ANALIZA Pactul Ecologic European: Too big to fail? – dimensiunea politică

Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană (CE) propune un plan clar legislativ și strategic prin care să transformeEuropa in primul continent neutrudin punct de vedere climaticpână în 2050. Acest plan, sub numele de Pactul Ecologic European (PEE) va avea un impact significativ asupra economiei și societatii europene. Atingerea acestui obiectiv va fi o mare provocare în condițiile în care sub actualele previziuni de energie și climă,emisiilevor putea fi reduse doar cu60% până în 2050. Câteva întrebări survin pe fondul acestor schimbari radicale pe agenda politică europeană:

• Care este contextul în care PEE este propus și de ce clima sau „urgența” climatică a ajuns o prioritate pe agenda politică(1)?

• Ce conține PEE și de ce este prioritatea numărul unu a Comisiei Europene?

• Care sunt principalele impedimente în alinierea EU27 pentru PEE și de ce avem o inflație de acte legislative pe subiectul clima?

• PEE – oportunitate pentru Europa de a-și (re)defini leadership-ul pe arena globală?

Context politic: dimensiunea provocării

Pactul Ecologic European (PEE), similar ca dimensiune, impact și concept cu programul „New Deal” propus în 1933 de președintele american Franklin D. Roosevelt, are drept obiectiv reducerea totală a emisiilor de carbon la nivelul UE până în 2050. Anunțat de președinetele Comisiei Europeane Ursula von der Leyen în decembrie 2019 sub forma unei comunicări(2), Pactul conține în total un set de 47 acțiuni și cuprinde propuneri legislative, strategii și planuri de acțiune, instrumente financiare și inișiative cu caracter negislativ(3) care acoperă o varietate de sectoare: climă, energie, mediu, industrie, agricultură, transport, comerț, etc. Sub această „explozie” de acțiuni, mașinăria birocratică europeană va fi supusă unui exercițiu de maximă capacitate, dat fiind faptul că peste 50% din acțiuni au termenul de publicare anul 2020. Legea neutralității climatice până în 2050, care urmează să fie propusă de Comisie în martie 2020, reprezintă elementul esențial al acestui Pact, fiind o propunere legislativă transversală cu efect imediat asupra tuturor actelor legislative europene existente și respectiv, asupra tuturor sectoarelor.

PPE este, de departe, unul din cele mai ambițioase proiecte pe care Comisia Europeană le-a propus de la crearea să, după Piață Unică Europeană și introducerea monedei unice Euro. Prin aceasta provocare în sprijinirea acțiunilor în domeniul climei se urmărește, bineînțeles, și o schimbare a paradigmei economice prin trecerea de la o economia esențial bazată pe consumerism la o economie verde. Mai exact, o creștere economică generată de producție de tip sustenabil, eficientă în managementul resurselor și un consum responsabil decât unul indus, stimulat și mai curând nejustificat.

Clima – subiect prioritar

Urgența climatică a ajuns o prioritate la nivel european pe fondul efectelor directe create asupra mediului: de la inundații în sudul Europei la temperaturi neobișnuit de mari în nord cu implicații directe, imediate în agricultura, mediu și, evident, în confortul și siguranță societății.

Aceste efecte au generat demonstrații pe tot globul pentru a declanșă acțiuni de combatere a schimbărilor climatice de peste 6 milioane de protestatari și 1,5 milioane doar în Germania.

Cunoaștem deja, în urma publicării Raportului Special al Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) în 2018, că încălzirea globala indusa de om a atins deja 1°C peste nivelul preindustrial si crește cu aproximativ 0,2°C/deceniu, urmând că, în lipsa unor acțiuni substanțiale, să ajungă la 2°C după 2060.(4)

La nivel global, UE28 emite 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră și, pe fondul efectelor schimbărilor climatice, in 2019 93% din europeni au considerat că acestea sunt o „problemă gravă” iar 79% le consideră „o problemă foarte gravă”(5).

Efectele incalzirii globale se reflecta imediat in productivitatea economia a UE, in infrastructura, productia agricola, protectia mediului, dar si cu risc direct asupra sanatatii si scaderii nivelului de trai al europenilor.

Dupa cum am mentionat, obiectivele actuale pentru 2030 au ca tinta:

• 32% din energie sa provina din surse regenerabile in mixul energetic european
• 32,5% obiectiv pentru eficienta energetica
• 40% reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)

Odată cu adoptarea Pactului, obiectivul pentru reducerea emisiilor GES până în 2030 va crește substanțial, motiv pentru care CE dorește să modifice ținta pentru reducerea a emisiilor GES de la 40% la 50% – 55% față de nivelul din 1990 (fig. 1). Aceste obiective se vor dovedi a fi o adevarată încercare, mai ales pentru Statele Membre care se bazeaza pe un consum intens de carburanți fosili.

Semnificația politică a PEE: consens pe plan intern și leadership în programele de climă pe plan extern

Pactul este prioritatea numărul unu a Comisiei von der Leyen, succesul actualei Comisei va depinde de alinierea tuturor Statelor Membre în susținerea obiectivului de decarbonizare netă și, respectiv, adoptarea și implementarea Pactului. Acest demers deja derulat de Comisia Juncker (2009-2014), transformă instituția dintr-o locomotiva efectiv birocratică care execută prioritățile Statelor Membre într-o instituție vădit politică cu capacitatea de a-și propune viziuni politice pe termen lung.

Deocamdată Polonia, un porte-parole în spațiul Europei de centru-est, dar și al doilea cel mai mare consumator de cărbune în UE după Germania (78% consum de cărbune în mixul energetic). Polonia este singurul stat în EU27 care nu a acceptat, încă, obiectivul de neutralitate de climă propus de Președinția Consiliului European sub forma concluziilor (votul prin consens, nu unanimitate).

Acest nexus instituțional, aparent nesemnificativ, este o mică speță care pune în lumina ambiția proiectului dintr-o perspectiva top-down. Dat fiind faptul că, pentru proiectele politice de anvergură precum PEE, Comisia Europeană are nevoie de „ghidarea politică” sub forma concluziilor prezentate de Consiliu.

Elementulgeopolitic global este, de asemenea, la fel de important: schimbările climatice afectează toate țările la nivel global și nu pot fi oprite doar de țările UE. Pentru reducerea emisiilor la nivel global UE are nevoie cel puțin de sprijinul Chinei și al SUA. China emite 27% din totalul emisiilor la nivel global(6) și, luând în considerare importanța schimbului comercial cu UE, este extrem de important ca China să adere acțiunilor climatice propuse de UE.

De aceea, pachetul legislativ privind Legea Neutralitatii Climatice, dar și alte dosare (de ex. reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 55% in 2030) trebuie să fie adoptate înaintea Conferintei ONU privind schimbările Climatice (COP26) din Glassgow, în noiembrie 2020. Acest termen este unul extrem de scurt, dat fiind faptul că, în medie, adoptarea prin procesul colegislativ (Parlamentul European și Consiliul UE) a unui act legislativ durează aproximativ 12 luni.

Mai mult decât atât, Comisia lucrează in acest moment și asupra unei strategii privind taxa vamală pe emisiile de carbon (carbon border tax) pentru produsele intensiv energetice importate – ciment, fier, oțel, sticlă. Această propunere, inițiată de Franța și puternic susținută de către Președintele Macron, a creat deja reacții oficiale negative din partea SUA, mentionându-se capacitatea de reacție odată ce taxa este aplicată(7). Un nou mandat sub administrația Trump nu va ajuta cu siguranță la coagularea acțiunilor multilaterale în sprijinul mediului și climei. Pe lângă aspectul geopolitic, Comisia lucrează simultan la identificarea instrumentelor tehnice în cadrul OMC (Organizația Mondială a Comerțului) pentru aplicarea unei astfel de taxe dat fiind riscurile majore ale aplicării incorecte unei astfel de taxe cu efecte directe, majore, asupra competitivității europene și implicit asupra locurilor de muncă.

Ambiția Comisiei este demnă de apreciat – proiectul își propune să revoluționeze economia europeană, să transforme tehnologiile de producție în industrii, să reglementeze importul și exportul în afara Uniunii dar și să schimbe paradigma economică a consumului. Politic vorbind, leadership-ul UE va fi testat atât pe plan intern, în coagularea pozițiilor divergente și alinierea EU27 către un singur obiectiv dar și pe plan extern, în cooptarea altor actori externi, în special China, dar și SUA, India, Rusia, Brazilia pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice.

Costurile tranzitiei: finanantarea si inovatia la nivel european

Comisia este singura instituție publică cu funcție executivă la nivel global care și-a asumat un proiect de o asemenea anvergura și care cuprinde 2/3 din bugetul UE (2020 – 2025). Finanțarea tranziției de decarbonizare va fi esențială. PEE presupune un total de investiții de 1 trilion euro în următorii 10 ani și creerea unor costuri suplimentare de 40-50 miliarde de euro pe an până în 2050 (0,2% din PIB-ul proiectat al UE).(8)

Importantă este relația direct proporțională între procesul de decarbonizare și creșterea economică sustenabilă. Dacă revoluția industrială a însemnat trecerea la consumul de cărbune care a condus la boom-ul economic prin dezvoltarea industriei, acum emisiile de carbon influențează negativ economia datorită mecanismelor pietii. Mai exact, prin modernizarea și trasnsformarea inovativa a economiei europene și canalizarea eficientă și calitativă a instrumentelor financiare, obiectivul neutralității climatice devine relativ tangibil. Doar în perioada 1990 – 2018, 23% din emisii au fost reduse, în timp ce economia europeană a crescut cu 63%.(9)

Al doilea aspect este cel al inovației, pentru a atinge obiectivul climatic în 2050 nivelul de inovație în Europa trebuie să crească. Aici este vorba nu doar de producerea ideilor noi și inovative, dar și de nivelul de testare și dezvoltare al technologiilor deja create în Europa. De exemplu, 75% din tehnologiile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice sunt deja disponibile inn diferite stadii de dezvoltare și doar un sfert din tehnologiile necesare trebuie descoperite implicând evident costuri în cercetare și dezvoltare.

Problema costurilor este de altfel una clasică: pe deoparte instituțiile publice cu capacitate de reglementare nu vor să-și asume responsabilitatea de alocare a banilor publici pentru anumite tehnologii de energie (technological lock-în) lăsând piața liberă să decidă dezvoltarea lor, pe de altă parte, investitorii, și mai ales institușiile financiare, au nevoie de stimulente de natură reglementară care să le asigure acest risc.

Funcționarea coordonată a mecasnimului public/privat sau așa-zisul „push-pull” în alocarea eficientă a costurilor va fi decisivă în realizarea acestei tranziții. Dat fiind că cele mai multe emisii vin din sectorul energetic (fig. 2), o transformare a sistemului de energie european este imperios necesară prin alocarea resurselor financiare și stimularea noilor investiții. Guvernele pot să stabilească cadrul de reglementare si să sprijine cercetarea și investițiile, dar este nevoie de capital privat masiv pentru a încuraja implementarea proiectelor mari cu tehnologii noi sau adaptate.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro