Business Report: La o casa cumparata primesti o masina gratis; pe ce croaziere cheltuiesc romanii anul acesta 10 milioane de euro: Dacia Logan, cel mai vandut model de clasa medie din Bulgaria, iar un nou faliment de rasunet pe piata ipotecara americana e aproape iminent
La o casa cumparata primesti o masina gratis. In plina criza pe piata britanica a locuintelor, agentii imobiliari si developerii se gandesc la orice fel de solutii pentru cresterea vanzarilor. In loc sa ofere reduceri de preturi la promotii, unii vanzatori ofera masini gratis. Este cazul companiei Bradley’s din Newquay, care ofera un Smart celor care cumpara apartamente. Dar la valori mai mari, premii mai mari. Astfel, cei care vor achizitiona o casa mai scumpa, vor primi cadou un Mercedes de 50.000 lire sau un Range Rover de 55.000 lire, scrie Capital.
Banca centrala daneza salveaza o banca de retail de la faliment. Banca Centrala a Danemarcei a oferit o garantie de lichiditate in valoare totala de 750 milioane de coroane daneze (100 milioane euro) bancii Roskilde , aflata in pericol de faliment, informeaza Les Echos. Roskilde Bank a suferit pierderi pe piata imobiliara, ca urmare a evaluarii defectuoase a creditelor relationat la piata imobiliara locala, scrie Ziarul Financiar.
Un nou faliment de rasunet pe piata ipotecara americana e aproape iminent. Criza creditelor ipotecare din Statele Unite, care a determinat un efect de domino la nivel global, pare a avea o „replica” la fel de dura. Este vorba despre preconizatul faliment al celor mai mari companii de credite ipotecare din SUA, Fannie Mae si Freddie Mac, ale caror actiuni inregistreaza o cadere continua si accentuata, scrie Capital.
Sistemul de invatamint romanesc, rusinea Uniunii Europene. Un raport realizat de Comisia Europeana pe probleme legate de sistemul de invatamint din UE, scoate la iveala cifre dezastruoase in dreptul Romaniei. Astfel, peste jumatate din populatia Romaniei, mai exact 53,5 la suta, are dificultati de intelegere si interpretare a ceea ce citeste, tara noastra fiind pe primul loc in ce priveste rezultatele negative la acest capitol, scrie Financiarul.
Sanofi ofera 70,46 dolari/actiune pentru preluarea Zentiva. Producatorul francez de medicamente Sanofi-Aventis a lansat, vineri, oferta de preluare a Zentiva, aceasta fiind de 1.050 coroane cehesti/ actiune (70,46 dolari/actiune), potrivit Business Standard.
Dacia Logan, cel mai vandut model de clasa medie din Bulgaria. Dacia Logan a fost cel mai vandut model de clasa medie din Bulgaria in semestrul I din 2008, cu 1.218 unitati. Vanzarile de masini noi au crescut in prima jumatate a anului cu 21 procente fata de perioada similara din 2007, potrivit datelor prezentate de asociatia producatorilor locali de automobile, scrie StiriAuto.
Pe ce croaziere cheltuiesc romanii anul acesta 10 milioane de euro. Turistii romani vor cheltui anul acesta circa 10 mil. euro pe pachete turistice pentru croaziere, conform specialistilor din domeniu. Cele mai multe pachete sunt pentru croaziere in Caraibe si Marea Mediterana. Pretul mediu pentru o croaziera se situeaza intre 1.500-2.000 de euro de persoana, au declarat reprezentantii agentiilor de turism, scrie DailyBusiness.
Sejururile de patru zile, petrecute in tara de 88% din romani. Grecii, romanii si spaniolii au ales sa calatoreasca cel mai putin in strainatate in 2006, dintre cetatenii din Uniunea Europeana, la polul opus situandu-se locuitorii din Luxemburg, Belgia si Irlanda, potrivit unui studiu realizat de biroul european de statistica, Eurostat , citat de Ziarul Financiar.
Bulgaria va construi doua autostrazi. Bulgaria are in plan construirea a doua autostrazi, Marita si Struma. Pentru prima se vor aloca 208,6 milioane de euro, iar pentru cea de-a doua vor fi pregatiti 600 milioane de euro. Ambele proiecte au fost incluse pe lista celor mai importante proiecte de transport ale Bulgariei, scrie Capital.
Romania a fost in 2006 a doua destinatie a investitiilor directe din zona euro in alte state din UE. Companiile din zona euro au investit in Romania 7,4 miliarde euro in 2006, nivel care o plaseaza pe pozitia a doua in Uniunea Europeana, dupa Malta, care a atras investitii straine directe (ISD) de 12 miliarde euro, potrivit datelor publicate vineri de biroul statistic european, Eurostat, scrie Business Standard.