Cazul Delia-iUmor și întrebarea: De ce râd românii la glume despre femei bătute? Răspund comedianții Teo și Raul Gheba și antropologul Alexandru Bălășescu

​​Doi comedianți, Claudiu Teohari (Teo) și Raul Gheba, și antropologul Alexandru Bălășescu vorbesc pentru HotNews.ro despre un subiect sensibil: ar trebuie să existe limite etice atunci când se fac glume despre victimele violenței domestice? Subiectul a fost adus în discuție de artista Delia care a ridicat problema din calitatea sa de membră a juriului la o emisiune de umor.

În cadrul finalei emisiunii iUmor din 26 decembrie, un concurent a făcut mai multe glume la adresa unor femei cunoscute din showbiz, referitoare la faptul că au fost bătute sau agresate. Delia Matache, una dintre juratele show-ului, a luat atitudine și a declarat că „nu i se mai par amuzante astfel de glume”, la fel cum nu crede că violența asupra femeilor trebuie normalizată prin astfel de comportamente.

Violența domestică rămâne un subiect dramatic, atât la nivel global, unde cazurile au crescut odată cu pandemia, cât și în România, unde, așa cum raportează Centrul FILIA numărul femeilor care au fost victime ale violenţei domestice a crescut cu 10% în 2021, conform celor mai recente date ale Poliţiei Române.

În tot acest context, „a face haz de necaz” nu sună chiar bine, iar umorul folosit în astfel de situații poate răni, chiar dacă obiectivul este de a face oamenii să se simtă bine.

Pentru a înțelege mai bine structura acestui gen de umor din societatea românească, cât și limitele etice ale glumelor, am cerut opinia a doi comedianți români și a unui antropolog.

„Nivelul discursului din comedie e de multe ori o reflecție a ceea ce se întâmplă în jur”

Comediantul Claudiu Teohari (cunoscut publicului larg drept Teo) nu crede că glumele despre violența domestică sunt neaparat est-europene sau românești și este sigur că în multe părți din lume există o acceptare cel puțin la fel de mare a abordărilor de genul ăsta.

„În plus, nu cred că are legătură exclusiv cu violența asupra femeilor, cred că e un pachet mai mare de acceptare a violenței în general și a violenței împotriva celor lipsiți de putere, în special. Când empatia șchioapătă, se ridică rânjetul”, spune el.

Întrebat de ce crede că ne amuză genul ăsta de violență, comediantul Raul Gheba zice:

„Ce bine și simplu ar fi să fie doar comedia vinovată de asta. În realitate, nivelul discursului din comedie e de multe ori o reflecție a ceea ce se întâmplă în jur. Cea mai clară dovadă că avem niște atitudini profund misogine în valorile noastre o vezi atunci când intri în comentarii la orice știre despre o femeie care a fost agresată fizic sau sexual.

Apologia infractorului și blamarea victimei sunt nelipsite. „Da’ ce a cautat acolo”, „dar când a făcut sex i-a plăcut” – sunt comentarii apreciate. Știrile cu violență sexuală sunt întâmpinate cu reacții de haha.”

Teo nu vrea să ia apărarea comediei din România, dar crede că ceea ce s-a întâmplat la iUmor este într-adevăr un exemplu și o excepție negativă. „Nu că ducem lipsă de material plin de stereotipuri sexiste, dar ținta unei glume nu e niciodată o victimă a violenței”, explică stand-uperul.

„Dacă poți să râzi de ceva, înseamnă, nu-i așa, că nu e chiar atât de grav”

Antropologul Alexandru Bălășescu. FOTO: Paul Alexander

Pentru a explica fenomenul prin care reușim să transferăm violența în umor, antropologul Alexandru Bălășescu vorbește despre cum umorul are o serie de funcții în toate culturile lumii, iar cea mai evidentă dintre ele (și mai puțin importantă) este aceea de a ne face să râdem, adică valoarea de divertisment.

Însă, continuă el, dacă analizăm cuvântul „divertisment”, acesta înseamnă de fapt a distrage atenția de la ceva. Practic, adaugă specialistul, asta este una dintre funcțiile importante ale unui anumit tip de umor – minimizarea importanței unor lucruri care aparent nu pot fi schimbate, adică un mod de a de-responsabiliza prin deturnarea de sens.

„Așa cum umorul politic în regimuri totalitare transforma oprimarea politică în deriziune, umorul despre violența domestică transformă oprimarea fizică și psihologică a partenerului (de cele mai multe ori femeile) în subiect de divertisment.

Astfel, deresponsabilizează protagoniștii și ia în deriziune victimele. Aici ajungem la a doua funcție importantă a umorului, derivată din prima: normalizarea comportamentelor care sunt subiect de umor. Dacă poți să râzi de ceva, înseamnă, nu-i așa, că nu e chiar atât de grav, ba chiar normal. Dacă nu am avea asta, de ce am mai râde”, spune Bălășescu.

Însă, așa cum precizează el, pentru a râde, fiecare dintre noi se identifică cu un personaj sau mai multe din glumă, și tocmai aici intervine tragedia umorului de acest tip.

„Victima potențială va râde amar, iar călăul va râde satisfăcut. Ironia face că ambele poziții sunt reconfortante: victima consolându-se pentru că dacă râdem, înseamnă că se întâmplă și altora și deci e „normal”, iar perpetuatorul pentru că poziția sa de putere este reafirmată, normalizată și legitimată.

Dar nici victima, nici perpetuatorul nu sunt încurajați în schimbarea status quo-ului descris în glumă. Căci, nu-i așa, în cel mai bun caz ar fi acuzați că și-au pierdut umorul. Să nu uităm, însă, că la revoluția din 1989, nimeni nu mai avea umor.”

„Dacă nimeni nu râde la o glumă, cine mai e nebun să o tot zică?”

Umorul, confirmă Teo, este doar o oglindă a societății, fără să fie permisiv sau să interzică anumite stereotipuri sau limite. Comediantul spune că oamenii, atât cei care creează, cât și cei care consumă, sunt singurii care decid ce îi amuză și ce nu.

„Să interzici o glumă, mai ales în epoca internetului, e imposibil, deci limitele astea nu pot și nu trebuie să fie stabilite de cineva anume. Dar dacă nimeni nu râde la o glumă, cine mai e nebun să o tot zică? E destul de important să nu atacăm simptomele uitând de cauze. Grosolania e ca varza murată: oricât de bine închizi butoiul, tot îți miroase în beci”, declară el.

În completare, Raul Gheba crede că scopul umorului este să arate ridicolul din astfel de mentalități, prin tot felul de procedee umoristice: „O compari cu ceva până realizezi cât de absurdă e fraza. O exagerezi, o întorci invers și apoi adevărul iese printre crăpături.”

„Umorul cu și despre violență este și măsura fragilității ego-ului de tip masculin”

Alexandru Bălășescu consideră umorul despre violența domestică ceva patriarhal, deoarece vorbim de un umor despre dominația masculină, lucru pe care-l vom regăsi în toate culturile de tip patriarhal, sub diverse forme.

„Umorul cu și despre violență (domestică) îndreptat împotriva genului non-masculin – și aici intră și bărbații care nu sunt „bărbați”, adică cei care nu afișează o masculinitate dominantă, și genurile non-binare – este și măsura fragilității construcției ego-ului de tip masculin, care se regăsește într-o poziție precară și constant pusă la încercare”, explică el.

Din punct de vedere profund antropologic, continuă specialistul, suntem cu toții victime în acest joc de putere, pentru că atunci când cineva face rău celuilalt, el se rănește pe sine.

Consolarea de moment a exercitării puterii este anulată de suferința cauzată de nesiguranța acestei poziții și de suferința intrinsecă provocată de rănirea celuilalt (indiferent dacă persoana violentă susține contrariul):

„Probabil că umorul ajută în acest fel și călăul, nu știu.” Antropologul susține încă o dată ideea că urme ale acestui tip de umor se regăsește în societățile patriarhale, cele care țin la valorile lor tradiționale, deoarece prezervarea acestora înseamnă și prezervarea relațiilor de putere.

Asta nu înseamnă că societățile progresive duc lipsa unor astfel de glume, dar, așa cum explică Alexandru Bălășescu, ele încep să fie gustate doar în anumite cercuri sociale și încep să fie considerate, din ce în ce mai mult, de prost gust.

„Genul ăsta de umor încetează să mai fie relevant pe măsura ce aceste societăți elimină practicile de dominație și câștigă teren în echilibrarea balanței puterii. Ca să revenim la umorul despre totalitarism, de ce nu are sens în societăți cu tradiție democratică?”

„Nu există subiecte tabu, există doar glume eșuate”

Teo. FOTO: Arhiva personală

Teo susține că nu există subiecte amuzante și subiecte neamuzante, totul stă în abordare, în ce ai de zis despre subiectul ăla. În plus, subliniază stand-uperul, este o foarte mare diferență între subiectul unei glume și victima ei.

„Nu orice glumă pe subiectul violenței domestice aprobă violența domestică sau atacă victimele. Trebuie să fim foarte atenți să nu reacționăm orbește la subiect în sine, până nu judecăm și ce a zis până la urmă omul ăla. Nu există subiecte tabu, există doar glume eșuate”, adaugă Teo.

Raul Gheba recunoaște că, de-a lungul timpului, a făcut și glume sexiste și glume rasiste și niciodată nu i-a fost bătut obrazul de către nimeni. „Culmea, abia când am făcut o glumă despre masculinitatea fragilă, au început să apară comentarii de hate pe internet. Deci orice idee de Cancel Culture în România e complet nerealistă”, spune el.

Cu toate astea, recent, continuă comediantul, i-a fost atrasă atenția pe internet, despre o glumă pe care a făcut-o despre vaccinare.

„Ținta ei era Bianca Drăgușanu și faptul că a fost lovită. A fost clar o glumă sub nivelul meu și mi-am asumat-o ca fiind proastă și la îndemână. Dar faptul că mi-a atras cineva atenția nu e un lucru greșit și nu înseamnă că am fost cancelat, ci că, în sfârșit, începem să avem o discuție publică despre ce ok și ce nu e ok să fie luat la mișto.”

„Gluma e doar o glumă, dar asta nu înseamnă că o glumă proastă nu merită taxată”

Raul nu crede că umorul duce la normalizarea asupra violenței femeilor, dar crede că există umor profund insensibil și de prost gust, care nu ține cont de traume și de victime. Pe de altă parte, Teo spune că umorul nu normalizează o problemă, ci o reflectă dacă ea există.

„Nu pot să opresc glumele care nu-mi plac, pot doar să-mi exprim nemulțumirea, în public sau în privat, dar nu văd cum aș putea să opresc un artist din a se exprima. Atenție totuși, dreptul de a se exprima nu e totuna cu dreptul de a ajunge în finala unui concurs la televizor. Poți să te exprimi bine mersi și acasă, nu-ți garantează Constituția că primești trei de „da”, orice ai zice, doar că nu te oprește statul român să o zici”, explică el.

Mai mult, Gheba spune că încearcă să aibă un rol în a trage un semnal de alarmă și în ultima vreme chiar abordează subiectul ăsta într-un mod voalat în show-urile lui, unde face un sondaj despre câte femei și câți bărbați au văzut cel puțin o dată în viață un masturbator public.

„Foarte interesant e că atât bărbații, cât și femeile sunt șocate de proporția covârșitor mai mare a femeilor care au fost expuse la astfel de indivizi și că e o agresiune sexuală atât de frecventă, încât aproape e normalizată.”

„Schimbarea vine doar prin schimbarea practicilor”

Pattern-ul unui astfel de umor, așa cum explică Alexandru Bălășescu, nu este unul național, ci unul care reflectă relațiile structurale de putere, perpetuate prin ideologii, religii de un anumit tip, cât și practici cotidiene care se regăsesc peste tot în lume. Asta nu înseamnă că sunt „normale”, susține el, ci dimpotrivă.

Crede în schimbare, dar spune că ea vine prin schimbarea practicilor obținute printr-o multitudine de factori: încurajarea și compensarea bunelor practici, descurajarea și sancționarea violenței, ascultarea și protejarea victimelor, introducerea educației despre violență, în general, și violență, în particular, introducerea practicilor de auto-reflecție etc.

Antropologul este de părere că vorbim despre un drum lung, complex, conflictual chiar, iar rezultatul nu este garantat, pentru că nu trebuie să uităm un lucru important: nimănui nu-i place să-și piardă puterea, chiar dacă menținerea și exercițiul ei aduce suferință.

„Întrebați bărbații care râd la aceste glume și care cred așa, în general, că femeile nu știu să conducă (nu doar mașini, ci și echipe) și că sunt mai slabe la matematică.

Sau pe cei care cred că doi bărbați sau două femei care se țin de mână pe stradă reprezintă o amenințare directă la adresa normalității. Pentru că, de fapt, da, ei se simt amenințați în legitimitatea poziției structurale de putere care le dă dreptul de a fi violenți fără a fi pedepsiți”, adaugă el.

„Nu ești cenzurat, culegi ce ai semănat”

Raul Gheba. FOTO: Arhiva personală

Cât despre o responsabilitatea cu privire la genul ăsta de glume, Teo spune că el are o responsabilitate doar față de viața și de cariera lui. „Nu am depus Jurământul lui Hipocrate când m-am apucat de stand-up. Pe de altă parte, nu e nimeni obligat să accepte orice, doar pentru că ia forma unei glume.

În același mod, nu poți să dai un pumn cuiva pe stradă și apoi să zici: „Hei, e box, făceam box, la box se mai dă cu pumnul.”

Dincolo de eventuala răspundere etică pe care o ai ca om care e ascultat de mii de oameni în fiecare an, susține Raul Gheba, el își pune problema în termeni mult mai pragmatici.

„Vreau eu să fiu comediantul care face genul de show la care unii oameni s-ar putea simți răniți? Hai să zicem că poate mai jignesc pe cineva, poate mai provoc o reacție negativă din când în când, dar cel mai departe gând de mine ar trebui să fie să provoc o stare de tristețe și de durere în inima unui om care dă bani să mă vadă.

Gluma e doar o glumă, dar asta nu înseamnă că o glumă proastă nu merită taxată”, explică comediantul.

Vorbind despre o etică în umor vizavi de astfel de subiecte, Teo spune că există doar una personală a celor care creează, pentru că, din fericire, nu avem încă o Autoritate Națională de Reglementare a Comediei. El crede că fiecare alege cum vrea să se exprime și fiecare ar trebuie să-și asume consecințele acestei exprimări.

„Cred că aici e buba: dacă alegi să spui lucruri care ȘTII că provoacă, că ridică reacții virulente, nu mai poți apoi să joci cartea victimei surprinse sau să te plângi că ești cenzurat. Nu ești cenzurat, culegi ce ai semanat.”

Raul, pe de altă parte, crede că există câteva „reguli” despre etica comediei care sunt destul de simple și de clare.

„Never punch down. Adică niciodată să nu faci ținta glumelor tale pe cineva care este într-o poziție socială, economică, etc. inferioară ție. Și 2, întotdeauna dacă zici o glumă despre cineva, gândește-te dacă ai zice acea glumă și dacă persoana aia ar fi de față.

În cazul băiatului de la iUmor nu cred că era cazul. El a încercat să facă acea chestie numită „roast” în care scopul în sine e răutatea glumei, dar a uitat probabil cel mai important aspect al convenției de roast: consimțământul – faptul că subiectul roastului e de față și și-a dat în prealabil prin prezență acordul să fie roastuit. Altceva e doar un atac.”

„Soluția nu este interdicția, ci împingerea spre irelevanță”

În încercarea de a nu mai glorifica violența asupra femeilor, Alexandru Bălășescu spune că o cale foarte importantă de evitat este interdicția acestui tip de umor, în stilul corectitudinii politice, pentru simplul motiv că asta face doar să încurajeze „rezistența” celor care îl perpetuează și le poate da argumente pentru a poza în victime ale cenzurii.

Soluția, susține el, în orice chestiune, nu este interdicția, ci împingerea în irelevanță. Mai mult, continuă antropologul, acest lucru se va întâmpla dacă două condiții sunt îndeplinite simultan.

„Prima este începerea procesului descris mai sus. De fapt, România este bine pozitionată în acest sens, pentru că cel puțin în orașe, femeile au un rol economic important recunoscut, și asta este una din „moștenirile” benefice ale anilor comunismului (ah, mi-am dat foc la căciula deja?): acceptarea normalității femeilor în câmpul muncii.

Pe măsură ce procesele de educație, autoreflecție și echilibrare a balanței puterii, atât în viața socio-profesională, cât și privată, vor avansa, umorul de acest tip își va pierde relevanța. Deja cred că mulți oameni în România îl percep de prost gust.”

A doua condiție, adaugă el, este o reformă în sânul bisericii ortodoxe, care este dominantă în România și percepută de foarte mulți ca un reper și ghid moral suprem:

„Dacă această instituție va începe să-și schimbe, fie și puțin, discursul asupra „ordinii divine” în care „femeia trebuie să urmeze bărbatul” pentru că „bărbatul e capul”, atunci lucrurile vor fi mult mai ușoare. Vedeți că nu vorbesc de o secularizare a României, e un drum mult mai lung până acolo”, spune antropologul.

Semnele că am început acest drum, continuă specialistul, vor fi regăsite tot în umor, când acest tip de glume vor fi percepute ca fiind de prost gust sau ofensatoare, iar reacția Deliei este un astfel de indicator.

„În al doilea rând, când vom începe să râdem de cei care fac astfel de glume. Însă aici e un drum alunecos, pentru că acesta este punctul cel mai sensibil al masculinității fragile care perpetuează acest tip de umor: cea mai mare teamă a acestui tip de bărbați este de a se râde de ei. Pentru că asta ar fi într-adevar umorul care amenință poziția de putere, nu care o confirmă”, încheie el.

„De fiecare dată când oamenii se schimbă, comedia se schimbă”

Una dintre glumele misogine făcute pe Facebook de Valentines Day, de către The London Dungeons, una dintre cele mai importante atracții turistice din Londra. Din cauza reacției publicului, care le-a considerat nepotrivite, glumele au fost retrase. FOTO: Caters News/ Profimedia Images

Teo susține că umorul nu e ceva diferit de oameni, deci de fiecare dată când ei se schimbă, comedia se schimbă. Singurul lucru constant e schimbarea, adaugă stand-uperul, și ea e tot timpul și în rău și în bine.

„Bineînțeles, fiecare se uită la schimbarea asta continuă cu ce lentile ideologice are pe acasă și se bucură sau se oftică. Ce trebuie să ținem minte e că primul semn că ești bătrân e când zici că înainte era mai bine.”

Și Raul crede în evoluția umorului: „La fel cum nu mai ascultăm glam rock din anii 80′, cum nu mai consumăm filme cu efecte speciale proaste din anii 90′, la fel și umorul e dator să se modernizeze și el și să fie mai în ton cu sensibilitățile și temele vremurilor.

Dacă faci glume despre Văcăroiu nu ai cum să fii actual, la fel și dacă faci glume despre faptul că blondele sunt proaste.”

Cât despre corectitudinea politică și ideea că această distruge comedie, el crede că nu vorbim de un fenomen real, ci unul gonflat de discursul împins de dreapta.

„Dovada sunt zecile de comedianți care cică au fost „cancelați”, dar fac milioane în continuare. Dar, pe de altă parte, sunt convins că, în sfera neostângistă, sunt niște oameni cu o vagă, acută și extraordinar de gravă lipsă de simț al umorului, care ia și forma unui discurs toxic, din cauza ochelarilor ideologici”, încheie el.