Business Report: Apartamentele noi din estul si vestul Capitalei vor fi vandute in doi-trei ani; Mega Mall-ul din cartierul bucurestean Pantelimon se construieste in 2012; Pe ce dam banii degeaba: topul produselor la suprapret; Cresc accizele: Noi scumpiri in 2011
Noul director executiv al Vodafone: Investim 500 mil. euro in urmatorii 5 ani. Grupul britanic Vodafone, cel mai mare operator de telefonie mobila din lume, va investi in urmatorii cinci ani o jumatate de miliard de euro in Romania, o parte din suma urmand a fi directionata spre constructia unei retele 4G, care ar putea duce la cresterea de peste patru ori a vitezei pentru serviciile de in ternet mobil – segmentul pe care se va duce cea mai dura competitie de pe piata in urmatorii ani. „Planul Vodafone este sa investeasca in Romania o jumatate de miliard de euro in urmatorii cinci ani”, a declarat Inaki Berroeta, 43 de ani, spaniolul care a preluat la 1 decembrie functia de CEO al Vodafone Ro mania, numarul doi pe piata locala telecom si una din tre cele mai mari companii locale, cu venituri anua le de 1 mld.euro si apro ape 10 milioane de clienti, scrie ZF.ro.
SIF1 pierde la Cluj in procesul cu Banca Transilvania. Tribunalul Comercial Cluj a respins, marti, cererea SIF „Banat-Crisana” de anulare a Hotararii Adunarii Generale a Actionarilor Bancii Transilvania de la finele lunii aprilie. Actionarii au respins, atunci, solicitarea SIF1 ca administratorii bancii sa fie alesi prin metoda votului cumulativ. Actionarii Bancii Transilvania au ales, pe 28 aprilie, noua componenta a Consiliului de Administratie (CA), reconfirmand trei administratori, res-pectiv presedintele CA, Horia Ciorcila, directorul general, Robert Rekkers, si Roberto Marzanati, care a reprezentat Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) in CA-ul TLV. La alegerile din aprilie, Marzanati a candidat, insa, ca independent. Conducerile societatilor de inves-titii financiare „Banat-Crisana” (SIF1) si „Oltenia” (SIF5) au solicitat, cu putin timp inainte de AGA, ca viitorii administratori ai Bancii Transilvania sa fie alesi prin metoda votului cumulativ, insa actionarii Bancii le-au respins propunerea. SIF1 nu a mai adunat voturi ca sa isi trimita un reprezentant in CA-ul Bancii, in Consiliul de Administratie al Bancii intrand, in schimb, Costel Ceocea, seful SIF „Moldova”, anunta Bursa.ro.
Exclusiv: Mega Mall-ul din cartierul bucurestean Pantelimon se construieste in 2012. Dupa ce la inceputul acestui an au fost demarate lucrarile de demolare a cladirilor de pe terenul fostei intreprinderi Electroaparaj, compania austriaca Real 4 You este pregatita sa deblocheze investitiile pentru centrul comercial. Pe masa Comisiei Tehnice de Urbanism a Primariei Capitalei se afla PUZ-ul centrului comercial pentru obtinerea avizului de urbanism, dezvoltat de compania Real 4 You. De asemenea, in urma cu cateva saptamani, reprezentanti ai companiei Kramer+Wagner, care se ocupa de inchirierea spatiilor, au declarat pentru Money.ro ca ritmul de inchiriere decurge „normal”. Reprezentanti ai Real 4 You spun ca s-au hotarat sa deblocheze investitiile din cauza retailerilor internationali care cauta locatii bune, informeaza Money.ro.
Constructorii ameninta cu oprirea lucrarilor pentru a-si recupera datoriile de 1 mld. euro din 2009. Patronatul Societatilor din Constructii (PSC) si-a unit fortele cu Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) in razboiul pe care il poarta cu statul pentru recuperarea unor datorii care se ridica la circa 1 mld. euro. „In ianuarie 2010 nivelul creantelor ce trebuiau recuperate de constructori se ridica la circa 2 mld. euro, din care Guvernul a anuntat ca s-au platit jumatate. Acestea sunt datorii aferente anului 2009, insa in noiembrie-decembrie incep sa curga facturile din urma. De anul acesta probabil nu vor fi datorii prea mari, pentru ca nu s-au facut multe lucrari. Am creat aceasta platforma alaturi de ARACO pentru a avea o pozitie intarita in discutiile cu reprezentantii Guvernului”, a declarat Cristian Erbasu, presedintele PSC, scrie Capital.ro.
Colliers International: Apartamentele noi din estul si vestul Capitalei vor fi vandute in doi-trei ani. Segmentarea pietei rezidentiale din Bucuresti in functie de zona arata un apetit crescut al cumparatorilor pentru locuintele dezvoltate in ultimii ani in estul Bucurestiului. Potrivit consultantului imobiliar Colliers International, urmatoarea zona din punctul de vedere al atractivitatii este vestul capitalei. „In cazul in care dezvoltatorii nu incep proiecte noi in Est si Vest, in mai putin de doi ani oferta existenta va fi absorbita, iar cererea de locuinte in aceste zone nu va mai putea fi satisfacuta”, afirma, putin cam optimista, Daniela Marin, consultant specializat pe piata rezidentiala din cadrul Colliers International. Analiza vanzarilor medii pe luna in fiecare proiect in prima jumatate a anului 2010, plaseaza zona de est pe primul loc, cu un volum mediu de 4 locuinte vandute pe proiect pe luna, urmatoarea zona ca si performanta a vanzarilor a fost zona de vest, cu o medie lunara de trei locuinte vandute pe proiect, sustin consultantii Colliers. Zona de est a vandut mai bine, chiar daca preturile au fost cu 16% mai mari decat media zonei de vest. Diferenta semnificativa de pret este explicata in primul rand prin oferta diversificata, in aceasta zona existand atat proiecte care se adreseaza celor cu venituri medii, cat si celor cu venituri mici, spre deosebire de proiectele din zona de vest care ofera produse mai omogene, adresate in majoritate populatiei cu venituri mici. In plus, problemele de acces din zona de vest limiteaza absorbtia apartamentelor noi, anunta Business Cover.
Mos Ialomitianu aduce taxe marite si scumpiri. Ultimul proiect de modificare a Codului Fiscal va genera preturi mai mari la tigari si carburanti, motiv pentru scumpirea altor produse. Anul viitor va fi un nou an al scumpirilor, iar carburantii si tigarile sunt in capul listei. Astfel, a cata oara, populatia este victima lipsei de viziune a politicienilor. Strans cu usa intre estimarile prea optimiste pe care si-a bazat bugetul pe anul viitor si realitatea din economie, guvernul Boc pregateste un nou val de modificari fiscale, al 11-lea din acest an. Proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Codului Fiscal, postat pentru o scurta dezbatere publica pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), prevede, printre altele, cresterea accizelor la tigari si la benzina si motorina, care genereaza scumpiri pe intregul lant de productie si comercializare a marfurilor. Daca aceste propuneri vor fi adoptate, este foarte probabil ca inflatia sa fie mult peste nivelul de 5,3%, pe care se bazeaza constructia bugetara din 2011, informeaza EVZ.
Bugetul pentru Sarbatori, cu 30% mai mic fata de anul trecut. La ce renunta romanii. Peste 80% dintre romani spun ca isi vor petrece Sarbatorile acasa sau cu prietenii. Bugetul total alocat de o familie pentru Craciun si Revelion este in acest an de 250 euro, fata de 360 euro anul trecut. De Sarbatori, multi dintre romani vor petrece in familie sau cu prietenii, vor renunta sa cumpere bauturi alcoolice si vor manca mai putini carnati si caltabosi, potrivit unui studiu Mednet. Bugetul alocat de o familie pentru Craciun si Revelion este de 1.052 lei, adica 250 euro, fata de 1.523 lei (360 euro) in 2009, conform aceluiasi sondaj. „Reducerea bugetului destinat alimentelor pentru Sarbatorile de iarna se va face prin renuntarea totala la anumite produse cum ar fi bauturile alcoolice – 34,2% nu vor mai cumpara deloc -, achizitionarea intr-o cantitate mai mica de bauturi racoritoare, carne, bauturi alcoolice, legume/fructe si produse traditionale”, se arata in studiul citat, scrie Gandul.
Pe ce dam banii degeaba: topul produselor la suprapret. Popcornul de la cinema este de cateva ori mai scump decat cel din magazin. Totusi, dam bani pe el. La fel cum dam pe ambalajele de cadouri sau pe hainele de firma. O analiza atenta asupra produselor pe care dai banii, deseori fara sa te gandesti, te face sa realizezi ca ai putea face economii serioase daca ai vrea. Cele mai multe produse pe care le gasesti la suprapret, de fapt, nu iti trebuie. Sau, daca ai neaparata nevoie, ai putea sa apelezi la alte variante mai ieftine. Iata cateva dintre lucrurile pe care arunci, de obicei, banii, anunta Adevarul.
Cresc accizele: Noi scumpiri in 2011. Noul an va debuta cu scumpiri pentru romani. Pentru benzina, motorina si tacutun vom plati mai mult in 2011, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal. De la 1 ianuarie 2011, accizele pentru combustibili si tutun vor fi majorate. Astfel, acciza pentru benzina fara plumb va creste de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tona, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Cat priveste motorina, accizele vor urca cu 11 euro pe tona, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri, se mentioneaza in proiectul de ordonanta de urgenta care modifica Codul Fiscal. Conform actului normativ aflat in dezbatere publica la Ministerul Finantelor Publice, acciza calculata la 1.000 de tigarete va fi de 76,6 euro anul viitor, in crestere de la 74 euro in 2010. Acciza specifica va fi in prima jumatate a anului viitor de 48,5+22% din valoare. Incepand cu a doua jumatate a anului viitor, aceasta se va calcula in functie de pretul mediu ponderat de vanzare cu amanuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem si acciza totala, informeaza Romania Libera.
Scaderea pirateriei din IT cu 10% ar aduce 573 milioane dolari la PIB. Reducerea pirateriei software cu zece puncte procentuale in urmatorii patru ani ar duce la „crearea a 3.711 locuri de munca, ar adauga 573 milioane dolari la PIB si ar genera venituri suplimentare de 498 milioane dolari pentru industria IT si 87 milioane dolari incasari aditionale din taxe pentru guvern.” Asa rezulta din studiul efectuat de International Data Corporation (IDC) pentru Business Software Alliance (BSA). Rata pirateriei software din Romania este de 65%, in linie cu media din Europa Centrala si de Est, de 64% (la nivel global este de 43%). Pirateria este in scadere constanta din 2003, cand se situa la 73%, ceea ce arata ca reducerea se face in pasi mici. Conform studiului, anul trecut fenomenul a cauzat economiei pierderi directe de 183 milioane dolari, cu 39% mai putin decat in 2008, scrie Business Cover.
Toyota Etios – Loganul indo-japonez. Etios este un model creat special de Toyota pentru una dintre cele mai mari piete emergente, cea din India. La inceputul acestui an, la Salonul de la New Delhi, a fost prezentat un concept foarte apropiat de versiunea de serie, care acum intra in productie, la Bangalore. Chiar daca i-au trebuit cinci ani (!) pentru dezvoltarea acestui model low cost, reteta Toyota este aceeasi cu cea folosita de Renault, cu Dacia Logan: un sedan nu foarte aspectuos, insa cu un habitaclu practic si foarte spatios si un portbagaj imens, de 595 litri. Etios se incadreaza in clasa compacta (4,26 m lungime), insa pe cat e de inalta (1,51 m), pe atat este de ingusta (1,69 m). Motorizarea este asigurata de un agregat de 1,5 litri. Si cum Logan are, prin Sandero, o versiune hatchback, la Toyota aceasta se va numi Etios Liva si isi va face aparitia in primavara lui 2011, cu un motor mai mic, de 1,2 litri. Etios se va asambla intr-o uzina detinuta de Toyota si contructorul local Kirloskar. Este, la fel ca Logan, un model low cost practic, care va miza pe atuul fiabilitatii si va fi oferit la un pret atractiv, de circa 8.300 euro, anunta 24auto.ro.