Arheologii au descoperit că femeile preistorice participau la vânătoarea de animale mari

Contrar credinței populare, femeile preistorice au participat la vânătoare cu mii de ani în urmă, inclusiv la vânătoarea animalelor mari, afirmă un nou studiu citat de AFP și National Geographic.

Autorii studiului publicat miercuri se bazează pe descoperirea rămășițelor vechi de 9.000 de ani ale unei tinere îngropate în Anzii peruvieni cu numeroase arme de vânătoare pentru animale mari.

Analizând alte 27 situri funerare care conțineau aceleași arme, o echipă condusă de Randall Haas de la Universitatea din California-Davis a ajuns la concluzia că între 30 și 50% din vânătorii care au trăit pe continentul american în perioada respectivă ar putea fi femei.

Cercetarea publicată în revista Science Advances contrazice ideea larg răspândită conform căreia în societățile de vânători-culegători, vânătorii erau predominant bărbați.

„[Studiul] Ne arată că această afirmație este incorectă, cel puțin pentru o parte a preistoriei umane”, a declarat Randall Haas pentru AFP.

Scheletele a șase persoane, inclusiv doi vânători, au fost dezgropate în 2018 de Haas și membri ai comunității locale Mulla Fasiri din Wilamaya Patjxa, un important sit arheologic din lanțul muntos al Anzilor din Peru.

Analizele oaselor și a smalțului dinților au identificat o femeie de 17-19 ani, denumită WMP6, și un bărbat de 25-30 de ani. Săpăturile de la locul unde a fost îngropată fata au fost de un interes deosebit pentru echipă, potrivit domnului Haas.

Oamenii de știință au descoperit o colecție de instrumente de vânat și tranșat care par să-i dovedească statutul de vânătoare: vârfuri de suliță de piatră, un cuțit și pietre tăiate pentru eviscerarea și tranșarea animalelor.

Aceste instrumente se aflau într-un recipient din material perisabil, ca o pungă de piele.

WMP6 ar fi folosit o armă numită „atlatl”, un aruncător care i-a permis să crească viteza și distanța suliței sale. Prada sa ar fi putut fi vicuña, un strămoș sălbatic al alpaca, sau cerbul andin.

Femei-vânător

Pentru a afla dacă această tânără a fost o excepție, cercetătorii au studiat 429 de schelete îngropate în 107 situri de pe continent, cu o vechime între 17.000 și 4.000 de ani.

Au găsit 27 de persoane ale căror situri funerare conțin instrumente de vânătoare și al căror sex a fost stabilit cu certitudine. Erau 16 bărbați și 11 femei.

„Eșantionul este suficient pentru a concluziona că participarea femeilor la vânătoarea de animale mari era normală în acel moment”, scrie echipa, care a folosit un model statistic pentru a estima că 30-50% dintre vânătorii din aceste societăți erau femei.

Încă nu este clar de ce multe societăți moderne de vânători-culegători prezintă discriminare de gen în activitățile de vânătoare, potrivit cercetătorilor. Unele teorii indică faptul că acestea ar putea fi rezultatul unor influențe exterioare.

Altele speculează că aruncătorul de sulițe folosit de WMP6 și contemporanii săi a fost mai ușor de utilizat decât instrumentele care au venit după el iar copiii au putut să-i stăpânească funcționarea înainte ca fetele să ajungă la maturitate sexuală și să se dedice procreerii și îngrijirii copiilor.

În schimb, tirul cu arcul necesită practică regulată și de durată.

Randall Haas speră că acest studiu va conduce la cercetări suplimentare pentru a afla dacă au existat femei-vânători în perioada respectivă și în alte părți ale lumii.

Citește și: