Sari direct la conținut

Austria și alte 7 țări din UE cer o apropiere de regimul lui Bashar al-Assad din Siria

HotNews.ro
Austria și alte 7 țări din UE cer o apropiere de regimul lui Bashar al-Assad din Siria
Ministrul austriac al externelor Alexander Schallenberg și cancelarul Karl Nehammer la o întâlnire cu Antonio Guterres (centru), secretarul general al ONU, FOTO: Roland Schlager / AFP / Profimedia Images

Opt ţări membre ale Uniunii Europene, printre care Austria și Italia, au cerut luni o apropiere a blocului comunitar de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în principal pentru a opri fluxul de migranţi dinspre ţara din Orientul Mijlociu, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Austria, Croaţia, Cipru, Cehia, Grecia, Italia, Slovacia şi Slovenia pledează pentru ca UE să-şi regândească politica faţă de Damasc şi să opteze pentru o abordare pragmatică, a transmis ministrul de externe austriac, conservatorul Alexander Schallenberg.

„Oricât de neplăcut ar fi, regimul Al-Assad rămâne ferm la putere cu ajutorul Iranului şi Rusiei”, a evidenţiat Schallenberg într-o declaraţie transmisă agenţiei de presă austriece APA.

„UE nu trebuie să fie oarbă la această realitate şi trebuie să îşi adapteze politica în consecinţă”, a adăugat el.

Potrivit APA, solicitarea de a căuta o mai mare cooperare cu Damascul a fost făcută de miniştrii de externe ai celor opt ţări menţionate anterior într-o scrisoare adresată Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell.

În scrisoare, prezentată înaintea reuniunii miniştrilor de externe europeni care se desfăşoară luni la Bruxelles, miniştrii justifică schimbarea de politică solicitată prin nevoia de a opri sosirile în Europa a refugiaţilor care fug de războiul civil din Siria.

„Cu 13,8 milioane de oameni strămutaţi intern şi refugiaţi, Siria rămâne cauza celei mai mari crize a refugiaţilor din lume. (…) Simţim aceste efecte mult dincolo de Orientul Mijlociu, inclusiv în Italia, Austria şi restul Europei”, spun semnatarii scrisorii, potrivit APA.

În opinia lor, UE trebuie să depună eforturi pentru a permite „întoarcerea în siguranţă, voluntară şi demnă a refugiaţilor sirieni” şi, pentru a face acest lucru, trebuie să obţină „garanţii de securitate” de la regimul Al-Assad.

Tot mai mulți refugiați sirieni din UE riscă să fie trimiși înapoi în țara lor

Prin această abordare, cele opt ţări aspiră să deschidă o dezbatere în cadrul Consiliului European cu privire la relaţiile comunitare cu Siria. 

Unele țări din UE au anunțat în ultimii ani că intenționează să trimită înapoi în Siria refugiații din țara condusă de Bashar al-Assad, considerând că războiul civil devastator s-a încheiat în mare parte și că aceștia vor fi în siguranță.

Germania a devenit recent ultima țară care și-a exprimat intenția în acest sens, guvernul condus de Olaf Scholz vorbind însă doar de expulzarea migranților care au comis infracțiuni pe teritoriul german.

Însă aceste eforturi de a repatria refugiații și imigranții sirieni în țara lor de origine se confruntă cu perspectiva anulării măsurii în justiție, în cazul în care instanțele naționale consideră că Siria nu este o țară sigură. Repatrierea forțată în zone de război sau țări nesigure pentru viața lor a unor refugiați sau imigranți este interzisă de tratatele internaționale.

Probabil cel mai cunoscut exemplu în acest sens nu este legat de Siria, ci de Rwanda. După o serie de procese care au ajuns până la cea mai înaltă instanță a țării, justiția britanică a anulat în noiembrie anul trecut planul guvernului conservator de la Londra de a deporta imigranții ilegali în Rwanda.

El a fost reluat de guvernul lui Rishi Sunak într-o formă modificată, însă noul executiv condus de laburistul Sir Keir Starner a renunțat la el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro