Sari direct la conținut

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu 3 milioane euro de miniștri, pentru că nu au aplicat pașii din Legea Guvernanței Corporative (raport)

HotNews.ro

Bugetul de stat a fost prejudiciat prin neaplicarea amenzilor în cazul miniștrilor care nu au demarat procedurile din Legea guvernanței companiilor de stat, iar Curtea de Conturi nu a intervenit, susține Corina Murafa, coautor al „Raportului anual de analiză și prognoză – România 2018”, elaborat de Societatea Academică din România (SAR).

În România avem undeva la 1.500 de întreprinderi publice. Din 2011 încoace asistăm la o deteriorare atât la nivel de respectare a legii în spiritul ei, cât și de respectare a legii în litera ei, ceea ce e mai îngrijorător. Din 2011, la presiunea instituțiilor financiare internaționale, România a adoptat una dintre cele mai moderne cadre privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Aici nu ne referim numai la un proces de selecție de administratori, ci la un întreg cadru de raportare, transparență. Numai 33 de companii din 1.500 au implementat (legea n.r.), la vremea respectivă, iar din cele 33, un număr 18 au dat afară intempestiv consiliile de administrație pe care le numiseră, ceea ce a dus la procese care cred că sunt încă pe rol”, a spus Murafa, în cadrul unei conferințe organizată de SAR, împreună cu reprezentanța Comisiei Europene în România.

Ea a precizat că în perioada 2011-2013 indicatorii financiari ai companiilor de stat, pentru care s-a aplicat legea, s-au îmbunătățit.

Ulterior, acest input de a implementa legea s-a deteriorat. Am ajuns la un moment de a se face o nouă lege, care a fost adoptată în 2016. S-a introdus în lege sancțiune pe persoană fizică, efectiv un ministru sau un primar dacă nu declanșează selecția să plătească o amendă între 3.000 – 5.000 lei. Dacă s-ar fi aplicat numai miniștrilor, s-ar fi adunat la bugetul de stat 3 milioane euro, pentru că legea prevede pentru prima dată termene clare privind pașii de urmat. Sunt numai 27 de companii pentru care s-a declanșat procesul de selecție, din 2016 și până acum, și la niciuna nu a fost finalizat și, în același timp, nu s-a declanșat nicio amendă. Nici Curtea de Conturi nu a intervenit, pentru că vorbim de o prejudiciere a bugetului de stat prin neaplicarea amenzilor”, a afirmat coautoarea raportului.

Potrivit acesteia, cetățenii ar trebui să cumpere câte o acțiune și să dea în judecată statul.

Ar trebui să cumpărăm fiecare câte o acțiune, acolo unde se poate, la aceste întreprinderi publice și pe principiul activismului acționarilor să dăm în judecată statul pentru că nu respectă legea. E un principiu aplicat cu succes în lume”, a explicat Murafa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro