Sari direct la conținut

Business Report: Dezvoltator: Evaluarile comandate de banci nu tin cont de valoarea reala a unui apartament; Romanii vor avea un nou lant de statii de carburanti; Italienii cumpara produse agroalimentare romanesti de sute de milioane de euro in fiecare an

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Dezvoltator: Evaluarile comandate de banci nu tin cont de valoarea reala a unui apartament. Dezvoltatorul lituanian Hanner Group, care a construit 360 de apartamente langa parcul Tineretului din Bucuresti, asteapta o schimbare in privinta evaluarii proprietatii, deoarece considera anormala diferenta infima de pret dintre un apartamente vechi de 50 de ani si unul nou. „Evaluarile realizate acum de banci se axeaza in special pe suprafata apartamentului, pe finisaje si pe preturile din zona. Sunt si alte elemente importante care dau valoare unei proprietati, cum ar fi prezenta unei scoli bune in apropiere, costurile finale de locuire, facilitatile unui complex sau calitatea lucrarilor de constructie. Speram la o transformare in ceea ce priveste evaluarea proprietatilor”, a declarat Silviu Grigorescu, directorul general al Hanner Romania, scrieCapital.ro.

Bilant al darii in plata: Raiffeisen va contesta in instanta 50% din notificari. Bancile cauta solutii de negociere. Daca secretarul de stat in Finante Gabriel Biris a avansat cifra de 300 de notificari, deputatul PNL Daniel Zamfir, initiatorul legii, vorbeste de peste 2.500 de notificari. Reprezentantii BCR avanseaza indirect o cifra despre care spun ca este mai apropiata de adevar, circa 800 de notificari. Cert este ca in fiecare zi apar noi notificari, iar bancile isi intensifica la randul lor actiunile in instanta. Reprezentantii Raiffeisen Bank spun ca „numarul de notificari primite de la intrarea in vigoare a legii darii in plata este relativ mic (circa 100), din care mai mult de jumatate sunt cazuri de aplicare gresita a legii sau cazuri de abuz de lege. Pe acestea le vom contesta”. Pentru a solicita ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate la CCR, bancile asteapta producerea unui litigiu izvorat din aplicarea legii darii in plata, anuntaEconomica.net.

Romania – intre impozitarea americana si cheltuiala europeana: Cum isi cheltuie SUA banii, cu focus pe salariile din sanatate si educatie. Pentru a vedea cum se cheltuie banii intr-o tara dezvoltata si care sunt raporturile dintre salariile diferitelor categorii sociale am ales ca referinta SUA. Asta din doua motive : Procentajele de venituri si cheltuieli din SUA seamana foarte bine cu ale noastre, cam 33% din PIB la venituri si 36% din PIB la cheltuieli, cu deficit de 3% din PIB iar datele sunt mult mai detaliate si aduse la zi decat statele europene colege de UE. Am echivalat, apoi, modul lor de alocare a banilor in termeni de sume banesti brute care ar reiesi in Romania la posibilitatile rezultate din nivelul nostru de dezvoltare, dar pe modelul lor de raporturi intre categorii de salariati. Precizam ca am utilizat valoarea cea mai des intalnita a venitului salarial anual si nu valoarea medie lunara, ca la noi, pentru ca asa au fost disponibile datele, informeazaCursdeguvernare.ro.

Romanii vor avea un nou lant de statii de carburanti. Benzinarii independenti se vor reuni sub umbrela unei francize. Aceasta va fi coordonata de Paul Pop, fost director in cadrul Lukoil si Rompetrol si actualul patron al unei companii de distributie de produse petroliere. Acesta vrea sa dea nastere unei retele de distributie de carburanti pornind de la statiile detinute de benzinarii independenti, entitati care pierd din ce in ce mai mult teren in fata marilor jucatori de pe piata. Proiectul se numeste Synergy si va reprezenta o retea nationala de benzinarii cu si in sprijinul benzinarilor independenti. Reteaua va fi coordonata, conenctata si interactiva si va aduce un plus valoare tuturor membrilor ei, scrieAuto-Bild.ro.

Italienii cumpara produse agroalimentare romanesti de sute de milioane de euro in fiecare an. In clasamentul tarilor partenere ale Italiei pe anul 2015, Romania se situeaza pe locul 21 in lume si pe locul 14 din UE ca tara de destinatie a exporturilor agroalimentare italiene, cu 291,7 milioane de euro (in crestere cu 21,9% fata de 2014), fiind si un important furnizor al Italiei de astfel de produse, cu 252,4 milioane de euro (ocupand locul 25 in clasamentul tuturor tarilor furnizoare si locul 14 in cel al tarilor UE), potrivit datelor remise de Agentia Italiana pentru Comert Exterior Bucuresti si Camera de Comert Italiana pentru Romania. Principalele produse exportate de Romania catre Italia in acelasi an au fost: cereale (87 milioane euro), legume-fructe (53 milioane euro), animale vii (25 milioane euro), carne (25 milioane euro), dulciuri (9 milioane de euro), miere (8 milioane euro), anuntaCapital.ro.

Misterul „minunilor” de la Drumuri: cum a fost atribuit un contract la un pret de aproape 10 ori mai mic. Compania de Drumuri a atribuit recent un contract de consultanta tehnica pentru reabilitarea unei portiuni din DN 73A, ce porneste din Predeal si trece prin Rasnov, la un pret de aproape 10 ori mai mic decat estima initial. Pe 20 mai 2016, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a atribuit firmei din Focsani CAPITAL VISION contractul pentru „Intocmire documentatie tehnica (DALI, PT, DE, PAC) si asigurarea asistentei tehnice pentru Reabilitare DN 73A km 0+000 – 19+910; km 20+975-69+340”. Valoarea estimata a contractului a fost de 4,23 milioane de lei, fara TVA, iar valoarea de atribuire a fost de 453.000 lei, fara TVA. Au fost 16 oferte, din care 10 admisibile, informeazaEconomica.net.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro