VIDEO Avem Parlament: prima ședinţă a Camerei Deputaţilor. Cei 331 de deputați aleși depun azi jurământul
Deputaţii nou aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie s-au reunit, sâmbătă, în cea de-a doua şedinţă, urmând ca cei al căror mandat a fost validat să depună jurământul.
Depunerea jurământului se face individual, de fiecare deputat în parte, de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Şedinţa a început la ora 09.00 cu prezentarea, dezbaterea şi aprobarea Raportului Comisiei de validare.
Raportul Comisiei de validare a fost prezentat de Sebastian Răducanu, preşedintele Comisiei de validare a mandatelor. Acesta a explicat că, cu unanimitate de voturi, au fost validate mandatele a 331 de deputaţi.
Raportul a fost adoptat cu unanimitate şi deputaţii depun jurământul., care are următoarea formulă: ”Jur credinţă patriei mele România;Jur să respect Constituţia şi legile ţării;Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;Aşa să mă ajute Dumnezeu”.
După depunerea în şedinţă solemnă, a jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii ale căror mandate vor fi validate, se va face prezentarea denumirii, componenţei şi conducerii grupurilor parlamentare
Camera Deputaţilor este considerată legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.
În Camera Deputaţilor, Partidul Social Democrat are 86 de mandate, Alianţa pentru Unirea Românilor – 63, Partidul Naţional Liberal – 49, Uniunea Salvaţi România – 40, Partidul S.O.S. România – 28, Uniunea Democrată Maghiară din România – 22, Partidul Oamenilor Tineri – 24, iar grupul minorităţilor naţionale – 19.