu se poate vorbi de un partid unic.
Astfel, Angela Merkel s-a înscris iniţial în CDU – Est care a fost rapid absorbită de adevărata CDU din Vest. Extinderea partidelor politice în Est, cu întreaga infrastructură masivă menţionată, a făcut ca acestea să fie cumva percepute ca parte a expansiunii mai generale a Vestului în Est.
Atunci când a apărut sentimentul de mândrie asocată cu apartenenţa la Est şi implicit de respingere a ceea ce ţine de Vest, parte a noii culturi politice a fost şi marginalizarea CDU şi SPD la nivel mai larg. Astfel a fost reestimat Die Linke, astfel au apărut AfD şi ulterior BSW, toate acestea reuşind performanţa de a se “extinde” şi spre Vest. Vestul s-a dus la Est, apoi Estul a venit în Vest. De fiecare dată când o criză a apărut, aceste partide extremiste au profitat. De pe urma crizei refugiaţilor din 2015, a beneficiat AfD. De pe urma pandemiei Covid-19 a capitalizat din nou AfD. De pe urma războiului din Ucraina şi a necesităţii redefinirii modelului economic german, bazat pe gaz rusesc ieftin, a beneficiat, mai nou, BSW. Trebuie amintit faptul că AfD şi BSW nu au deocamdată o coaliţie în niciunul dintre landuri, dar îşi împrumută reciproc marile teme. BSW a preluat tema migraţiei, iar AfD a preluat tema războiului din Ucraina.
Consecinţe neintenţionate şi neprevăzute
Ameninţarea partidelor extremiste, dar mai ales scorul infim la alegerile din Turingia şi Saxonia au determinat discuţii aprinse nu doar în cadrul CDU dar şi al SPD, direct interesat să rămână la guvernare şi după 2025. Dacă tendinţele politice râmăn la fel, singura cale de a mai salva “zidul” este reluarea coaliţiei precedente, CDU – SPD.
Ambele partide au tras însă învăţăminte din acea coaliţie: deplasarea lor înspre centru a favorizat dezvoltarea extremelor, iar AfD a capitalizat de pe urma acestei deplasări ideologice.
Având în faţă perspectiva opoziţiei sau a unei noi Grosse Koalition, cancelarul Scholz a început să facă unele concesii faţă de AfD şi BSW – consecinţe neintenţionate şi neprevăzute. Astfel, Germania a anunţat recent suspendarea de facto a Acordurilor Schengen, instituind controale la toate graniţele externe.
Va fi considerată această măsură ca fiind “proporţională” la Bruxelles? Greu de anticipat. Va atrage în direcţia SPD alegătorii AfD? Vom vedea.
Ucraina și discuțiile de pace
O altă măsură luată de Scholz a fost iniţierea unor discuţii de pace în Ucraina. Dacă despre Schengen se ştie, s-a comunicat, au existat reacţii, demersurile legate de Ucraina rămân deocamdată ascunse în faţa opiniei publice. Trebuie spus că Scholz a profitat de o deschidere mai mare a Ucrainei în acest sens. Recent, la Kiev s-a decis o remaniere guvernamentală.
Unul dintre cei remaniaţi a fost Dimitri Kuleba, ministrul de Externe, în ciuda unei performanţe foarte bune. Care au fost motivele demiterii lui Kuleba? S-a speculat că acesta ar fi avut o bună imagine în media şi din acest motiv Zelenski s-a simţit cumva “eclipsat”. Posibil. Însă explicaţia cea mai plauzibilă (care nu o exclude pe precedenta) este că Zelenski a dorit să iniţieze el însuşi un periplu diplomatic prin care să prezinte un plan de pace, iar prezenţa unui ministru de externe foarte bine profilat încurca acest demers.
Zelenski a făcut un turneu în Italia şi Germania. Pe data de 9 septembrie a participat la Forumul Cernobbio la Como, prilej cu care s-a întâlnit cu Georgia Meloni. Zelenski a declarat cu această ocazie “suntem mai aproape de sfârşitul războiului mai mult decât eram la început”, adâugând că planul său de pace va fi prezentat celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA. Zelenski speră ca noua administraţie de la Washington să intre în discuţii directe cu Federaţia Rusă după alegeri, pe baza planului ucrainean despre care nu ştim deocamdată nimic.
La o zi după vizita în Italia, Zelenski vizita Germania, întâi baza militară de la Ramstein, având apoi discuţii cu Scholz. Acesta declara după întâlnirea cu Zelenski: “cu siguranţâ va fi o altă conferinţă de pace, iar împreună cu Preşedintele Ucrainei am agreat că la aceasta va trebui să participe şi Rusia”. Înainte de întâlnirea cu Zelenski, Scholz a admis public că sprijinul Germaniei pentru Ucraina s-a diminuat în “unele părţi” ale ţării şi că “rezultatele de la alegeri au arătat că trebuie să facem ceva cu unii cetăţeni care nu agrează sprijinul nostru pentru Ucraina”.
Declaraţiile lui Scholz au fost bine primite de liderii AfD şi BSW. Tino Chrupalla, co-preşedintele AfD, a declarat că “am cerut de mult timp negocieri de pace care să implice ambele părţi din război – este bine că şi Cancelarul urmează acum cererea noastră”. Fabio de Masi, lideruil BSW în Parlamentul European, a declarat că afirmaţiile lui Scholz reprezintă “o iniţiativă importantă în direcţia unei încetări a focului”.
În tot acest timp, Ucraina a găzduit o nouă reuniune a Platformei Crimeea, reunind ţările care sprijină evenirea Crimeii la Ucraina – şi în acest context s-a discutat despre planul de pace ucrainean.
Vor începe discuţii de pace în Ucraina după alegerile din SUA? Acest demers va fi prefaţat de o încercare a Germaniei de a se poziţiona ca mediator? Sunt semnale în acest sens, dar nu suficiente.
Totodată, Ucraina discută şi mai intens acordarea permisiunii de a lovi ţinte în interiorul Federaţiei Ruse cu muniţie occidentală. Nu cumva este paradoxal a dori pacea şi continuarea războiului în acelaşi timp? Doar aparent, întrucât Ucraina consideră că trebuie să fie cât mai bine poziţionată pe front atunci când se va începe discuţia referitoare la o încetare a focului.
INTERVIURILE HotNews.ro