Bogdan Enoiu: „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”  

Stiti despre el ca e directorul uneia dintre cele mai importante agentii de publicitate, ca e casatorit cu Dana Razboiu si ca are o avere care l-a plasat in topul celor mai bogati oameni din Romania. Iata-l intr-o ipostaza inedita, vorbind despre parintii sai si despre resorturile intime care-l fac sa se implice in proiecte.

….De mai bine de 17 ani, Bogdan Enoiu conduce agentia de publicitate McCannErikson, iar de 7 ani a intrat si in lumea evenimentelor de anvergura. Intre cifrele acestea se afla peste 200 de premii din industria de publicitate, milioane de oameni la evenimente ca Gala Hagi sau vizita lui George Bush la Bucuresti, milioane de euro pusi in joc si sute de ore de munca. Dar dincolo de orice se vede, la radacina sunt acele lucruri care l-au facut pe Bogdan Enoiu sa spuna „Vreau sa fac proiectul acesta”, iar decizia are intotdeauna un substrat emotional intim.

„Banii sunt doar un mijloc pentru a face lucrurile sa se intample, dar nu sunt motorul principal. N-au fost niciodata”, spune domnul care e in topul celor mai bogati oameni din Romania, nu chiar pe primele locuri, dar are cateva milioane bune in cont. „Exista ceva ce nu poti sa-ti cumperi? Ceva ce ti se pare prea scump?”, l-am intrebat.

„Eu nu gandesc in termeni de scump, ieftin. N-am o astfel de relatie cu banii. Nu sunt foarte ahtiat dupa bani. Cateodata ii fac usor, alteori greu. Nu stiu ce zic: usor-greu, ii fac. Dar nu imi doresc sa fiu foarte bogat. Imi doresc insa sa fac atat de multi bani cum a facut Bill Gates ca sa-i dau pe toti dupa aceea. Mi se pare o reinventare a capitalismului, e un gest foarte frumos”.

Cand vorbeste, isi cauta cuvintele si nu e foarte generos in formulari. „Nu raspund foarte mult in interviuri, asa e felul meu”, imi explica atunci cand il rog sa fie mai darnic cu cuvintele. Dar felul lui de a vorbi pare ca e o consecinta a vietii pe care o traieste: lucreaza intr-un domeniu in care fiecare cuvant trebuie sa fie pus la locul lui, intr-un mod cat mai eficient si mai creativ.

Intr-o viata asa de organizata, imi imaginez ca si amintirile sunt stivuite frumos dupa ani, succese si provocari. Care e cea mai importanta amintire-senzatie legata de toti anii acestia de munca? „Faptul ca am tinut corabia cu panzele in vant 15 ani, nu prea am acostat si nu prea am naufragiat. Primii 10 ani au fost foarte grei. Era grija pentru angajati pentru ca trebuia sa faci rost de bani, dar si spiritul de competitie. Aceste doua lucruri au fost la inceput motorul corabiei.”

Ne intoarcem la resorturile intime care-l fac sa ia o decizie si revenim la Gala Hagi. La mai bine de 7 ani de la acel eveniment inca mai spune ca a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a facut in cariera si stiu ca atunci a muncit nebuneste impreuna cu echipa lui timp de trei luni. Pare ciudat pentru ca sunt multe alte proiecte cu bugete grele pe care le-a avut pe mana si in care s-a implicat profesional la fel de mult. La Gala Hagi a fost insa un detaliu intim care a facut diferenta. „Hagi mi-a dat mie personal foarte multe bucurii. Ca suporter, ca tot ce vrei tu. Si-l pretuiesc foarte mult. In primii 15 ani, am muncit foarte mult pentru toti clientii mei, dar pentru Hagi a fost ceva special, de suflet. Si drept dovada, a iesit perfect. Amintirea mea cea mai puternica e cu tricoul urias care s-a dus la cer si s-a dus… n-a mai venit. Si pentru Hagi a fost unul dintre cele mai emotionante momente.”

De sase ani, fostul inginer cu inventii in domeniu, trecut la publicitate, cu multe premii, a mai facut un salt si a devenit organizatorul celui mai important turneu de tenis de la noi, BCR Open Romania. „L-am cunoscut pe domnul Tiriac, stia ca sunt pasionat de tenis, mai facusem evenimente si-a avut incredere. Eu stiam ca am un grup de comunicare foarte puternic cu care pot sa fac multe lucruri. Doar o mana de oameni, dar daca ii pun la munca, reusim”, isi aminteste inceputurile. Si adauga „N-am mers pe motivatia materiala, ci mi-am dorit sa fac ceva deosebit.”

Astazi, in lumea tenisului unde se joaca milioane de euro, Romania incepe sa valseze usor, iar in urma cu cateva saptamani turneul de la Bucuresti era luat in carti pentru o posibila victorie a lui Roger Federer care isi face calcule ce turnee poate sa castige, cate puncte poate sa obtina ca sa nu piarda locul I in clasamentul mondial. „Suna lumea pentru interventii ca sa primeasca un wild card (nota red.: accesul direct pe panoul de joc fara a trece prin calificari)?”, am incercat sa intru in culisele sportului alb. „Suna, suna, se face lobby pentru wild carduri. Dar in final e doar decizia mea, buna sau rea.”

Si iata cum Bogdan Enoiu decide astazi pentru romanii care joaca, acasa la ei, cu numele mari ale tenisului, o responsabilitate de care e foarte constient si pe care o ia foarte in serios.

„Trebuie sa tii cont si de echipa de Cupa Davis si chiar daca e un turneu pentru care eu am responsabilitatea, ma consult cu cei din lumea tenisului cand aleg wild cardurile.”…

…Il intreb daca recunoaste usor ca greseste si daca se evalueaza dupa fiecare proiect. „Tin minte cand mi se pare ca am gresit si incerc sa repar. Nu sunt mai sever sau mai generos cu mine decat cu altii, aplic aceeasi masura si pentru mine si pentru ei. Imi place sa ma masor. Nu e un lucru foarte bun; depinde din ce parte privesti.” Vorbim despre zona de entertainment pe care a adus-o turneului (primii 7 ani ai competitiei de la Bucuresti s-au desfasurat sub un alt patronat), despre meciurile demonstrative si numele mari care au venit (meciul Martina Navratilova – Monica Seles, e cel mai recent exemplu) si-i spun ca acum turneul e mai orientat catre public, nu doar catre cei care joaca tenis.

„Rezultatul se vede in numarul de bilete vandute mai mare de la an la an. La inceput, intrarea era gratuita, acum usor-usor lumea a inceput sa cumpere bilete. Dar am mai spus-o, nu facem turneul ca sa castigam bani, o facem pentru sport. Nu iesim pe pierdere, insa avem un mic profit.”

Ma indrept catre copilul Bogdan Enoiu incercand sa aflu daca aptitudinile sale de conducator se simteau de pe atunci. „Aveam un spirit de competitie dezvoltat si cand eram mic. Joc tenis de la 10 ani si e sportul meu preferat, e hobby-ul meu. Sportul e lucrul pe care-l fac cel mai serios. Tenisul e o pasiune constanta a vietii mele.” E momentul in care are cea mai mare pasiune in voce, asa ca il intreb daca parintii sunt mandri de ce face. „Tata a murit, mama si tatal meu vitreg sunt mandri, sigur ca da. Eu vin dintr-o familie simpla, mama e in varsta, nu vine la evenimentele pe care le organizez, dar se mai uita la televizor cand o anunt eu. Altfel, incerc sa-mi fac datoria de fiu cum se cuvine. Ma duc la masa duminica, in Berceni, unde locuiesc ei. Stii cum e, esti fiul mamei si la 50 de ani”, spune cu tandrete.

A fost momentul in care in mintea mea s-a facut un click. Si a urmat acest dialog.

„Dar cand erai mic si jucai tenis, te visai noaptea campion?”

„Da. Ma visam in fiecare noapte campion. Si-acum ma mai visez.”

A spus „da” cu sinceritate, promptitudine si cu o oarecare candoare care confirma ca intrasem pe un teritoriu foarte privat.

„Si-atunci te-ai implicat in turneul de tenis pentru ca era lumea la care visai?!”

„Da. Asa este. “

„Tu, de fapt, ti-ai implinit un vis din copilarie.”

„Da. Ai sesizat corect. Si cu Hagi la fel a fost.”

Mi s-a parut frumos ca omul acesta care invarte milioane in conturi publicitare, care a cumparat recent un bloc pe la Unirii, care poate sa faca orice cu banii pe care-i are, isi investeste timpul in industria sportului ca sa-si indeplineasca visele din copilarie. Abia atunci am inteles ca resortul care l-a facut sa munceasca nebuneste trei luni ca sa-i organizeze spectacolul de retragere lui Hagi era forma lui de rasplata pentru bucuria pe care o primise de la victoriile sportivului Hagi; cum si turneul de la Bucuresti… e tot o forma de a multumi pentru bucuriile oferite de Ilie Nastase si Ion Tiriac. Si e calea prin care construieste ceva, indeplinindu-si visele copilariei.

„Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”, a spus si m-a intrebat repede de colegele mele, ca sa mute discutia din zona privata in care ajunsese. Remarcasem ca in ultimul sfert de ora coborase ritmul, se relaxase si nu mai raspunsese la telefon. Si-am vrut sa raman cu imaginea aceasta inedita.