Sari direct la conținut

Bucurie sau ingrijorare? Intrarea in UE va face sa dispara mare parte din chinezarii

Sansa pentru producatorii romani de textile si incaltaminte: odata cu intrarea in Uniunea Europeana, Romania va importa mai putine haine si mai putini pantofi din China. Motivul? UE a impus anumite limite maxime pentru importurile din China, iar Romania, prin aderare, va trebui sa respecte aceleasi reglementari. Va fi bine? Va fi rau?

Importuri limitate

“Uniunea Europeana are negociate cote fixe pentru anumite tipuri de textile din China. Romania si Bulgaria vor trebui sa se incadreze si ele in aceste limite, a declarat pentru HotNews.ro Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene.

Dar, conform oficialului roman, aderarea celor doua tari nu va duce automat si la majorarea cotei. “E foarte probabil ca in ciuda faptului ca piata UE se va mari cu inca doua tari, Comisia Europeana sa nu aprobe majorarea cotei”, a mai spus Orban.

Este vorba despre cote pe care Uniunea Europeana le-a impus pentru a se proteja de politica agresiva a Chinei in ceea ce priveste exporturile de textile, confectii si incaltaminte. UE a luat aceasta decizie dupa ce guvernul chinez a refuzat sa elimine subventiile de stat pentru exportatori, subventii care denatureaza concurenta.

Dragos Negrescu, analist economic la Delegatia Comisiei Europene in Romania a declarat pentru HotNews.ro ca “imediat dupa eliminarea – de la 1 ianuarie 2005 – a oricaror restrictii cantitative la importul de textile in UE, livrarile provenind din China au cunoscut o dinamica foarte pronuntata, si au fost introduse limitari cantitative temporare pentru cele mai sensibile 10 categorii de produse textile”

“Limitarile sunt justificate in baza Protocolului de aderare a Chinei la OMC, care da posibilitatea celorlalti membri ai Organizatiei sa invoce o clauza speciala de salvgardare fata de importurile provenind din China” a adaugat Negrescu.

foto: Hotnews.ro

Introducerea acestor cote maxime pentru importurile din China a produs anul trecut adevarate crize pe piata textilelor din Uniunea Europeana.

Liderul Federatiei Patronale a Industriei Usoare (FEPAIUS), Maria Grapini, a declarat pentru Hotnews.ro ca in acest moment Romania este invadata de marfuri de origine chinezeasca, impunerea unor astfel de cote urmind a le face viata mai usoara producatorilor interni.

Romanii, gata sa cumpere marfuri romanesti. Oare?

Conform unui sondaj realizat de GfK, majoritatea romanilor sint dispusi sa cumpere haine si incaltaminte autohtone pentru a sustine industria de profil. Dar chiar asa stau lucrurile?

O vizita in complexul „Europa”, in care citeva mii de chinezi isi vind zi de zi marfa de import, pare sa contrazica rezultatele studiului. Pe linga zecile de mii de cumparatori – perosane fizice, din complexul „Europa” se aprovizioneaza, zilnic, mii de mici comercianti care revind produsele chinezesti in piete, magazine si tarabe din toata tara.

foto: Hotnews.ro

Paula Muresan, mic comerciant din Cluj, isi face aprovizionarea din complexul „Europa” in fiecare saptamina. De sapte ani, de cind a fost trecuta in somaj de la uzina unde lucrase timp de 20 de ani, traieste din micul comert cu haine chinezesti. Isi intretine si familia, iar disparitia acestui complex sau scumpirea marfurilor ar fi o adevarata drama pentru ea.

„Daca se vor scumpi, e absolut clar ca imi voi pierde clientii. Oamenii care cumpara de la mine nu au bani pentru lucruri scumpe. Ei stiu care e calitatea hainelor pe care le vind nu e exceptionala. Dar pentru asta au bani”, recunoaste Paula Muresan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro