Basescu trece, mamele raman

Presedintele Basescu a dat cu sete cu bata in balta. In doua fraze s-a facut vinovat de marlanie, misoginism si rasism, cu deja vestita declaratie despre „femeia roma” si „femeia manager”. Nu il suspectez pe Basescu ca a gresit. Presedintele se afla in plina campanie de recastigare a popularitatii si foloseste obisnuitele trucuri populiste la care este maestru. Dintr-o lovitura a castigat agenda publica pentru doua-trei zile si sprijinul majoritatii care asculta cu placere povesti de tipul ‘romii nasc multi copii si ne cotropesc’. Sa lasam la o parte aceasta abordare superficiala si sa privim o clipa problema de fond, scrie Ovidiu, pe blogul La coltu’ strazii.

Cifrele reci ne arata ca avem o problema demografica majora, iar o analiza onesta ne spune ca inca nu facem nimic sa raspundem acestei probleme. In acelasi timp, nu doar numarul conteaza, ci si felul in care ne crestem si educam copiii.

Demografia ne spune ca, pentru o inlocuire simpla a generatiilor, rata totala a fertilitatii – adica numarul mediu de copii la o femeie – trebuie sa fie de minim 2,1. In Romania, ultimul an in care am avut o rata superioara acestui prag a fost 1989 (rata 2,2). De atunci a scazut rapid si apoi, din 1995 incoace, a ramas constanta la 1,3. Principala cauza a acestei evolutii este accesul la decizia si mijloace de planificare familiala. Este interesant de facut o paralela cu perioada 1960-1966, pentru a elimina pista falsa a avortului.

Avortul – o pista falsa

Liberalizarea avortului (in 1957) l-a transformat in principala metoda de planificare (alaturi de calendar si abstinenta, neexistand acces la metode moderne). Rata avorturilor a crescut de la 220 la 100 de nascuti vii in 1960, la 400 in 1966. In acelasi timp, rata totala a fertilitatii a scazut de la 2,3 in 1960 la 1,9 in 1966. Dupa cum se stie, raspunsul brutal al regimului comunist a fost interzicerea avortului. Imediat, rata fertilitatii a crescut: 3,7 in 1967; 3,6 in 1968; 3,2 in 1969. A scazut din nou dupa 1970, pe masura ce oamenii s-au obisnuit, avorturile ilegale au proliferat, dar au aparut sporadic si alte metode de planificare. Insa exceptand anul 1983, cand a fost 2,0, rata generala a fertilitatii de ramas peste pragul de inlocuire de 2,1.

O politica similara de interzicere a avortului nu doar ca nu este acceptabila in contextul actual, in care valorile s-au schimbat fundamental, dar nici macar nu mai este eficienta. Este adevarat ca imediat dupa schimbarea de regim rata avorturilor a crescut brusc la 315 (avorturi la 100 de nou-nascuti vii), dar apoi a scazut constant, pe masura ce s-au raspandit metode moderne de planificare. In 2010 (ultimul an pentru care am gasit date INS), rata avorturilor a fost 48 si avortul ramane principala metoda de contraceptie doar la femeile tinere (sub 30 de ani) din mediul rural.

Tipuri de planificare

Doar privind cifrele este clar ca avem o problema pe termen lung care trebuie adresata cu seriozitate. Principala cauza a reducerii ratei fertilitatii este decizia constienta a familiei de a nu avea copii. Nu este posibil ca decizia in sine sa fie schimbata prin norme, deci este necesar sa actionam asupra motivatiei. Putem sa facem ca presedintele Basescu, apeland la emotii („hai, ma, ca puteti si voi, nu doar romii”) sau la discurs nationalist („e o datorie”), dar acestea sunt metode puerile.

Folosind date de sondaje din 2007-2008 (nu am gasit cercetari disponibile public mai noi) si unele date de cercetare calitativa din aceeasi perioada, am grupat femeile in trei categorii, in functie de tipul de planificare pe care il folosesc. Am facut analiza pe femei pentru ca rata de fertilitate luata in discutie se refera tot la acestea.

1. Planificare riguroasa.

In aceasta categorie intra femeile care cunosc, au acces si folosesc metode contraceptive moderne. Sunt in general femei cu resurse – materiale, educatie, informatie – ceva mai mari, dar si de majoritatea femeilor tinere din mediul urban, care nu au neaparat o situatie materiala sau educatie sporite, dar au acces la informatii mai bune. Pentru acest grup, o familie ideala ar avea doi copii (adica sub rata de schimb generational!), dar acest lucru nu inseamna ca si vor ajunge sa aiba cei doi copii. Motivele principale sunt cele cunoscute:

standardul de viata. Este tot mai larg raspandita opinia ca „un copil trebuie crescut cum se cuvine”, ceea ce implica un cost ridicat.

decizii legate de locul de munca. Acest lucru nu se refera neaparat, nici macar majoritar la ideea de cariera, adica alegerea intre avansare si un copil. Sunt desigur astfel de cazuri, dar cele mai multe sunt femei care pur si simplu nu castiga suficient (impreuna cu partenerul sau chiar cu familia extinsa) pentru a face economii sau a-si permite sa renunte macar temporar la locul de munca pentru a creste cel putin un copil, cu atat mai putin doi.

amanarea intrarii intr-o relatie stabila. Cresterea varstei la care se formeaza cuplurile si stigmtizarea sociala a femeii nemaritate care are un copil conduc la cresterea varstei primei nasteri (in categoria luata in considerare), iar apoi decizia de a face un al doilea copil este anulata cu motivarea ‘este prea tarziu’ sau ‘sunt prea batrana’

stilul de viata. Sunt femei care nu doresc sa renunte la un anume fel de a trai, alegand constient intre gama de emotii asociate nasterii si o libertate mai mare de a experimenta viata

2. Planificare accidentala

Vorbim desigur de femeile care nu folosesc constant metode de contraceptie, dar care nici nu doresc copii. Sunt in general femeile cu cele mai putine resurse, in principal de educatie si implicit materiale si informationale (persoanele cu educatie mai putina au castiguri mai mici si acces la mai putine informatii). Aceste femei isi asuma riscuri in viata sexuala, incercand sa evite o sarcina, iar atunci cand ‘se intampla’ incercand ‘sa rezolve problema’ – insemnand desigur avorturi.

Numarul ideal de copii este doi sau trei. Motivul principal pentru care nu doresc acum copii este cel economic: nu isi permit costurile suplimentare. Nu au perspective clare despre cand vor avea o situatie materiala suficient de buna. Atunci cand au copii, cel mai des ‘s-a intamplat si nu s-a rezolvat’, situatie ce poate aparea de un numar de ori, greu de pronosticat.

3. Refuzul planificarii

Ultima categorie are ca determinant o perspectiva conservatoare asupra vietii. Sunt femeile care aleg sa nu foloseasca metode de planificare. De obicei sunt deja intr-un cuplu stabil sau au perspective clare in acest sens. Chiar daca sunt mai degraba femei cu resurse mai putine, nu inseamna ca nu gasim in aceasta categori si destule persoane educate sau cu stare materiala foarte buna.

Numarul ideal de copii este neprecizat, cat mai mare, sau ‘cum o da Dumnezeu’. Accentul cade pe bucuria de a avea copiii, o intelegere a implinirii prin copii. Daca vreti, sunt femeile care i-ar placea presedintelui, cele care isi asuma datoria de a face copii, doar ca datoria nu este niciodata catre tara, ci catre un sens transcedental al existentei.

Problemele sociale

Nu e simplu sa faci o impartire cantitativa intre cele trei categorii. Plecand de la datele amintite, distributia in cele trei grupuri este de tipul 30-40-30. Tinand cont de context (acces sporit la informatii, crestere a standardului de viata, diminuare a influentei valorilor conservatoare), as zice ca tendinta este de egalizare intre cele trei categorii. Asa cum spuneam, cele doua probleme sociale majore sunt numarul si educatia copiilor.

Problema numarului, chiar daca nu e simpla, cel putin este evidenta. In conditiile in care pentru majoritatea femeilor numarul ideal de copii este sub pragul de 2,1, si oricum cele mai multe nu reusesc sa atinga acest numar ideal, este imposibil sa cresti rata de fertilitate peste pragul de inlocuire.

Problema educatiei este spinoasa si nu la fel de limpede. Nu e suficient sa avem multi copii, este important cum ii pregatim pentru a genera progres economic si social. In Romania mobilitatea sociala este redusa, adica in general copii tind sa ramana cam pe acelasi nivel cu familiile lor. Majoritatea copiilor se nasc in categoriile a doua si a treia, cele cu resurse mai putine, ceea ce contribuie la o lipsa de progres.

Categoria cea mai vulnerabila este cu siguranta cea de-a doua. Aici gasim cei mai multi (poate toti) copii ‘nedoriti’, adica cei care pot fi mai degraba o neplacere pentru parinti, deci cu riscul cel mai ridicat de a ajunge in situatii vulnerabile. Tot aici sunt cazuri in care copilul devine o sursa de venit, fie prin ajutoare sociale, fie chiar prin munca. Si tot aici intalnim familiile cu cele mai putine resurse necesare educarii corespunzatoare a copiilor (invlusiv lipsa vointei).

Posibile solutii

Las la o parte interzicerea avortului, care este o pista falsa. O astfel de politica nu ar rezolva problema numerica si ar creste problema educatiei, pentru ca s-ar adresa cu cele mai proaste metode categoriei a doua, cea a planificarii accidentale.

O politica inteligenta ar trebui: sa combine metode care se adreseaza fiecarei categorii din cele de mai sus; sa aiba in vedere atat problema numerica, cat si cea sociala; sa isi stabileasca un obiectiv explicit de a ajuta femeile sa treaca de la planificare accidentala la planificare riguroasa.

Sigur ca cea mai buna solutie este chiar dezvoltarea economica concretizata in cresterea nivelului de trai, adica locuri de munca mai multe si mai bune platite. Dincolo de acest deziderat general, sunt si alte masuri ce pot fi luate:

Sprijinul financiar direct ajuta toate categoriile. Romania are o politica generoasa (comparat cu alte tari) de sprijinire a familiei in primul sau primii doi ani de viata. O problema este ca plafoanele introduse la indemnizatia de crestere a copilului afecteaza tocmai prima categorie de femei, cea de la care asteptam cu precadere sa aiba mai multi copii. Dar o problema si mai mare este ca sprijinul se intrerupe brusc imediat dupa, fara a fi inlocuit cu alte masuri de usurare a vietii mamei.

Viata mai usoara pentru mame inseamna in primul rand sa acceptam ca a face un copil si a avea un loc de munca nu sunt doua lucruri ireconciliabile. Politici de munca si fiscale care sa permita relatii de munca mai flexibile; retea extinsa de crese si gradinite; stimularea angajatorilor sa ofere astfel de servicii ca beneficii; retea de baby-sitting, sprijinita si certificata; centre de consiliere si suport. Toate acestea (si altele pe care poate le-am omis) sunt masuri pe care altii, mai inteligenti ca noi, deja le aplica cu succes pentru a usura reconcilierea in locul de munca si postura de mama. Noi suntem doar la stadiul de vorbe, nimic nu e pus cu adevarat in practica.

Educatia si informarea raman elemente cheie pentru categoria a doua de mai sus. Planificarea riguroasa este necesara pentru a integra mai usor familiile in toate schemele de sprijin, dar si pentru a reduce stresul si a diminua riscul vulnerabilizarii unor copii ‘nedoriti’. Un punct foarte slab este absenta sau calitatea extrem de scazuta a cursurilor de educatie sexuala in scoala.

Revizuirea politicilor privind migratia trebuie sa fie complementara masurilor de sprijin al familiei. E putin probabil sa avem o crestere a ratei fertilitatii atat de mare incat sa echilibreze pierderile din ultimele doua decenii. In acelasi timp, pierdem populatie de varst activa prin emigratie, un fenomen greu de influentat. Ar fi timpul sa ne gandim serios la deschiderea catre imigratie. Aceste este un subiect in sine, ce merita reluat.

Comenteaza pe blogul La coltu’ strazii.