Andreea Puiu, învățătoarea care îi învață pe copii să își antreneze creierul: Nu știm să sărbătorim reușitele, fericirea e un mușchi care se poate dezvolta

​Andreea Puiu este o învățătoare atipică. Le predă elevilor ore de fericire. Crede că putem fi antrenați de mici pentru a obține maximum de efecte, atât de la școală, cât și de la viață. ”Fericirea apare zi de zi în viața noastră, doar că o punem foarte departe de noi” – afirmă Andreea Puiu, într-un interviu pentru Radio România Actualități.

”Cred că fericirea se poate învăța și am pornit pe acest drum alături de profesori, de părinți, de elevi pentru a dezvolta cât mai multe trasee ale fericirii. Este foarte important să fim cercetători ai fericirii noastre. Merg cu orele de fericire atât la grădiniță, cât și la clasele primare și gimnaziale, putem face un circuit al școlilor fericite și este nevoie să fim cât mai mulți, să considerăm fericirea moneda supremă, așa cum se spune în literatura de specialitate, pentru că fericirea înseamnă că trebuie să câștigăm împreună. Poate crea fenomene extrem de frumoase în viața noastră când punem în practică această idee.

Copiilor li se pare incredibil de firesc când aud de ”ora de fericire”, să se alăture și să aibă tot felul de propuneri legate de fericire. În 2016, am început să pregătesc la doctorat ”Pedagogia fericirii” și să aduc ca idee principală că fericirea este un mușchi care se poate dezvolta și am încercat să aflu care este vocea științei legată de fericire, tocmai pentru a înlătura percepțiile asupra fericirii și care nu sunt atât de folositoare.

Nu prea cunoaștem efectul online-ului în viața noastră și copiii au ajuns acum să stea de la 3 la 6 ore pe calculator și nu prea știm ce se întâmplă cu corpul și mintea lor într-un asemenea mediu. Imaginea școlii s-a schimbat foarte mult, trebuie să punem toate cărțile pe masă pentru a vedea care sunt alegerile cele mai sănătoase în privința fericirii, pentru că există forme de fericire bună și forme de fericire negativă, care nu ne sunt favorabile” – a mai spus Andreea Puiu.

Cum arată o oră de fericire?

”La clasele mici, există foarte multă culoare și copiii își fac tablouri cu propria lor fericire și conștientizează care sunt sursele fericirii lor, dar în același timp este important să vorbim despre toate emoțiile – cum se întâlnește fericirea lor cu tristețea, cu furia, cu regretul, s.a.m.d și punem în oglindă aceste emoții. Împreună, facem cu copiii exerciții de fericire, sunt și expoziții de fericire, avem o literatură a fericirii și mergem chiar spre o filosofie a fericirii pentru copii.

La orele mele îi învăț pe copii să fie investitori în fericire, până la urmă cu toții suntem investitori sociali. Vorbim nu doar despre zâmbete, care trebuie să existe în privirea noastră când fericirea este autentică, dar vorbim despre zâmbetele din minte: îi învățăm pe copii cum să își antreneze creierul, cum să se programeze cumva pentru fericire. Trebuie să facem simțită și prezența fericirii în școli, copiii să se simtă plini de viață. Copiii care sunt autentic fericiți reușesc sa ia maximul din ceea ce oferă școala.

Celor mici le-ar fi foarte ușor să facă anumite lucruri, dar apar tot felul de situații pe care e necesar să le depășească alături de noi și trebuie să investim și mai mult în această perioadă. Fiecare copil și fiecare familie se întâlnește cu istoria fericirii, pe care a avut-o în propria viață. Atunci când vorbim despre fericire, este ca și cum am lua universul acelei familii sau acelui copil de la început, pentru că sunt foarte conectate lucrurile acestea.

Deseori, spunem: ”voi fi fericit (ă) atunci când…”

”De cele mai multe ori, nu prea se sărbătoresc reușitele. Atunci când cineva face un lucru, nu acordă timp sărbătorii acelui eveniment fericit, chiar dacă a fost într-o anumită măsură realizat și observ că se aplică foarte mult acel mit: ”voi fi fericit atunci când voi lua o notă, când cineva mă va aprecia”, s.a.m.d. ”Voi fi fericit atunci când…”, împinge fericirea foarte departe de noi , este foarte important să coborâm fericirea de pe piedestal, să fie una pe care să o putem simți real în viața noastră și să avem timp pentru propria fericire. Să ne punem în agenda proprie ”timp pentru fericire” – să putem să savurăm ceea ce ni se întâmplă, să putem să onorăm ceea ce simțim.

Stăm destul de departe de propria fericire pentru că nu îi permitem să facă parte din viața de zi cu zi a noastră. Avem impresia că ea va apărea undeva, cândva, doar în anumite condiții. Fericirea apare zi de zi în viața noastră, doar că o punem foarte departe de noi. Fericirea este ca un telefon scurt, cu o veste bună pe care îl primim și trebuie să ne aducem aminte de această capacitate a noastră de a ne schimba starea. Trebuie să îmblânzim fericirea, să o cunoaștem.

În fericire, se vorbește de nișe dezavantaje care pot să apară. În studiile de specialitate se găsesc dovezi – de exemplu, înainte de teste, copiii sunt invitați de a se gândi un minut la viața lor, atunci rezultatele lor sunt mult mai bune. Se vorbește chiar de eficiența fericirii la locul de muncă. Fericirea ne ancorează mult mai mult, nu prea putem să fim fericiți atunci când suntem neconectați. Invitația mea este să descoperim beneficiile reale ale fericirii, pentru că apare teama de fericire, așa cum este teama de necunoscut. pentru că noi nu cunoaștem cât de departe ne-ar putea duce fericirea noastră și ne este cam teamă de această distanță.

Trecutul este o hologramă și nu mai putem să intervenim. Este important cum sădim prezentul, ca să aibă un rod în viața noastră. La orice vârstă avem șanse la fericire. Sunt persoane aparent deschise la fericire sau aparent fericite, iar lipsa aceasta de informație referitoare la nivelul de fericire în școli și în societate nu ne ajută să putem interveni în mod real asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, trebuie să creăm un mediu optimist de dezvoltare pentru copiii noștri. Atunci când ne mințim în legătură cu propria fericire, poate uneori, neintenționat, corpul nostru răspunde pentru că există o chimie a fericirii și este ceva fantomatic și nu se declanșează acei hormoni ai fericirii”, a adăugat Andreea Puiu.

De ce să studiem un lucru efemer așa cum este fericirea?

”Ar trebui să fim curajoși – de a descoperi cu adevărat fericirea noastră, în funcție de startul pe care l-am avut și, în egală măsură – de a fi curioși în domeniul fericirii. De ce să studiem un lucru efemer așa cum este fericirea? Sau de ce să studiem fericirea când poate apărea o inactivitate sau o mulțumire prea mare de sine? Nu trebuie să ne speriem de aceste lucruri, pentru că viața ne oferă în meniul ei nu numai momente de fericire. Să fim onești – avem în fluxul vieții noastre tot felul de momente pe care trebuie să le depășim.

Ar fi bine să nu ne creăm propriile obstacole și blocaje. Fericirea este strâns legată de libertatea de a decide, de libertatea de a simți dar dacă se tot blochează tot felul de emoții..noi vorbim cu copiii la lecțiile de fericire despre puterea pauzei, pentru că e nevoie de pauză pentru a putea respira lejer pentru a vedea ce dorim să alegem în viață” – a mai spus învățătoarea.

Andreea Puiu este doctorand în pedagogia fericirii si autoarea unui manual de fericire ”Jurnalul de fericire la scoala”. În opinia sa, fericirea este o știință și o atitudine care se poate dezvolta.