Sari direct la conținut

Austria rămâne al doilea cel mai mare investitor străin în România, după Germania / Țările străine spre care se orientează investitorii români

HotNews.ro
Banca Națională, Foto: Colaj fanatik.ro
Banca Națională, Foto: Colaj fanatik.ro

În anul 2022, fluxul net de investiții străine directe (ISD) în România a înregistrat valoarea record de peste 10 miliarde de euro, în creștere cu 12,3% față de anul 2021, arată BNR în Raportul privind investițiile străine.

Austria este al doilea mare investitor în România, după Germania. Nemții controlează investiții de peste 16 miliarde de euro (circa 15% din total), iar austriecii au peste 10% din totalul investițiilor străine (peste 11 miliarde de euro).

Urmează Franța (9,7%), Italia (7,8%), Statele Unite ale Americii (6,7%) și Țările de Jos (5,3%), fiecare dintre aceste țări înregistrând un sold ISD de peste 5.000 milioane euro

Creșterea investițiilor străine în România a fost favorizată de relaxarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei COVID-19 iar examinarea detaliată a fluxului net de ISD pe sectoare economice indică o predilecție a investitorilor străini pentru domeniile industrie, comerț și intermedieri financiare și asigurări.

Soldul ISD a atins un maxim istoric de 107.944 milioane euro la finalul anului 2022, datorită intensificării tranzacțiilor de natura ISD. Din această valoare, 65,8% reprezintă investiții în întreprinderi ISD greenfield (întreprinderile greenfield sunt întreprinderile înființate de către sau împreună cu investitori străini – investiții pornite de la zero).

Din perspectiva distribuției geografice interne, regiunea BUCUREȘTI – ILFOV a atras 62,7% din soldul ISD. Prin raportare la țările partenere, Germania a reprezentat principalul investitor final, deținând 14,9% din soldul ISD, în timp ce prima poziție din clasamentul investitorilor imediați a fost ocupată de Țările de Jos, cu 21,9% din totalul indicatorului.

În anul 2022, datoria externă brută a societăților cu investiție străină directă a reprezentat 47,3% din totalul datoriei externe a României.

Jumătate din profituri au fost reinvestite în România, mai arată datele BNR. Cifra de afaceri a întreprinderilor ISD s-a majorat cu 30,2% comparativ cu anul 2021, în condițiile creșterii numărului mediu de salariați cu numai 2,6%.

Comerțul internațional al întreprinderilor ISD a continuat tendința pozitivă aferentă anului anterior. În raport cu anul 2021, exportul de bunuri a crescut cu 19,3%, ajungând la 60.864 milioane euro, iar importul de bunuri cu 27,5%, până la valoarea de 76.611 milioane euro. În domeniul serviciilor, exporturile au consemnat un avans de 21,6%, totalizând 21.076 milioane euro, în timp ce importurile au crescut cu 14,6%, până la valoarea de 11.209 milioane euro.

În anul 2022, fluxul net de investiții directe în străinătate (IDS) ale României a totalizat 1.232 milioane euro, de aproximativ cinci ori mai mare față de anul 2021 în timp ce soldul IDS a atins nivelul de 4.424 milioane euro la sfârșitul anului 2022 (+58,4% în raport cu anul precedent). Țările de Jos, Cipru și Republica Moldova au fost principalele țări de destinație ale acestei categorii de investiții.

Deși ierarhia principalelor țări partenere a rămas constantă în comparație cu anul 2021, se observă diminuarea contribuțiilor Italiei și Statelor Unite ale Americii la totalul indicatorului, cu 0,1 puncte procentuale., respectiv 1,1 puncte procentuale și creșterea contribuțiilor Țărilor de Jos și Franței, cu 1,5 puncte procentuale, respectiv 0,1 puncte procentuale.

Vezi aizi Raportul complet

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro