Sari direct la conținut

Business Report: Efectul cresterii avansului si al aplicarii darii in plata pentru Prima Casa; Compania de Drumuri angajeaza verificatori pentru verificatorii autostrazilor; Romania trimite, anual, in SUA, bunuri de doua miliarde de dolari

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Efectul cresterii avansului si al aplicarii darii in plata pentru Prima Casa. Asociatia Dezvoltatorilor Imobiliari din Romania – Urbanis, reprezentanta investitorilor care au construit in ultimii ani mii de apartamente in zona de sud a Bucurestiului, avertizeaza ca intrarea programului Prima Casa sub incidenta legii privind darea in plata si marirea avansului la care se dau aceste imprumuturi vor conduce la falimentarea a sute de proiecte imobiliare care se bazeaza pe aceasta forma de ajutor de stat. „Mii de persoane ar putea pierde avansurile platite pentru locuintele in curs de construire si astfel se va diminua increderea in piata imobiliara. Modificarile programului nu vor afecta doar creditele acordate prin Prima Casa, ci toata piata imobiliara si scaderea preturilor va avea un impact negativ pentru toti proprietarii de imobile, indiferent de valoarea sau de tipul acestora”, se arata intr-un comunicat al asociatiei. Organizatia solicita institutiilor statului ca orice modificare a programului Prima Casa sa fie anuntata cu cel putin 12 luni inainte de momentul aplicarii sale, pentru ca investitorii sa isi reconsidere planurile de dezvoltare, iar cumparatorii sa nu mai achite avansuri din faza de proiect, scrieCapital.ro.

Compania de Drumuri angajeaza verificatori pentru verificatorii autostrazilor. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) scoate la concurs 28 de posturi de ingineri si de sefi de unitati implementare proiecte (UIP) pentru majoritatea proiectelor de autostrazi aflate in derulare, potrivit unor anunturi postate joi pe pagina sa de Facebook. Patru Directii Regionale din cadrul Companiei de Drumuri au scos la concurs un numar de 29 de posturi: DRDP Cluj – 13, DRPD Brasov – 7, DRPD Timisoara – 6, Bucuresti – 2. Noii angajati vor fi responsabili, printre altele, cu verificarea consultantilor si a constructorilor de pe santierele de autostrazi, au spus surse din cadrul CNADNR. In conditiile in care Compania de Drumuri isi angajeaza specialisti pentru verificarea lucrarilor, se pune intrebarea: de ce ar mai fi mentinute contractele cu consultantii care supervizeaza aceste activitati? Numarul angajatilor CNADNR ar putea creste anul acesta cu cateva sute, ceea va presupune o suplimentare a fondului de salarii cu cel putin 30%, estimeaza surse din cadrul companiei, anuntaEconomica.net.

De ce Apple e data iar in judecata de chinezi. Deja procesele intre Apple si alte companii sunt la ordinea zilei. De data aceasta, chinezii dau iar in judecata gigantul din Cupertino, dar dintr-un motiv nu tocmai previzibil. Administratia pentru Presa, Publicare, Radio, Film si Televiziune a chinezilor (SARFT) da in judecata Apple pentru un video de propaganda din 1994. Un subsidiar al SARFT, Movie Satellite Channel Program Production Centre pretinde ca are drepturi online exclusive pentru film, iar difuzarea lui de catre Apple a cauzat pierderi economice imense. Marul discordiei este un film numit „Xuebo dixiao”, a carui tema centrala este lupta dintre China si Japonia din anii ’30. Al Doilea Razboi Chino-Japonez (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945) a fost un conflict major intre Republica China si Imperiul Japonez in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Desi cele doua tari se luptau cu intermitenta inca din 1931, un razboi in adevaratul inteles al cuvantului a inceput doar in 1937 si s-a incheiat cu capitularea Japoniei din 1945, informeazaPlayTech.ro.

Romania trimite, anual, in SUA, bunuri de doua miliarde de dolari. SUA este unul dintre cei mai vechi parteneri comerciali ai Romaniei, cu investitii in sectoare cheie, cum ar fi industria auto si tehnologie. Exporturile catre SUA sunt net superioare valorii bunurilor pe care le importam de pe piata americana Romania are una dintre cele mai proaste infrastructuri rutiere din Uniunea Europeana, iar in domeniul cultivarii plantelor, desi detinem de doua ori mai mult teren arabil pe cap de locuitor decat media din UE, avem una dintre cele mai putin rentabile agriculturi. Sunt doar cateva dintre concluziile raportului pe 2016 privind competitivitatea economiei romanesti, realizat de AmCham. AmCham este o organizatie patronala care reprezinta atat interesele investitorilor americani in Romania, cat si pe cele ale altor investitori straini. Insa, in ciuda problemelor „de traditie” cu care ne confruntam, SUA au fost unii din primii investitori in Romania, dupa Revolutie. Odata cu revenirea cresterii economice, investitiile americanilor in Romania ar putea creste. „Una dintre prioritatile mele este sa promovez prosperitatea intre tarile noastre, sa promovez comertul si investitiile in Romania, a unor companii americane”, declara, recent, Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucuresti, scrieEVZ.

Mercedes – AMG GT R este cel mai nou membru Transformers. In urma cu cateva saptamani, regizorul Michael Bay ne anunta prin intermediul site-ului sau ca Chevrolet Camaro si Ford Mustang revin in partea a cincea a seriei Transformers. Chevrolet Camaro va juca rolul lui Bumblebee, celebrul Autobot care a facut furori in primele serii. In antiteza, Fordul Mustang o sa intre in randul Decepticonilor si va purta denumirea de Barricade. Dar astazi, Michael Bay ne anunta ca vom mai vedem un Transformers la treaba. Vorbim despre noul Mercedes-AMG GT R, cea mai potenta versiune de strada dezvoltata pana acum de germani. AMG GT R o sa joace rolul lui Drift, un Autobot gandit sa ajute la salvarea omenirii. Fanii francizei Transformers cu siguranta cunosc numele de Drift, intrucat, in episodul anterior, rolul fusese interpretat de un Bugatti Veyron, anuntaAuto-Bild.ro.

Va supravietui moneda Euro dupa Brexit? Ce spun specialistii. Marea Britanie nu este in zona euro, dar votul din Marea Britanie privind iesirea din Uniunea Europeana sporeste temerile ca o reactie politica anti-europeana ar putea reprezenta o amenintare pentru supravietuirea monedei unice, scrie MarketWatch. „Brexit-ul este o lovitura uriasa pentru procesul de integrare europeana si este incomparabil mai daunatoare decat amenintarea iesirii Greciei din zona euro”, a declarat Nicholas Spiro, partener al Lauressa Advisory, cu sediul la Londra, intr-un interviu telefonic. Votul a dus la grave turbulente pe pietele financiare internationale. Lira sterlina a scazut intr-o sedinta de tranzactionare extrem de volatila, la cel mai scazut nivel fata de dolar, din ultimele trei decenii. U.K. UKX si actiunile europene SXXP, au scazut brusc cu -0.02%. Dar greul socului inregistrat pe burse s-a resimtit in sudul Europei. Indicele IBEX 35 al bursei spaniole a perdut peste 12%, in timp ce indicele FTSE MIB din Italia a scazut cu aproape 11%, informeazaCapital.ro.

Anomalii fiscale: Bonusurile de pe card sau mobil genereaza impozite si taxe pentru clienti, comercianti si banci. Foarte multi dintre noi am participat macar o data la o campanie de plata cu cardul sau mobilul la comercianti, prin care am primit bonusuri in puncte sau moneda electronica. Numai ca, daca strangi bonusuri si puncte in valoare de 600 de lei, trebuie sa platesti impozit de 16% la stat. Daca reducerile de pret nu sunt aplicate corect pe bonul fiscal, comerciantul si banca vor plati TVA si la reducerea de pret oferita clientului. Banca plateste TVA la factura de marketing taiata retailerului, chiar daca acesta nu ofera nici un servicviu de marketing pentru banci. Sistemul bancar incearca sa impulsioneze sistemul de retail banking prin lansarea de campanii promotionale impreuna cu retailerii prin care se acorda puncte de loialitate clientilor fie pentru plati cu cardul fie, mai nou, cu telefonul mobil. Aceste puncte de loialitate se pot preschimba fie in reduceri de pret la comercianti pentru achizitii de bunuri si servicii, fie in moneda electronica pe contul bancar al clientului. Sunt foarte importante pentru aceste programe implicatiile fiscale pentru ca aceste costuri pot sa afecteze bugetele de marketing care sunt acordate de banci si de comercianti in acest sens, scrieEconomica.net.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro