Bill Ford continuă să cumpere acțiuni în grup, mărindu-şi controlul asupra companiei auto fondate de străbunicul său
Preşedintele Ford Motor, Bill Ford, a acumulat, treptat, acţiuni la grup, mărindu-şi controlul asupra producătorului de automobile fondat de străbunicul său, Henry, în 1903, transmite CNBC, preluat de News.ro.
Spre deosebire de Elon Musk şi alţi directori generali care şi-au vândut o parte din acţiunile companiilor lor pe măsură ce preţurile au crescut, Ford şi-a dublat participaţia deţinută la compania omonimă, în ultimul deceniu.
Ford, în vârstă de 64 de ani, este cel mai mare acţionar individual al companiei, cu 2,3 milioane de acţiuni comune ale Ford.
Mai important, el este, de asemenea, cel mai mare deţinător al acţiunilor de clasă B ale producătorului de automobile, care deţin super-drepturi de vot, permiţând familiei Ford să păstreze controlul asupra companiei.
În timp ce acţiunile de clasă B reprezintă 2% din acţiunile Ford, ele controlează 40% din drepturile de vot. Bill Ford deţine direct 16,1 milioane de acţiuni, sau 23%, din acţiunile de clasă B, care sunt disponibile doar membrilor familiei. Numărul acestora este de patru ori mai mare decât cele aproximativ 4 milioane de titluri, sau 5,7%, pe care le deţinea în 2012, potrivit FactSet.
”O umanitate pe care multe alte companii nu o au”
”Cred că este foarte important ca moştenirea familiei să continue. Ne oferă o faţă şi poate o umanitate pe care multe alte companii nu o au.”
De la Satya Nadella, CEO-ul al Microsoft, la Jeff Bezos şi Musk, directorii generali, fondatorii şi alţi oficiali din interiorul companiilor au vândut acţiuni în cel mai rapid ritm înregistrat vreodată, cu titluri în valoare de 69 de miliarde de dolari, deoarece creşterile imminente de taxe şi preţurile ridicate ale acţiunilor i-au încurajat pe mulţi să îşi încaseze profiturile.
Ford, a cărui miză a crescut prin munca sa în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, a declarat că îşi păstrează acţiunile datorită ”încrederii sale extraordinare” în echipa de management a companiei, condusă de CEO-ul Jim Farley, pentru a îndeplini planul de redresare Ford+ al lui Farley, concentrându-se pe vehicule electrice şi conectate.
Bill Ford a primit o compensaţie totală de 16 milioane de dolari de la Ford în 2020, care a venit într-o combinaţie de beneficii, numerar şi acţiuni.
Ford a achiziţionat luna trecută 412.500 de acţiuni suplimentare de clasă B, care sunt deţinute într-un trust de familie. Mişcarea a venit la aproximativ o săptămână după ce a achiziţionat aproape 2 milioane de acţiuni ordinare ale companiei prin exercitarea opţiunilor de acţiuni, dintre care unele urmau să expire.
În loc să încaseze din veniturile de 18 milioane de dolari pe care le-ar fi obţinut din exercitarea opţiunilor, aşa cum o fac majoritatea directorilor, Ford a plătit 20,5 milioane de dolari în numerar, precum şi taxe, pentru a păstra acţiunile.
O companie de 100 de miliarde de dolari
Ford, cu o capitalizare de 100 de miliarde de dolari, valorează acum mai mult decât rivalul General Motors, care este evaluat la aproximativ 90 de miliarde de dolari.
Conform planului Ford+ al lui Farley, compania se orientează puternic către vehiculele electrice, cu vehicule ca Mustang Mach E şi Ford F-150 complet electric, precum şi către servicii conectate, pentru a genera venituri recurente.
Compania se aşteaptă la o marjă de profit ajustată înainte de dobânzi şi impozite de 8% în 2023, mai devreme decât se aşteptau mulţi analişti.
”Comenzile pentru Mach-E şi Lightning pur şi simplu ne-au copleşit”, a spus Ford.
Ford deţine direct aproximativ 20,3 milioane de acţiuni, inclusiv acţiuni restricţionate, ordinare şi de clasă B. Deţinerile, care pot exclude unele trusturi, valorau mai mult de 500 de milioane de dolari la preţul de închidere de joi. Există 71 de milioane de acţiuni de clasă B în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de dolari deţinute de descendenţii fondatorului companiei, Henry Ford.
Puterea de vot a familiei Ford scade odată ce acţiunile lor din clasa B scad sub aproximativ 60,8 milioane de dolari. Unii au criticat sistemul dual-share pentru că a permis în mod nedrept familiei să păstreze controlul asupra producătorului auto.
Ford a apărat în mod repetat structura dublă a acţiunilor, deoarece permite producătorului de automobile să se concentreze mai mult pe termen lung şi să nu fie ”o altă corporaţie fără nume şi fără chip”.
”Cred că este foarte important ca moştenirea familiei să continue. Ne oferă o faţă şi poate o umanitate pe care multe alte companii nu o au”, a spus el.