Sari direct la conținut

Business Report: Gigantii IT chinezi vor sa se extinda in Romania; Se naste un nou "imperiu" in industria alimentara. Patru romani au cumparat cel mai mare teren tranzactionat anul acesta; Comorile ascunse descoperite de ANAF in conturile milionarilor

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Gigantii IT chinezi vor sa se extinda in Romania. Romania este o tara atractiva din punct de vedere economic pentru China. Conform Oficiului National al Registrului Comertului in Romania existau la finele anului trecut, 11.453 de societati comerciale cu participare chineza la capitalul social, valoarea investitiilor chineze in Romania fiind de 408 milioane dolari, reprezentand 0,76% din totalul investitiilor straine in Romania. Aceste valori plaseaza China pe locul 18 in clasamentul general al tarilor care au investit in Romania. Huawei, unul dintre cel mai mare producatori de echipamente de retea si de smartphone-uri din lume, a intrat pe piata locala in anul 2003. In intervalul 2007-2012, investitiile Huawei in Romania au totalizat 90 milioane de euro. In iunie 2012, Huawei a anuntat ca a investit sase milioane de euro in deschiderea unui centru de suport global in Romania, suma urmand sa creasca la 200 milioane de euro pana in 2015, scrieCapital.ro.

Se naste un nou „imperiu” in industria alimentara. Patru romani au cumparat cel mai mare teren tranzactionat anul acesta. Patru oameni de afaceri romani, a doua generatie a unor familii de antreprenori din judetul Arges, au cumparat anul acesta cea mai mare suprafata de teren in Romania, potrivit unei analizeEconomica.netrealizata pe baza avizelor finale emise in vederea incheierii contractelor de vanzare cumparare. Este vorba despre Merla Radu Constantin (43 de ani), Dicu George Marius (31 de ani), Dicu Elena (42 de ani) si Mihail Ungurenus (40 de ani ) ai caror familii detin Radic Star, unul dintre cei mai importanti procesatori de carne din judetul Arges. Acestia au cumparat anul acesta, prin intermediul companiei SC Meat RDS Invest Com, peste 142,4 de hectare de teren in comuna Ratesti, judetul Arges pe care au platit aproximativ 2,34 milioane de lei (peste 532.000 de euro). Achizitia, facuta cu bani de la banca, are drept scop crearea un business integrat care sa includa de la cultivarea cerealelor la procesarea carnii de porc.

Instanta considera ca Hidroelectrica poate exporta energie. Hidroelectrica a anuntat, ieri, ca a castigat procesul cu Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei privind sanctiunea asupra companiei pentru export de electricitate. Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis, pe 19 noiembrie, contestatia Hidroelectrica impotriva Procesului verbal de contraventie incheiat de ANRE in luna mai, prin care se retine in sarcina Hidroelectrica efectuarea de operatiuni de export energie electrica pe teritoriul Ungariei in perioada decembrie 2014 – februarie 2015, potrivit unui comunicat de presa al companiei. Acesta arata: „Mai exact se retine ca Hidroelectrica a vandut energie pe o platforma centralizata, transparenta si competitiva din Ungaria, administrata de Tradition Financial Services Ltd., lider mondial in domeniul brokerajului de produse energetice, desi avea obligatia sa vanda toata cantitatea de energie produsa pe platforma OPCOM din Romania”, informeazaBursa.ro.

CNADNR a cheltuit in 11 luni doar jumatate din bugetul alocat. Situatia la zi a proiectelor in derulare. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a publicat executia bugetara la luna noiembrie, document din care reiese ca in primele 11 luni ale anului 2015 institutia a reusit sa cheltuiasca 2,4 miliarde lei, adica doar aproximativ jumatate din banii alocati. In conditiile in care CNADNR ar mai putea sa finanteze lucrari in valoare de 2,1 miliarde lei, institutia estimeaza ca va face plati noi in decembrie de 1,5 miliarde lei, incheind astfel anul 2015 cu 84,2 % investitii realizate din totalul aprobat. Creditele externe contractate de CNADNR, care sunt prinse la serviciul datoriei publice sunt de aproximativ 25 de milioane euro. Obiectivele de investitii finantate de la Bugetul de stat au beneficiat de abordari curioase, proiecte importante fiind subfinantate, spre deosebire de controversata autostrada Bucuresti-Brasov, pentru care s-au platit deja 10 milioane de euro, alt aproape un milion de euro fiind pregatit la plata in decembrie, scrieCursdeguvernare.ro.

Porsche 911 Turbo și Turbo S facelift – Poze și detalii oficiale. Porsche a publicat astăzi primele imagini și detalii ale lui 911 Turbo și Turbo S facelift. Cele două versiuni ale sportivei germane vor debuta oficial în cadrul Salonului Auto de la Detroit, eveniment care își va deschide porțile în luna ianuarie a anului viitor. Din punct de vedere estetic, 911 Turbo și Turbo S preiau elementele regăsite pe Carrera facelift. Vorbim despre blocuri optice restilizate, jante cu design nou, o capotă modificată și prize de aer mult mai generoase. Sub capotă, unitatea de 3,8 litri beneficiază de aportul unor turbocompresoare noi, dar integrează și o serie de modificări constructive. În aceste condiții, versiunea 911 Turbo oferă 540 CP, resurse care îi permit sportivului să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,0 secunde. Viteza maximă a crescut și ea la 320 km/h. Cât despre 911 Turbo S, acesta oferă acum 580 CP, iar accelerația 0 – 100 km/h se desfășoară în 2,9 secunde. Viteza maximă este de 330 km/h, iar consumul de carburant a fost redus cu 0,6 litri la 100 de kilometri, anuntaAuto-Bild.ro.

Comorile ascunse descoperite de ANAF in conturile milionarilor. Fiscul a facut publice sumele ascunse de primii 10 bogatasi romani, luati la verificat. Peste 20 de milioane de euro, respectiv o medie de doua milioane de euro de persoana, au fost ascunsi prin diferite conturi si tranzactii mai mult sau mai putin transparente. Investigatiile au avut ca urmare mai multe plangeri penale depuse de Fisc. Verificarile celor 100 de mii de tranzactii din 480 de conturi au scos la iveala afaceri si surse dubioase de venituri. Inspectorii ANAF au descoperit ca toti cei zece bogati au facut bani din surse ascunse, si au „uitat” sa ii declare. Pentru 5,5 milioane de euro bani aparuti din neant, Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala a facut mai multe plangeri penale. Spetele acestora sunt insa diferite si confidentiale, spun oficialii ANAF, la fel ca si identitatea celor 10 verificati. Surse din Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala au declarat pentru Capital ca printre cei controlati se afla si milionari cu probleme penale, care sunt in vizorul DNA pentru diferite fapte de coruptie, informeazaCapital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro