Sari direct la conținut

ANALIZA În atenția ANCOM: Ce se întâmplă cu tarifele de terminare în rețelele mobile?

HotNews.ro
Nicolae Oaca, Foto: Hotnews
Nicolae Oaca, Foto: Hotnews

Uitându-mă în propunerea de plan de acțiuni al ANCOM pentru anul 2019 am observat o eroare sau anomalie. La pagina 2, punctul 8 se prevede ”Stabilirea tarifelor serviciilor de terminare la puncte fixe a apelurilor pe baza unui model de calculaţie a costurilor”. Eroarea este prezența cuvântului ”fixe” în loc de ”mobile”. Sau, dacă nu este o eroare atunci este o anomalie – ANCOM își propune eforturi pentru un obiectiv mai puțin important în detrimentul unuia cu mare impact asupra industriei.

Telefonia fixă, căreia ANCOM îi acordă o deosebită atenție prin noi tarife de terminare, este o afacere în puternică scădere: utilizatorii, traficul și veniturile scad continuu – numărul utilizatorilor a ajuns la sub 3,8 milioane la 30 iunie 2018 față de 22,2 milioane SIMuri active în telefonie mobilă !!! În plus, tariful de terminare în rețelele fixe este mult mai mic, €0,0014/minut, decât cel pentru rețelele mobile €0,0084/minut.

Și atunci, de unde pasiunea aproape perpetuă a ANCOM pentru a reduce ce este redus neglijând ce realmente ar trebui redus și care are un profund impact asupra industriei?

Încă de la lansarea operatorilor GSM în anul 1997, România a avut mari probleme în a urmări tendința Uniunii Europene de a pune pe costuri tarifele de terminare în rețelele de comunicații mobile, tarifele noastre fiind aliniate la cele din UE cu mari întârzieri.

În felul acesta, marile tarifele de terminare în rețelele mobile din România, anomalie de mult prea mult timp, au făcut ca operatorii de rețele fixe (€0,0014/minut față de €0,0084/minut) dar și unii operatori de rețele mobile să subvenționeze marii operatori de comunicații mobile mărindu-le veniturile pe seama utilizatorului final, a economie naționale. Eforturile Comisiei Europene de a pune pe costuri tarifele de terminare a dus la micșorarea acestora în ultimii ani în UE.

Astfel, ANCOM stabilea noi tarife de terminare în rețelele mobile, €0,0096/minut de la 1 aprilie 2014, cu o întârziere de cel puțin 15 luni. Pe lângă marea întârziere a punerii pe costuri a tarifelor de terminare in rețelele mobile, adică venituri mărite pentru marii operatorii de rețele mobile încă minim 15 luni, ANCOM s-a lăsat convinsă de marii operatori să pună tarife de terminare mai mari decât în țările vest europene, €0,0096/minut, mult prea mari pentru România, neglijând astfel diferențe de dezvoltare economică care se regăsesc și în structura costurilor serviciilor (cheltuieli operaționale mai ales) dar și în puterea de cumpărare a românilor. Ținând seama de dezvoltarea economică, România ar fi trebuit să aibă, alături de Bulgaria, cele mai mici tarife de terminare în rețelele mobile din UE.

Situația persistă și în anul 2019! Cu un tarif de terminare de €0,0084/minut România este peste media UE deși din punct de vedere macroeconomic (PIB, salariu mediu, putere de cumpărare, etc.) este la coada UE.

Click pentru a deschide

În felul acesta se continuă subvenționarea marilor operatori de comunicații mobile de către restul operatorilor și cheltuieli în plus, nejustificate, pentru întreaga societate românească. Aceste cheltuieli în plus erau evaluate în anul 2013 la circa €200 milioane pe an, chiar de către AOMR!

De ce ar trebui să aibă Româna tarife de terminare în rețelele mobile mai mari decât în Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca, Suedia, Franța, Austria, Portugalia, Spania sau media UE28? Cu ce este România peste aceste țări? Cu salariul mediu? ….

Continuare la https://nicolaeoaca.blogspot.com/

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro