Analiză: Alunecarea către dreapta sau recentrare politică?

Alegerile pentru Parlamentul European au adus unele surprize, după cum am aflat imediat ce au început să fie publicate exit-pollurile de-a lungul și de-a latul Europei. „Extrema dreaptă ia cu asalt Parlamentul European!” sau „Unul din patru eurodeputați în Parlamentul European în următorii cinci ani este de extremă dreapta!” – erau unele dintre mesajele care circulau pe burtierele posturilor de știri și, dacă ne uităm în curtea proprie, aproape că se adeverește.

CUM STĂM MONȘER? NICI AȘA, NICI ALTMINTERI!

Cred că sunt cel puțin două idei de luat în discuție la acest moment și anume: (i) dacă ponderea grupărilor politice din Parlamentul European este dramatic diferită după alegerile din iunie 2024 față de alegerile din anul 2019 și (ii) cum se reflectă rezultatele naționale din runda de alegeri europarlamentare asupra politicii interne din statele membre (Franța, Austria, Italia, Germania, Țările de Jos etc., inclusiv din România)?

Potrivit Biroului Electoral Central, la București rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt următoarele:  Alianța electorală a partidelor de guvernare PSD-PNL – 48,55%; AUR – 14,93%; ADU – 8,71%; UDMR – 6,48%; SOS România- 5,03%; REPER-3,74%; Nicu Ștefănuță (independent), 3,08%.

În urma acestor alegeri, Alianța pentru Unirea Românilor – AUR (dacă luăm în calcul și rezultatele de la alegerile locale) devine a treia formațiune politică în preferințele electoratului din România, după PSD și PNL. Este AUR o formațiune ce poate fi considerată de extrema dreaptă? Răspunsul este în mare măsură că da, după toate canoanele.

Dar pe fond, AUR este în căutarea unei identități, iar limpezirea ideologică este puțin probabil să aibă loc sub mandatul lui George Simion, care se pricepe mai mult să conducă o galerie de fotbal decât să coordoneze ideologii partidului și să medieze între diversele curente, de la cel mistic-legionar la cel naționalist-conservator. Până una, alta, AUR este o copie nereușită a PRM-ului din vremurile bune ale lui Ion Iliescu, când Corneliu Vadim Tudor ținea sus stindardul naționalismului de tip ceaușist, căruia îi adăuga nuanțele verzi ale legionarismului interbelic.

Și cum să fie altfel? Nostalgicii care livrau în umbra PRM încă există și au vrednici urmași, dar niciun Corneliu Vadim Tudor, cu talent oratoric și erudiție nu s-a mai găsit în cămările peceristo-securiste, așa că se continuă etalarea non-eroului George Simion, care pare mereu perplex, semn că încă nu a înțeles pe deplin nici ce se vrea de la el, nici ce-l așteaptă în viitor.

SOS – Diana Șoșoacă, datorită unui număr important de voturi livrat de diaspora, depășește pragul impus de lege și trimite doi oameni ai formațiunii la Parlamentul European. Este această SOS o formațiune politică de dreapta? Personal nu sunt de acord cu ideea. Formațiunea lui Diana Șoșoacă nu are o ideologie, așa cum omul politic locomotivă a partidului nu are repere ideologice. Domnia sa este, amestecat: populistă, radicală, antisemită, xenofobă, naționalistă, filo-putinistă, scandalagioaică și așa mai departe.

Dacă vrem să o situăm undeva, atunci ar trebui creat un grup parlamentar al circarilor politici în Parlamentul European; cum este improbabil să fie așa, Diana Șoșoacă și companionul domniei sale Luis Lazarus vor fi plasați în zona unde extremele se ating: un populism nihilist[2] și anarhist[3]. SOS-ul cuplului de Bruxelles Șoșoacă-Lazarus este o caricatură a jucăriei stricate de altă dată PP-DD, semn de continuitate, ca și în cazul AUR. Motiv serios să nu cred că pe Dâmbovița ne racordăm la valul european; cel mult putem vedea roadele muncii trolilor care pun la treabă instrumentele de propagandă ale Moscovei.

AUR a reușit să obțină acordul grupului parlamentar al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)[4], cărora li se va alătura cu cei 6 eurodeputați în legislatura următoare. După ce AUR a aderat la ECR, acest grup a depășit numeric RENEW, devenind al treilea ca importanță din Parlamentul European, după populari și social-democrați. Ironia – dar în politică ironia este un instrument legitim și perfect tolerabil – poate face ca AUR să fie partenerul FIDESZ în ECR, deși au existat voci în partidul lui Viktor Orbán care consideră că cele două săbii nu pot coexista în teaca strâmtă al unui același grup politic.

NOTĂ: Ar fi de adăugat aici că, anterior alegerilor, Viktor Orbán ar fi încercat să atragă Frații Italiei și Adunarea Națională într-o viitoare nouă grupare politică în Parlamentul European, o grupare de dreapta, suveranistă. Dintr-un motiv sau altul, Viktor nu este simpatizat de Giorgia, ca om politic, desigur. Așadar nu este deloc sigur că FIDESZ va face parte din ECR. Dar AUR a fost eligibilă. Máté Kocsis, unul dintre liderii FIDESZ, a anunțat zilele trecute că partidul din care face parte nu se va alătura ECR, în condițiile în care gruparea politică în cauză a admis AUR. Presa din Italia are însă o altă versiune: Giorgia Meloni s-ar fi opus solicitării FIDESZ de aderare la ECR și a preferat AUR, decizie suficientă ca grupul politic conservator să devină al treilea ca mărime din Parlamentul European.

E drept, FIDESZ este o formațiune bine structurată, care susține de ani buni o guvernare coruptă, dar cu rezultate decente în rest, în timp ce AUR este mai mult o fabrică de zgomote, care a adunat o ceată largă și eterogenă de nostalgici, mistici și nemulțumiți.

Conform rezultatelor alegerilor, ECR și Identitate și Democrație (ID)[5], adică grupurile parlamentare suspectate că reprezintă extrema dreaptă – radicală, naționalistă, populistă etc. – va avea o pondere de circa 21 – 22%, câștigând procente (față de 2019) de la social-democrați, liberalii-democrați din RENEW și de la stângiștii Verzi. Popularii, de centru-dreapta, au depășit prognozele care-i vedeau în jurul a 170 de locuri în noua legislatură și stau mai bine decât în legislatura care s-a încheiat, crescând ca pondere la peste 26%.

Popularii vor face propunerea pentru șeful Comisiei Europene. Conform hotărârilor luate la congresul de la București, propunerea PPE pentru mandatul de șef al Comisiei rămâne Ursula von der Leyen și, dacă nu decide singură să se retragă sau dacă nu va eșua în negocierile pentru susținerea în Parlamentul European, va conduce pentru încă cinci ani guvernul unional. Din câte știm, PPE negociază cu social-democrații, cu RENEW, dar și cu ECR pentru susținerea viitoarei formule a Comisiei și, dacă se va obține un acord, AUR va trebui să aleagă dacă urmează calea dictată de Frații Italiei și o votează pe Ursula von der Leyen sau pășesc cu stângul în ECR încă de la început.

CUM INTERPRETĂM SEMNALELE NAȚIONALE

Giorgia Meloni pare să fie liderul european al momentului, după ce alegerile pentru Parlamentul European i-au pus în umbră de Emmanuel Macron și Olaf Scholz, iar o reacție de răspuns nu am văzut decât la președintele francez. Giorgia Meloni, în schimb, nu lasă momentul de glorie să-i scape și vrea să producă o „reformă politică” de anvergură în Italia, care să o mențină pe ea și partidul Frații Italiei la putere în anii care urmează. Cine știe, poate de abia de acum înainte vom vedea adevărata față a politicianului Giorgia Meloni!

În săptămâna care a trecut, Senatul a votat o propunere susținută de Frații Italiei potrivit căreia prim-ministrul ar urma să fie ales direct pentru un mandat de cinci ani, iar coaliția care va susține candidatul câștigător va primi automat o majoritate parlamentară de 55% în ambele camere ale Parlamentului, ca să-și treacă proiectele prin legislativ (cât timp majoritatea funcționează).

Numărul de voturi obținut în Senat pentru propunerea legislativă nu întrunește majoritatea absolută și probabil că nici deputații nu vor oferi la vot o susținere cu majoritate absolută. Dar Giorgia Meloni este decisă să întrebe poporul prin referendum dacă îi aprobă planurile de reformă politică. Și are bune speranțe că va reuși ce-și propune și în plan intern, și în negocierile pentru conturarea instituțiilor europene din următorul mandat.

Viktor Orbán și FIDESZ se pregătesc să preia șefia Consiliului Uniunii Europene. FIDESZ și aliatul său KDNP au obținut la europarlamentare 44,8% din voturi, în timp ce partidul TISZA, condus de noua vedetă a opoziției de la Budapesta, Peter Magyar, a obținut 29,6% din voturi. Dintr-o dată, poziția lui Viktor Orbán a fost șubrezită intern de o mișcare civico-politică care adună tot mai multe energii și a pălit în relația cu ceilalți lideri europeni, așa cum se întâmplă cu orice mascul alfa atunci când începe să sângereze.

Partidul TISZA al lui Peter Magyar sunt un câștig nu tocmai așteptat pentru PPE, aducând în grup 8 eurodeputați. TISZA este o formațiune de centru-dreapta ce taxează deriva iliberală teoretizată de Viktor Orbán, tradusă în practica politică budapestană printr-un deficit democratic și corupție, iar mai nou și prin lipsa de progrese economice.

Dar cea mai mare emoție a produs-o în Europa rezultatul alegerilor europarlamentare din Franța, cu Adunarea Națională (Rassemblement National – RN) câștigând 31,4% din voturile francezilor și urmând să trimită la Bruxelles 30 de eurodeputați, care vor face parte din grupul politic Identitate și Democrație (ID). Emmanuel Macron a reacționat imediat, dizolvând Parlamentul și convocând alegeri legislative anticipate, cu primul tur în 30 iunie.

Marine Le Pen, la nici două zile după alegerile pentru Parlamentul European, declara că va prelua funcția de președinte al Republicii, iar Jordan Bardella pe cea de prim-ministru: „Le-am spus întotdeauna francezilor că, de luni de zile, Bardella și cu mine lucrăm în tandem pentru a îndeplini cât mai bine sarcinile învestite de poporul francez. Cred că avem o șansă istorică de a permite Rassemblement National să repună Franța pe drumul cel bun.”[6]

De ce a dizolvat Emmanuel Macron Parlamentul? s-au întrebat mulți lideri politici, observatori și comentatori atât în Franța, cât și din Europa sau din Statele Unite. Care este planul său? Va lăsa extrema dreaptă să preia puterea? Avea și alte soluții, în condițiile în care partidul Renașterea (Renaissance fostul La Republique en Marche!), care-l susține, a obținut doar 14,6% din voturile exprimate de francezi? Iar Macron este un lider, un om de acțiune. Așa că a acționat: „RN vrea puterea, poporul francez pare că vrea să i-o ofere, atunci poftiți, votați! Aduceți RN la guvernare și vom vedea ce urmează. Vom vedea cu toții performanța lor.”

Sondajele dau în medie RN câștigătoare a alegerilor legislative, cu 33% – 34%, urmată de Noul Front Popular, alianță care reunește mai multe formațiuni de stânga, cu 28% – 30% din voturi, în timp ce alianța partidelor care-l susțin pe Emmanuel Macron – care candidează în alegeri sub numele Împreună pentru Republică / Ensemble pour la République – ar obține 22% – 23% din voturile francezilor, la o prezență la vot (turul I) estimată la circa 64% din totalul alegătorilor.

Așadar, partidul lui Marine Le Pen se pregătește de guvernare. „Suntem pregătiți să guvernăm”, a precizat Jordan Bardella, dar va fi dificil să ne punem în aplicare planurile cât timp Emmanuel Macron este președinte.[7] Iar nuanțările venite dinspre RN și Jordan Bardella continuă: „Nu voi fi [ca premier] nici un simplu pion, nici un simplu consilier al Președintelui Republicii! Pentru a guverna, am nevoie de majoritate absolută. Crede cineva că putem schimba viața de zi cu zi a francezilor printr-o coabitare într-o coaliție? Nimeni nu poate face asta”, declară Bardella. „De aceea mă adresez vouă francezilor: dacă vreți să vedeți de ce suntem capabili, dați-ne o majoritate absolută!”[8]

La fel ca formațiunea lui Meloni – Frații Italiei –, RN trece pe rând în umbră ideile care i-au electrizat electoratul fidel, printre care promisiunile că va repeta gestul lui De Gaulle și va retrage Franța din comandamentul integrat al NATO, va strânge relațiile cu Moscova și va lua distanță de Washington. Presa atrage atenția că toate aceste promisiuni de politică externă, care țineau capul de afiș până nu de mult, nu mai sunt astăzi de găsit pe pagina oficială a Adunării Naționale.

Altfel spus, Le Pen și Jordan Bardella, tânărul politician pe care Marine îl propune ca succesor, vor să dejoace planul lui Macron de autocompromitere internă și internațională după preluarea puterii politice.

Mai mult, Jordan Bardella a declarat în aceste zile că dacă vor prelua guvernarea, va continua să sprijine Ucraina cu livrarea de echipamente militare, muniție și alte tipuri de ajutoare, dar că se opune trimiterii de trupe pe teritoriul Ucrainei. Mesajul întrunește condițiile necesare pentru a fi bine receptat și printre partenerii europeni și din NATO ai Parisului, dar și intern, unde declarațiile războinice ale președintelui Macron nu au fost primite cu încântare chiar și acolo unde au fost corect înțelese.

LA NOI CA ÎN TOATĂ EUROPA?

Ca să ne vedem bine pe noi, să aruncăm o privire în apropiere, spre Berlin. Partidele de guvernare, adică SDP, FDP și Verzii au obținut la europarlamentare 13,9% – 5,2% – 11,9%, adică în total 31%. Alianța CDU / CSU, fosta formațiune de guvernare, a obținut 30% din voturile exprimate, iar AfD-ul 15,9%. Ca discuție strictă, AfD a obținut mai multe voturi decât social-democrații cancelarului Olaf Scholz, fiind formațiunea cu cele mai multe voturi obținute după CDU / CSU.

În România, dacă nuanțăm rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European cu cele de la locale, putem spune – în analiză grosieră – că social-democrații (PSD) la noi încă țin prim-planul, secondați de social-liberali (PNL) urmați la o oarecare distanță de populiștii radicali de dreapta de la AUR. Liberalii progresiști de la USR (cărora li s-au adăugat ce s-a mai cernut din fostul PDL a ex-președintelui Traian Băsescu și nemulțumiții din PNL grupați în jurul lui Ludovic Orban) au fost puternic taxați la vot, locomotivele lor numărându-se pe degetele de la o mână (București, Timișoara, Bacău sau Câmpulung Muscel).

Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania. Sursa: results.elections.europa.eu/ro/germania/

Dacă am fi avut încă o guvernare PNL – USR – UDMR, partidele ar fi obținut un scor la alegerile pentru Parlamentul European în jurul a 31% – 33%, adică nu departe de situația din Germania. Se poate spune, astfel, că PNL a judecat corect alianța cu locomotiva PSD, înțelegând că în România electoratul este tentat să voteze cu puterea, dacă partidele ce o dețin vin cu un semnal puternic de încredere și acțiune.

Deci PSD și PNL au dovedit că au instinct de conservare, cel puțin până la acest moment. Ce au de făcut în continuare? Sfatul lui Traian Băsescu pentru cele două formațiuni la prezidențiale – care ar putea să se desfășoare la începutul toamnei – este să continue să coopereze:

„Cele două partide nu reușesc să stabilească cine dă președintele, cine dă premierul. Asta e clar. Pe urmă, cele două partide nu reușesc să stabilească când vor fi alegerile, în septembrie sau în decembrie, cum e normal.” Un tandem Ciucă – Ciolacu? „Nici nu văd altă soluție. Problema e ca ei să ajungă la concluzia – care la Cotroceni, care la Palatul Victoria (…) Băsescu a avut 10 ani la Cotroceni, așa e, dar am avut 4 ani cu guvern ostil, guvernul Tăriceanu, și doi ani și jumătate cu Ponta. 6 ani jumate am fost în confruntare cu guvernul. Ce vreau să spun e că marea greșeală ar fi să nu se înțeleagă, să se confrunte.”[9]

Dacă PSD și PNL vor arăta că pot coopera în continuare și la alegerile prezidențiale, demonstrând că acel plan (virtual) al unei cooperări pentru 7 ani evocat încă din toamna lui 2021 a fost luat în serios, cel mai probabil nu vor avea surprize nici la alegerile parlamentare, obținând majoritatea pe care și-o doresc. AUR nu poate contesta credibil o alianță PSD – PNL pentru că, în fond, electoratul înțelege că (la fel ca PRM) acest partid cu pretenții de dreapta este tot o rudă îndepărtată a FSN – FDSN – PDSR și așa mai departe, al cărei rol este să facă scandal, să spargă pahare la întrunirile de familie și să intre cu bocancii murdari pe covor. Să facă audiență la știri, dar nu și politică serioasă.

Cheia unei schimbări – extrem de firavă la acest moment – ține de capacitatea USR de a propune rapid o conducere credibilă și un candidat pentru alegerile prezidențiale cu carismă, capabil să emită și să susțină idei de forță. Lăsând la o parte entuziasmul primilor ani după revoluție, pentru Cotroceni a fost preferat genul de candidat aparent capabil să rupă echilibrul: votăm puterea la legislative, dar la președinție preferăm candidatul care vine din afara sistemului.

George Simion a încercat în fel și chip să se afirme ca un personaj antisistem, dar a convins puțină lume că ar fi așa…Citeste restul articolului pe Contributors.ro