Brexit: Boris Johnson spune că „UE trebuie să vină acum în întâmpinarea Marii Britanii”
Premierul britanic Boris Johnson a declarat, duminică, că Uniunea Europeană este cea care trebuie să vină acum în întâmpinarea Marii Britanii pentru a ajunge la o înţelegere de compromis după propunerile sale de modificare a acordului Regatului Unit pentru Brexit, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.
„Eu văd aşa lucrurile: propunerile făcute publice în această săptămână înseamnă că noi, britanicii, am sărit în mijlocului râului şi ne îndreptăm spre o insulă”, a scris Johnson într-un articol apărut în tabloidele pro-Brexit The Sun on Sunday şi The Sunday Express.
„Dacă vrem să ajungem la o înţelegere, este nevoie ca şi UE să sară în apă de pe partea sa şi să ni se alăture acolo, arătându-şi disponibilitatea de a accepta un acord pe care să îl poată sprijini şi parlamentul britanic”, a spus el.
Oficiali de rang înalt ai UE au respins propunerile lui Johnson şi i-au cerut să ofere câteva clarificări, situaţia graniţei irlandeze post-Brexit fiind în continuare punctul de blocaj.
Johnson a spus că votanţii „vor să meargă mai departe” de Brexit, insistând că Marea Britanie va părăsi blocul comunitar la 31 octombrie cu sau fără acord.
„Aşa că le spun prietenilor noştri europeni: folosiţi-vă de oportunitatea pe care o oferă noile noastre propuneri”, a adăugat el, cerând Bruxellesului să se alăture Londrei „la masa negocierilor în spiritul compromisului şi al cooperării”.
Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, care urmează să aibă negocieri luni la Bruxelles, a spus că cele două părţi „se apropie de momentul adevărului”.
„Marea Britanie şi UE trebuie să negocieze o nouă abordare privind chestiunea frontierei irlandeze. În caz contrar, trebuie să ieşim fără un acord”, a scris Barclay în The Sunday Telegraph.
Planul pentru Brexit al premierului britanic, prezentat miercuri drept un „compromis just şi rezonabil”, comportă mai multe aspecte „problematice”, potrivit UE. Printre acestea, problema contoarelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină după Brexit şi dreptul de veto pe care doreşte să-l acorde Londra adunării legislative şi executivului nord-irlandez.
Întrebat la BBC cu privire la deschiderea Londrei de a face compromisuri asupra acestui ultim punct, ministrul britanic pentru Brexit a declarat că Londra „ar putea discuta” despre acest lucru. Principiul de a cere consimţământul Irlandei de Nord la acestei aranjamente ce prevăd o zonă de reglementare pentru bunuri în insula Irlanda este „o problemă-cheie”, a declarat Barclay. Cu toate acestea, „în cadrul unor negocieri intensive, putem analiza şi discuta acest lucru”, a declarat ministrul.