Bashar al-Asad, dincolo de linia rosie?

Când se aducea vorba în reuniunile internaţionale, şi s-a întâmplat nu de puţine ori, despre o intervenţie militară împotriva regimului Asad era invocată celebra linie roşie care, odată încălcată, ar fi determinat un răspuns (militar) ferm din partea comunităţii internaţionale. Păreau în acord cu această idee până şi eternii oponenţi ai ideii intervenţioniste – Rusia şi China. Linia roşie, adică folosirea armelor chimice împotriva populaţiei civile – fapt întâmplat în dimineaţa zilei de miercuri a săptămânii trecute împotriva locuitorilor din Ghouta, lângă Damasc – a fost, iată, încălcată. Imaginile cu sute de morţi, puşi în rând în cearşafuri albe mortuare, copii, femei, tineri şi bătrâni laolaltă, au îngrozit lumea întreagă. Imaginile păreau mai puternice decât orice fusese văzut până atunci în conflictul sirian. Întreaga comunitate internaţională s-a concentrat pe acest incredibil fapt, evenimentele din Egipt sau mult aşteptatele şi recent reluatele convorbiri de pace israeliano-palestiniene trecând în plan secundar.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat, deocamdată la nivel de declaraţii, condamnând abominabilul atac împotriva populaţiei civile. Însă, din nou, Rusia şi China au o poziţie diferită, secondate nu atât de vocal de Iranul lui Rohani; cele două nu par convinse că atacul chimic a fost opera regimului Asad şi vor o anchetă internaţională serioasă care să stabilească adevărul asupra autorilor acestuia, înainte de recurgerea la intervenţia militară dorită acum şi, pare-se, pregătită de puterile occidentale. Aceasta pare să fie şi opinia a peste 60% dintre americani care, într-un sondaj făcut de agenţia Reuters, se declară împotriva implicării Washingtonului în acest conflict, exprimându-şi temerile faţă de un nou război de durată similar sau mai complicat decât celelalte două conflicte, din Irak şi Afganistan, în care SUA sunt prezente.

Dincolo de atitudinea opiniei publice americane, asistăm la un acord internaţional asupra necesităţii intervenţiei militare împotriva regimului Asad, în cazul în care se confirmă folosirea de către acesta a armelor chimice; de la declaraţiile ferme ale administraţiei americane, ale celor europene – engleze şi franceze în mod special – până la poziţia guvernului turc şi a monarhiilor din Golf – mai ales Qatarul – există un acord deplin asupra intervenţiei militare. Responsabilitatea cea mai mare pare că revine acum Naţiunilor Unite şi echipei de experţi pe care-i va trimite în zonă pentru a stabili adevărul asupra atacului chimic de la Ghouta, deşi după acordul Damascului de a primi în orice moment echipa de inspectori, au apărut întrebări legate de validitatea şi veridicitatea probelor pe care aceştia le vor găsi şi, mai ales, de sinceritatea regimului, în condiţiile în care acesta va trebui să asigure funcţionarilor ONU accesul total şi în siguranţă la toate probele posibile. Împiedicarea echipei internaţionale de experţi ONU în a avea acces la locul atacului va fi considerată o încercare de a tăinui probe din partea regimului Asad, avertiza ministrul de externe turc, Ahmet Davutoglu.

Pregătirile militare şi declaraţiile despre suplimentarea navelor de război americane din Marea Mediterană, alături de confirmarea venită de la secretarul american pentru apărare Chuck Hagel conform căruia armata americană este în acest moment gata pentru orice ordin ar veni din partea preşedintelui Obama, creează impresia unei intervenţii iminente sau, oricum, au darul de a intimida. Dacă adăugăm tabloului descris şi câteva declaraţii ale unor oficiali israelieni care ne spun că SUA vor interveni militar folosind ca tactică atacurile cu rachete de pe navele din Mediterana, avem creionată perspectiva declanşării unui nou război în Orientul Mijlociu. Analiştii mai remarcă şi poziţia ingrată pe care o are preşedintele Obama în acest moment: după ce a afirmat că folosirea armelor chimice de către regimul Asad va atrage după sine o intervenţie militară internaţională în Siria, se găseşte acum în postura de a trebui să-şi ducă la îndeplinire angajamentele.

Ce poate însă aduce decisiv o intervenţie militară în Siria încât să schimbe cursul evenimentelor şi să pună capăt conflictului? Choosing between bad options – cum semnalează „The Guardian”- pare să fie momentul în care se află acum chestiunea siriană. Pentru a evita greşelile – uriaşe, spun unii analişti – din intervenţiile anterioare ale comunităţii internaţionale în ţări din Orientul Mijlociu este necesară o privire vizionară asupra paşilor concreţi ai acestei campanii, asupra scopurilor sale şi, mai ales, asupra limitelor implicării internaţionale. Ce se aşteaptă de la o astfel de campanie? Inlăturarea regimului Asad?şi după?cât din ceea ce va urma – viitor cum nu se poate mai incert – va fi asumat de comunitatea internaţională?ce tip de intervenţie se doreşte?militară?umanitară? politică? cu multiple componente? Dar despre riscurile regionale ale unei astfel de intervenţii? Siria este zdrobită metodic de peste doi ani, la fel şi populaţia acesteia, cu utilizarea unei varietăţi uluitoare de instrumentar militar – acum şi chimic – sub atenta preocupare a comunităţii internaţionale. Intervenţia militară internaţională ar alimenta conflictul şi ar creşte numărul morţilor. La fel s-ar întâmpla şi în lipsa acesteia.

Laura Sitaru este lector dr. la secţia de limba arabă a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul Diplomatic Român.

(Articol aparut initial in Revista 22)