Cat costa un atentat?
O comisie a Natiunilor Unite a constatat ca sanctiunile impotriva gruparilor teroriste internationale se dovedesc in general ineficiente.
Raportul comisiei se concentreaza asupra activitatilor organizatiei al Qaeda si ale fostului regim taliban, din Afganistan.
El arata ca – in ciuda sanctiunilor internationale – aceste grupari si-au continuat operatiunile, ca si cum nimic nu le-ar fi stat in cale.
Sanctiunile ONU impotriva organizatiei al Qaeda si a talibanilor au fost introduse in 1999. Doi ani mai tarziu – dupa atacurile din 11 septembrie 2001 – au fost inasprite si mai mult.
Raportul intocmit de Organizatia Natiunilor Unite arata insa ca efectele sunt ca si inexistente. Principala concluzie este ca sanctiunile au avut un efect limitat, iar unele dintre ele au fost depasite la scurt timp dupa aplicare.
‘Flexibilitate’
Al Qaeda a dat dovada de o mare flexibilitate, care i-a permis sa supravietuiasca si – mai mult decat atat – sa organizeze noi atacuri.
Comisia ONU pune fata in fata cateva sanctiuni si contra-masuri adoptate de cei vizati. De exemplu, la inghetarea conturilor din care se alimentau teroristii acestia s-au adaptat reducandu-si cheltuielile.
Explozibilii si armele devenite inaccesibile din cauza sanctiunilor au fost inlocuite cu altele, aflate la indemana.
Asa s-a intamplat de pilda in Spania, unde in atacurile din luna martie a acestui an au fost folosite dinamita pentru minerit si telefoane mobile.
Costul atentatelor
Atentatele de la Madrid – mai putin de 10.000$
Atentatul cu bombe asupra clubului de noapte din insula Bali – sub 50.000$
Atentatele asupra Ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania – sub 50.000$
Atentatele din Istanbul, Turcia – sub 40.000$
Atentatele din 11 septembrie – de ordinul milioanelor
ONU
Raportul mai arata ca in ultimii 5 ani, al Qaeda s-a transformat simtitor: dintr-o organizatie condusa de Osama bin Laden, intr-o retea mondiala de grupari mici – care actioneaza pe cont propriu – fara sa astepte ordine de la cineva de sus.
In aceste conditii, comisia ONU avertizeaza ca sunt putine sanse ca atacurile teroriste sa inceteze foarte curand.
Singura cale de a face sanctiunile eficiente ar fi adaptarea lor permanenta la schimbarile prin care trece terorismul mondial.