Sari direct la conținut

Boeing lansează versiunea cargo a 777X cu o mega-comandă de la Qatar Airways

HotNews.ro
Boeing 737 MAX 10, Foto: boeing.com
Boeing 737 MAX 10, Foto: boeing.com

Qatar Airways a plasat luni o mega-comandă la Boeing pentru versiunea de cargo a noului său 777X, pe care producătorul se bazează pentru a-și apăra pozițiile în sectorul de transport de marfă față de Airbus, scrie AFP.

Compania, care a oficializat acest acord cu ocazia unei vizite a Emirului Qatarului la Casa Albă, s-a angajat să cumpere 34 de avioane 777-8 Freighter și a pus o opțiune pentru 16 avioane suplimentare.

Contractul valorează mai mult de 20 de miliarde de dolari la prețul de listă și reprezintă cea mai mare comandă pe care producătorul a primit-o vreodată pentru avioane cargo.

Qatar Airways a semnat, de asemenea, luni, o scrisoare de intenție pentru a comanda 25 de 737 MAX cu un singur culoar în cea mai mare versiune, 737-10, cu opțiune pentru încă 25. Angajamentul se ridică la aproape 7 miliarde de dolari la prețul de listă, adesea mai mare decât prețul real plătit de clienți în urma negocierilor.

Anunțul marchează o înfrângere pentru Airbus, aflată în conflict deschis cu compania din Qatar care acuză defecte la avionul A350.

Qatar Airways a pus la sol o parte a flotei sale de A350 din cauza daunelor la suprafața fuzelajului și dă în judecată Airbus pentru despăgubiri.

Producătorul a răspuns brusc anulând recent un contract pentru 50 de avioane A321neo cu un singur culoar.

Airbus a lansat, de asemenea, o versiune cargo a A350-ului său vara trecută, sperând să concureze mai bine cu Boeing pe piața transportului de marfă.

Preşedintele american l-a primit pe şeicul Tamim bin Hamad al-Thani lângă şemineul din Biroul Oval, unde a anunţat intenţia de a acorda Qatarului statutul oficial cu o simbolistică puternică de aliat major non-NATO al SUA.”Cred că era timpul”, a susţinut Joe Biden., potrivit Agerpres.

Titulatura de „aliat major non-NATO” este o calificare juridică pe care Statele Unite au acordat-o până acum unui total de 17 ţări. Ea permite ţării în cauză să aibă acces la anumite privilegii în materie de apărare şi economie, dar nu garantează, spre deosebire de apartenenţa la NATO, protecţie militară din partea SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro