Cătănia voluntară între sondaje și dragostea de țară

„Tună dace-n ce-i tuna/ Tună-n hirul paiului/ Și-n condeiu‘ neamțului/ Să nu poată altu‘ scrie/ Alți feciori în cătănie…„

Grigore Leșe – Cântec de cătănie

Nu vreau să pun paie pe foc cu discuția pe care o deschid, dar masiva acumulare de forțe, armament și echipament militar ale armatei ruse la granița cu Ucraina, în Belarus, Crimeea și Marea Neagră reînvie cel mai negru coșmar al nostru, care ne-a determinat de altfel să cerem insistent aderarea la NATO în 2004, și anume o agresiune a Federației Ruse în spațiul pe care istoricește (de pe vremea lui Petru cel Mare) îl consideră vital – Europa de Est și centrală, până la Elba și în sud până la Ierusalim (așa cum voia Ecaterina cea Mare).

Prima întrebare care ne vine în minte este dacă armata noastră este capabilă să apere teritoriul patriei de o astfel de agresiune, înainte de a ne pune problema ce pot face partenerii noștri din NATO (în virtutea articolului 5 din tratat) pentru a ne sprijini într-o astfel de luptă de apărare.

Ca unul care am trăit deja o jumătate de secol și am experimentat pe pielea mea perceptele doctrinei de apărare „a întregului popor” din vremea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, dar și starea armatei de atunci, pentru că am făcut nouă luni și jumătate de școală de ofițeri în rezervă la arma infanterie, cred (sper!) că astăzi stăm mult mai bine.

Pe atunci, din stagiul amintit de pregătire, aproape două luni ne-am „pregătit” culegând manual porumb și sfeclă și ne-au mai rămas șapte luni pentru a trece cu pregătirea prin nivelul grupă de infanterie, plutonul de infanterie și batalionul de infanterie, ca și pentru aplicația de final (a șasea mare sesiune de trageri) care implica și un marș de cam 35 – 40 de kilometri. Cu examenul a fost mai ușor: am tras bilețelele cu subiecte din grămadă, dar cam știam ce întrebări conțin, așa că am avut timp să ne pregătim răspunsul.

Astăzi avem o armată formată din soldați profesioniști. Chiar dacă comandanții lor își încheie studiile și doctoratele recurgând ici, colo la plagiat, până la urmă mulți dintre ei ajung să-și conducă trupa în acțiuni reale de luptă pe linii fierbinți de conflict, cum au fost Afganistanul, Irakul, prin Africa sau Balcanii de Vest, dobândind astfel o experiență (de comandă în condiții de luptă) care se poate dovedi de neprețuit în caz de agresiune externă.

În clasamentul forțelor militare, România ocupă locul 40 din 137; prin comparație, Bulgaria ocupă locul 49, Ungaria locul 55, iar Serbia locul 79. Ca efective, armata română se bazează pe aproximativ 70 de mii de militari.

Forțele aeriene se bazează pe 140 de aeronave, printre care avioane de luptă, avioane-școală și elicoptere; forțele terestre pe 1.400 de blindate și aproximativ 700 de tancuri; forțele navale pe patru corvete vechi și trei fregate (nici ele de ultimă generație). România nu are elicoptere de atac, are un submarin de fabricație rusească (ce nu a fost folosit vreodată și nici nu mai poate fi pus în exploatare) și nu dispune de distrugătoare.

Așa că armata noastră are mult de recuperat în termeni de dotare (mijloace navale de luptă de ultimă generație și aeronave moderne în primul rând), motiv pentru care trebuie să se bizuie mult pre mult pe aliații din NATO. (www.digi24.ro)

Oricum, din calculele pe care le tot facem în ultimele luni, Rusia este din punct de vedere militar o forță mult prea mare pentru țările din estul și sud-estul Europei, având peste un milion de militari activi, ca să nu mai vorbim de excelenta dotare cu armament modern, echipamente și tehnici de război electronic, în timp ce forțele militare din România, Polonia, Turcia, Bulgaria, Ungaria și Balticele nu pot opune mai mult de aproximativ 700 – 800 de mii de soldați.

Desigur, acest tip de calcul nu are o relevanță strategică serioasă, dar ne duce cu gândul totuși la capabilitățile pe care Ministerul Apărării le poate mobiliza din rezervă în caz de agresiune. În 2018, ministrul apărării de la acea vreme, Mihai Fifor, a pus problema capacității armatei de a se baza pe rezervă umană în caz de conflict armat:

„Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuție care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică față de acest subiect. Deocamdată nu am dus în Guvern această inițiativă și nici nu cred că putem discuta curând. De-asta căutăm alternative, de-asta avem și legea rezervistului voluntar”. (www.digi24.ro)

Sursa: www.hotnews.ro

Nu am idee, nu m-am informat în mod deosebit în legătură cu problema asigurării rezervei de personal pregătit pentru armata țării în caz de conflict, dar pot să înțeleg că este un subiect sensibil pentru toată lumea, de la Ministerul Apărării, care în cursul activităților de planificare nu are cum să nu acuze lipsa rezervei de soldați și specialiști bine pregătiți (sau măcar mediu pregătiți, dar având cunoștințe și deprinderi de bază bine exersate și fixate) și până la indivizii țintă.

Un sondaj TVR și HotNews recent indică faptul că opinia publică din România nu este confortabilă cu ideea de a se reveni la stagiul militar obligatoriu. Nici nu îmi dau seama cum ar putea fi el pus în practică; nici măcar Israelul nu reușește să aducă sub arme – și au exercițiu în domeniu, nu glumă – toți cetățenii care ar trebui să urmeze stagiul militar obligatoriu.

Mulți tineri români între 20 și 35 de ani, care potrivit legii nr.453 din 2004 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, trebuie să răspundă solicitării de încorporare în caz de conflict armat, nu sunt în țară ci se află peste hotare la studii, joburi sau chiar sunt efectiv stabiliți în alte țări unde au familii, inclusiv mixte. Vor răspunde ei unei citări în caz de război? Poate da, cei mai mulți, dar nu o vor putea face imediat. Alții însă se vor strădui, pe cât posibil, să se sustragă convocării la oaste, mai ales dacă au familii ori convingeri personale care-i determină să nu o facă.

De ce nu sunt românii încântați de ideea revenirii la stagiul militar obligatoriu? Ovidiu Voicu, directorul executiv al „Centrului pentru Inovare Publică”, a inventariat trei motive pentru care militează împotriva revenirii la stagiul militar obligatoriu:

(i) Din punct de vedere legal: „Dreptul de a apăra țara se prevede printr-o lege organică, deci ar fi nevoie de un nou referendum și nu de o lege votată în Parlament”;

(ii) Din punct de vedere economic: „Nu avem nicio dovadă că o armată de voluntari mai mare ar fi mai eficientă decât una de profesioniști și nici costurile nu ar fi mai mici”;

(iii) Din punct de vedere militar: „România face parte din Alianțe care descurajează războiul. Chiar dacă am intra într-un război, el nu va fi unul clasic, ci se va purta cu tehnică militară modernă și e greu de crezut că vom ajunge să-i pregătim pe voluntari cu această tehnică, că ei vor avea acces la ea”. (www.hotnews.ro)

O cercetare „YouGov” pentru „Charles Koch Institute” și „RealClearPolitics” din anul 2019, citată de G4Media, a sondat percepția populației unor țări NATO în legătură cu aplicarea articolului 5; din concluziile cercetării rezultatele care ne priveau sunau cam așa:

„În cazul în care România ar fi atacată de Rusia, 40% dintre britanici și americani ar fi de acord ca țările lor să intervină de partea României, pe când numai 32% dintre francezi și germani ar apăra România.

Când au răspuns la întrebarea dacă nu ar fi mai bine ca țările lor să nu intervină pentru a apăra România, numai 24% dintre britanici și 18% dintre americani au spus că ar fi mai bine ca țările lor să nu intervină de partea României, pe când 39% dintre germani și 33% dintre francezi au răspuns că statele lor ar trebui să nu intervină.

Când au fost întrebați dacă, în cazul în care Rusia ar fi implicată într-un conflict cu unul dintre statele membre NATO, oricare ar fi acel stat, țările lor ar trebui să intervină pentru a apăra statul atacat, aproape jumătate dintre germani au spus că nu (48%), pe când dintre francezi 38% au spus nu, dintre britanici 30%, iar dintre americani numai 27%.”

Rezultatele sondajului nu au fost bine primite de opinia publică de la noi, dar mă tem că nu punem problema corect; corect ar fi să gândim mai întâi cât de hotărâți suntem noi înșine să ne apărăm țara, înainte de a le cere altora – fie ei și partenerii noștri în NATO – să o facă. Iar România nu este în prezent pregătită să se apere, pentru că nu și-a organizat eficient sistemul de răspuns în cazul unui conflict.

Cu ochii la sondaje, politicienii care conduc Ministerul Apărării și parlamentarii noștri nu doar că nu ar marșa pe legiferarea revenirii la stagiul militar obligatoriu, dar ezită deocamdată și să actualizeze o legislație fezabilă privind serviciul militar voluntar, prin care să poată fi pregătiți măcar la un nivel mediu soldați, specialiști și ofițeri pentru rezerva în caz de război.

Iminența unui conflict militar Federația Rusă – Ucraina, care odată inițiat nu se poate ști nici în ce direcție va evolua și nici cu ce intensitate se va purta, lasă însă spațiu serios de îngrijorare. Ministrul apărării, Vasile Dâncu, a ales să răspundă public acestui tip de îngrijorări într-o conferință de presă înaintea întrunirii CSAT de miercuri, 26 ianuarie ac., cam în următorii termeni:

• Nu se pune problema ca România să trimită soldați sau echipamente în Ucraina („Dacă vă uitați în regulile NATO, nici NATO nu poate face asta. Dislocarea trupelor se poate face doar dacă este amenințată o țară membră a NATO. În cazul Ucrainei nu e vorba de asta.”);

• Nu s-a discutat despre activarea rezerviștilor. Nu suntem în această situație. În fiecare an, prin rotație, se face o verificare, un inventar al rezerviștilor și al stării lor;

• Există scenarii care vor fi discutate în ședința CSAT privind eventualul caz în care vor exista fluxuri de refugiați („Nu avem date în acest moment că va exista un flux masiv de migranți, dar suntem pregătiți la MApN, dar și în colaborare cu alte formațiuni”). (www.digi24.ro)

Punctual, legat de situația rezervei de personal a armatei în caz de război, Vasile Dâncu, într-un recent interviu acordat Prima TV, a detaliat viziunea ministerului pe care îl conduce în felul următor:

„În niciun caz, aceasta (revenirea la stagiul militar obligatoriu, n.m.) nu este o opțiune pentru noi în acest moment. Se discută, am discutat-o în zona comisiei de apărare din Parlament, unde mi-au pus această problemă parlamentarii noștri, mi-au pus-o și alți rezerviști; de exemplu în întâlnirile mele cu rezerviștii mi-au spus că ar fi necesar, din nou, să se ajungă la asta.

Însă, în acest moment, nici din punct de vedere economic și nici din punct de vedere al nevoilor noastre nu este o opțiune pentru o decizie de genul acesta, de aceea vă spuneam că avem variante de altfel.

Acest stagiu militar obligatoriu ar trebui să însemne un buget mult mai mare al Armatei. Sigur că, dacă ar fi să fie, ar fi gândit într-un alt fel, nu ar mai fi un an și patru luni sau nici pentru cum era înainte nouă luni, ar fi alt tip de pregătire, modernă.

Deja, Armata s-a schimbat foarte mult față de acea perioadă. Deci, în acest moment, nu avem în niciun fel o opțiune pentru serviciul militar obligatoriu. (…) Nu am lansat-o încă (varianta alternativă la stagiul militar obligatoriu, n.m.), dar este un proiect de-al nostru, care mi se pare foarte interesant și foarte frumos, stagiul militar voluntar.

Adică, avem o formulă pe care o vom lansa pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară și să știți că sunt mulți. Am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. Desigur, este un alt tip de armată, este o armată mai pe termen scurt, avem nevoie de specialiști.

S-ar putea să fie și stagii mai scurte și mai multe, într-un an sau doi, sau maxim trei luni de zile, vom vedea. Este retribuit în acest timp, beneficiază… și este și ofertant financiar. (…) Acum am multiplicat sumele, are în jur de 2.700 (de lei, n.m.) pentru perioada de pregătire și o soldă care, în funcție de grade și altele, este în jur de 1.500 pentru perioada când nu este convocat. Deci, a început să devină interesant și văd că avem înscrieri pentru concursuri destul de bune în acest moment.” (www.economica.net)

Între „inițiativele” de acum patru ani anunțate de Mihai Fifor și până la discursul ceva mai elaborat al lui Vasile Dâncu, se pare că modul legal în care armata își poate asigura rezerva de soldați și specialiști mediu pregătiți trenează. Politicienii au ezitări să-și asume soluția și, respectiv, punerea sa în practică, care implică evident și revizuirea bugetului alocat Ministerului Apărării, pe componenta de pregătire a soldaților voluntari în rezervă.

Cum procedează alții, aproape de noi? Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, care a fost prezent în emisiunea realizată de TVR și HotNews, arăta că Polonia a introdus instituția rezervistului voluntar și acum dispune de peste 50.000 de rezerviști. România dispune doar de o mie de rezerviști, o cifră evident ridicolă, o mare vulnerabilitate legată de capacitatea de apărare a țării.

După ce în 2014 – deși existau avertizări, dar nu au fost considerate credibile – Ucraina a fost surprinsă nepregătită de invazia „omuleților verzi” din Crimeea și de războiul din Donbas, astăzi, în stare de conflict, are sub arme 214 mii de militari și pregătește intens 100 de mii de rezerviști. (stiri.md)

Cred că nu ar fi înțelept pentru România să ajungă în aceeași situație în care a fost Ucraina în 2014. Mai ales că, în următorul deceniu, o bună parte a militarilor profesioniști cu stagii în teatrele de operațiuni nu vor mai fi în unități (treceri în rezervă, angajarea ca profesioniști peste hotare în armate private sau firme de securitate etc.), iar experiența lor se va pierde, dacă Ministerul Apărării nu va avea un plan de a-i folosi masiv ca instructori pentru viitorii rezerviști.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro