Bani etici, bani inetici

Bancherii sunt, asa cum stim toti, „colectorii” economiilor si distribuitorii creditului in economie. Oamenii isi plasează in banci economiile, iar bancherii le imprumuta celor care au nevoie, contra unei dobanzi pe care, de regula, o imparte cu deponentul. Inaintea declansarii crizei, bancherii aproape ca nu aveau nevoie de resurse financiare, pentru ca faceau bani din nimic. Isi „infiintau” banii care le trebuiau prin intermediul instrumentelor financiare sofisticate, scrie Dan Popa, pe blogul lui.

Astfel ca economiile oamenilor, in loc sa fie distribuite prin instrumentul creditului traditional companiilor, au fost dirijate catre instrumente machiavelice, care permiteau multiplicarea banilor, insa doar pe hartie. Altfel spus, banii nasteau bani, fara munca, fara productie, fara servicii reale.

Acestia sunt banii virtuali, care din neant au aparut si in neant s-au intors. Acestia sunt banii inetici. De exemplu, ati cumparat o hartie care valoreaza un leu si a doua zi aflati bucuros ca ea valoreaza doi lei. Diferenta nu exista, pentru ca nimeni nu ofera concret cei doi lei pe hartia in cauza.

Pentru detinatorul hartiei, lucrurile pareau excelente. In baza hartiei cu valoare crescanda, el isi crestea consumul pentru ca, nu-i asa?, avea active mai mari. Bancile se bucurau sa ii ia hartia drept garantie si sa-i mai dea un credit.

Hartia o impachetau frumos si o vindeau mai departe, ca si cand ar fi valorand aur. In realitate, ea nu valora insa nimic. La capatul unui asemenea lant de impachetari succesive, cand penultima veriga incerca sa isi achite cu ea datoria la ultimul participant, acesta se trezea la realitate.

„Frate, hartia asta nu valoreaza nimic. Mie da-mi banii pe care mi-i datorezi!”. Penultimul nu avea insa decat o gramada de hartii asemanatoare. Fugea la cel de dinaintea lui si-si cerea la randul lui datoria, ca sa poata apoi onora imprumutul. Dar nu avea nici penultimul. In final, singurul care pierdea era prostul satului, consumatorul.

La asemenea curse financiare nebunesti participau cei mai mari bancheri, convinsi ca vor prelungi mecanismul macar pana cand bonusurile lor (singurii bani reali din toata aceasta ecuatie) vor fi incasate sau varsate in paradisurile fiscale.

Bomba putea veni insa din orice directie. Amestecul acesta de credite subprime amestecat cu speculatii financiare eronate aveau vulnerabilitatile unei bombe, al carei detonator putea veni de oriunde.

A venit dinspre segmentul imobiliar, dar repet, putea veni din orice directie. Sa imprumuti bani care nu iti apartin unor jucatori care nu ti-i pot rambursa este cea mai mare greseala pe care un bancher o poate face.

Si au facut-o multi, doar pentru ca la final de an sa isi incaseze primele de milioane de euro, uitand tocmai una din functiile de baza ale banilor: cea de schimb. Bani nu au fost niciodata un obiectiv decat pentru speculanti. Si poate, pentru cei frustrati.

Comenteaza pe Dan Popa’s weblog.