Sari direct la conținut

Autoritățile anunță noi măsuri după avertizările de ultimă oră a meteorologilor privind furtunile care lovesc România. Sfaturi pentru populație

HotNews.ro
Autoritățile anunță noi măsuri după avertizările de ultimă oră a meteorologilor privind furtunile care lovesc România. Sfaturi pentru populație
Ploi în România. Grafică: Ion Mateș / Hotnews. Surse imagini: Shutterstock

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat mai multe măsuri luate în contextul în care meteorologii au emis noi avertizări valabile în aproape toată țara, inclusiv un cod roșu în județul Galați, deja afectat de inundații în urma ploilor istorice de acum două săptămâni.

Potrivit ANM, furtunile se vor deplasa dinspre vestul spre estul țării. Printre măsurile luate de DSU după alertele meteorologilor se numără:

  • activarea Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum și a Centrelor Județene de Coodonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), pentru monitorizarea atentă și permanentă a situației din teren și intervenția rapidă în caz de necesitate;
  • creșterea capacității operaționale la toate inspectoratele județene pentru situații de urgență aflate sub cod portocaliu;
  • verificarea permanentă a amenajărilor hidrologice și a zonelor cu risc din albiile râurilor;
  • asigurarea serviciului de permanență la nivelul tuturor autorităților administrației publice locale;
  • dislocarea unor echipaje de intervenție în zonele de risc, precum și prealertarea echipajelor aeriene.

DSU îndeamnă cetățenii ca în cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.

Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale, precizează DSU.

În cazul vântului puternic, autoritățile recomandă să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

„Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo și să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum”, a mai spus DSU.

Instituția recomandă consultarea platforme naționale de pregătire pentru situații de urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația DSU pentru informații despre situațiile critice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro