Sari direct la conținut

Arbitrul telecom anunță oficial amânarea cu șase luni a licitației 5G: Transpunerea Memorandumului cu SUA este benefică și absolut necesară

HotNews.ro
Conducerea ANCOM, Foto: Hotnews
Conducerea ANCOM, Foto: Hotnews

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a anunțat oficial joi amânarea licitației pentru vânzarea frecvențelor prin care se vor furniza servicii 5G. „Guvernul României și al SUA au semnat un Memorandum pe 5G extrem de important și benefic, care ține de securitate și parteneriate strategice. Pentru a putea fi aplicat, trebuia modificată legislația primară, lucru care nu s-a întâmplat. Noi suntem obligați să oferim operatorilor toate datele și condițiile astfel încât să poată veni cu oferte care să stea în picioare din punct de vedere economic.”, a spus acesta.

  • Cele trei condiții necesare pentru ca licitația 5G să poată avea loc

Sorin Grindeanu a prezentat joi în cadrul unei conferințe de presă care sunt cele trei aspecte majore care au dus la situația actuală, aceea de a amâna licitația 5G programată inițial pentru acest an.

  • „Calendarul pentru licitație a fost public, s-a terminat acea perioadă de consultare publică în care operatorii ne-au transmis observații, lucruri care țin de acoperire și de partea tehnica. Cert este ca referitor la acel calendar, tot ceea ce a ținut strict de instituția noastră ne-am ținut de respectarea acestuia, dar factori care nu țin doar de noi ne-au dus în situația în care ne aflăm astăzi.
  • Așa cum știți, în urmă cu mai bine de două luni, Guvernul României și al SUA au semnat un Memorandum pe 5G extrem de important și benefic, care ține de securitate și parteneriate strategice. Acel Memorandum nu ține loc de lege. Pentr a putea fi aplicat, trebuiau pași de modificare a legislației primare în România. Noi suntem obligați să oferim operatorilor toate datele și condițiile astfel încât să poată veni cu oferte care să stea în picioare din punct de vedere economic. În momentul în care acest Memorandum nu a fost transpus, ne aflăm în situația de nu putea sa comunicăm operatorilor anumite restricții.
  • Al doilea punct este că până la sfârșitul anului Comisia Europeană va furniza un set de măsuri legate de cerințe de securitate a rețelelor. Este un lucru de care trebuie să ținem cont.
  • Al treilea punct important este legat și de situația cu care ne confruntăm și anume ca viitorul Guvern care întocmește bugetul pe anul 2020 să aprobe taxele de licență și calendarul de achitare a acestor taxe. Vorbim de acea Hotărâre de Guvern absolut necesară și care a fost dată mereu la orice licitație.„, a declarat joi, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

Licitația 5G ar putea fi organizată în prima jumătate a anului 2020

Acesta a spus că în urma consultării cu industria au fost preluate o parte din observațiile legate de acoperirea cerută inițal în caietul de sarcini și au fost reformulate anumite cerințe. Noul document este acum din nou în consultare publică.

  • Cred că la sfârșitul săptămânii vitoare, pe 7 noiembrie, se încheie perioada de reconsultare și credem că pe un calendar cât se poate de realist, îndeplinindu-se condițiile amintite anterior – respectiv setul de măsuri de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA și HG-ul pentru prețurile de licență și momentul când vor fi plătite – am convingerea ca licitația se se va putea organiza în prima jumătate a anului 2020.”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă a văzut Memorandumul cu SUA și știe ce conține, în contextul în care acest document nu a fost încă publicat deși președintele Iohannis a spus inițial că va fi făcut public, Grindeanu a spus:

  • Știu că e supus unui regim strict secret. Normal că l-am vazut. Nu am voie să spun lucruri din acel Memorandum, dar nu sunt enunțate nume de firme. Nu eu am secretizat Memorandumul. Odată cu semnarea acestui Memorandum, noi am transmis atât catre Administrația Prezidențială, Guvern cât și către Ministerul Comunicațiilor adrese prin care am cerut transpunerea acelui Memorandum în legislația primară. Din păcate și această perioadă de agitație politică a dus la situatia de a nu fi transpus în legislație. E un lucru bun ca transpunerea acestui Memorandum e cuprins în noul Program de Guvernare al PNL”, a precizat Grindeanu.

De ce amânarea licitației nu este văzută ca un eșec: România se află în primele 5 țări din UE care au lansat deja servicii 5G comerciale

Întrebați de media dacă văd un eșec în amânarea acestei licitații, oficialii ANCOM au spus că nu pot fi privite așa lucrurile.

  • „Operatorii de comunicații vor trebui să facă planuri de investiții de multe miliarde de euro pe o perioada de 15 ani și trebuie să știe dacă sunt restricții legate de echipamentele pe care le vor folosi. Rămânem însă în primul val al țărilor care au făcut o strategie pentru 5G, și mai mult s-a făcut o rearanjare a spectrului radio astfel încat doi operatori din România au lansat deja servicii 5G comerciale. România se află în primele 5 țări din Europa care au lansat servicii 5G comerciale – Austria și Marea Britanie au lansat servicii 5G în luna mai, iar în iunie – România, Italia și Spania au făcut același lucru”, a spus Eduard Lovin, vicepreședinte al ANCOM.

Ministrul propus la Transporturi și Comunicații, Lucian Bode, a declarat miercuri la audierile din Parlament că licitația 5G nu va mai putea avea loc în acest an.

  • Anul acesta nu. Anul acesta noi va trebui să respectăm întru totul, așa cum ne-am asumat în Programul de guvernare, Memorandumul semnat la Washington (n.a este vorba de Memorandumul privind tehnologia 5G semnat între România și SUA). Noi asiguram diligențele, ANCOM reglementează spectrul. Este trist pentru un prim ministru și un ministru de finanțe să păcălească bugetul, ca să nu spun că i-a păcălit pe români, ca la rectificare vor putea încasa 500 de milioane de euro din vânzarea spectrului radio.”, a mai precizat Lucian Bode.

Pentru detalii citește: Ministrul propus la Transporturi și Comunicații, Lucian Bode, întrebat dacă susține eliminarea facilităților către IT-ști: Nicio categorie profesională nu va fi impozitată fără o consultare reală / Licitația 5G nu mai are nicio șansă anul acesta

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro