Cinci ani de Parteneriat Strategic "durabil si dinamic", "mai profund si mai extins". Din culisele deplomatice ale relatiei Romania – SUA

Exact acum 5 ani, pe 13 septembrie 2011, era adoptata, la Washington, la cel mai inalt nivel, Declaratia Comuna de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI dintre Romania si Statele Unite ale Americii. In aceeasi zi se semna si Acordul privind sistemul antiracheta, care si el implineste tot 5 ani. Dar despre el am mai scris si vorbit, despre Declaratie si cum s-a nascut ea – mai putin.

In 2010, atunci cand a inceput negocierea Acordului antiracheta, care avea sa devina un proiect-fanion al dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic, am considerat ca este necesar sa avem o abordare mai profunda si mai -proaspata- a Parteneriatului, mai ordonata pe prioritati si pe linii de actiune, care sa aseze dimensiunile diverse ale Parteneriatului intr-o logica de lucru echilibrata si mai eficienta. Dupa 14 ani de la lansarea sa, in 1997, Parteneriatul crescuse foarte mult deja, avand insa nevoie de o gestionare mai buna a etapei superioare in care intrase. In plus, nu exista, pana atunci, nici un document bilateral care sa consacre expres Parteneriatul Strategic romano-american. Pe de alta parte, era necesar ca si celelalte dimensiuni ale Parteneriatului (mai ales economica, dar si cea privind relatiile interumane, de cercetare, inovare, cultura si altele) sa ajunga la nivelul de excelenta al dimensiunii politico-militare. De asemenea, am constatat ca nu avem un mecanism de Dialog Strategic Structurat, in cadrul caruia sa se examineze ansamblul cooperarii bilaterale.

Prin urmare, atunci cand am fost numit sef al delegatiei romane de negociere pentru Acordul antiracheta, am fost desemnat si ca negociator-sef din partea Romaniei pentru Declaratia Comuna de Parteneriat Strategic.

Initial vazut, alternativ, ca Memorandum de Intelegere sau ca Declaratie politica intre Romania si Statele Unite ale Americii privind Parteneriatul Strategic dintre cele doua state, documentul a inceput sa fie negociat in paralel cu negocierile pentru Acordul antiracheta. In paralel, dar separat, deoarece in Departamentul de Stat erau directii diferite care gestionau cele doua procese. Din acest motiv, la inceputul lui septembrie 2011 Acordul era de mult finalizat – mai erau doar ceva corecturi tehnice de operat, chestiuni de traducere si formalitati interne, in timp ce textul declaratiei era abia un pic peste jumatate convenit. Desi avusesem un schimb intens de proiecte: in 2010 partea romana trimisese prima sa propunere de text, apoi in mai 2011, in iunie am primit un contra-proiect american, urmat de reactia noastra, urmata din nou de un proiect american in august si apoi de o noua reactie a noastra la inceput de septembrie. Era asadar nevoie sa finalizam textul inainte de vizita presedintelui Romaniei Traian Basescu, pe 13 septembrie 2011.

Asa ca, pe 7 septembrie 2011, eram de dimineata in aeroportul Otopeni, impreuna cu colegul meu Ionut Galea si foarte multe hartii, puse in rucsacuri si genti de mana. Asteptam avionul Lufthansa spre Frankfurt, de unde trebuia sa ne imbarcam pentru Washington. Aveam doar o ora si ceva in aeroportul din Germania. Iar avionul intarzia. Dupa aproape o ora de asteptare, plecam. La Frankfurt, alergam disperati prin aeroport. Mai erau 10 minute pana la decolarea pentru Washington. Desi ii rugasem sa ne astepte, desi era tot un zbor Lufthansa, gasim o poarta inchisa si avem timp sa privim transpirati si nervosi, dupa ce am tras prin tot aeroportul de toate hartiile alea, cum avionul nostru se indrepta incet, dar sigur, spre pista.

Nu stiam ce sa facem: a doua zi dimineata urma sa parafez ultimele pagini din Acordul antiracheta, care mai suferisera niste modificari la traducere, cu omologul meu, doamna subsecretar de stat pentru controlul armamentelor si securitate internationala Ellen Tauscher. Care urma sa plece in cursul zilei intr-o alta deplasare, iar Acordul – in forma parafata – trebuia semnat pe 13 septembrie, cu ocazia vizitei prezidentiale. In plus, dupa-masa trebuia sa reluam discutiile pe textul Declaratiei Comune. Nu puteam ajunge in cursul serii la Washington, cu alt avion direct. Asa ca ne-am uitat rapid in jur. In dreapta, la 15 metri, era o poarta de unde pleca un avion catre Chicago. In stanga, la 10 metri, un avion se imbarca pe final pentru Newark, langa New York. O luam deci in stanga, caci era mai aproape. In fata, vreo cinci pasageri intarziati ca si noi care incercau sa schimbe biletele. La ghiseu – un domn in varsta, cam neindemanatic, care nu reusea sa se descurce cu calculatorul si ii trimitea pe toti, pe rand, la un ghiseu de alt etaj. Langa el – o domnisoara simpatica. Ionut zambeste frumos, domnisoara ne schimba biletele in cinci minute si dupa inca cinci stateam intr-un fotoliu de avion spre Newark. Ajungem pe la 8 seara in State si dupa inca patru ore de mers cu masina suntem la Washington.

A doua zi dimineata, pe 8 septembrie, intalnirea cu doamna Tauscher, parafam ultimele pagini din Acord. Apoi negociem pe Declaratie, cu asistentul adjunct al secretarului de stat pentru afaceri europene, doamna Marie („Masha”) L. Yovanovitch (astazi este ambasadorul SUA la Kiev). Un profesionist desavarsit, cu care continuam si a doua zi, pe 9, cand doamna ma asteapta la negocieri cu – un tort de ziua mea. Terminam textul Declaratiei seara tarziu, impreuna cu ultimele bucati de tort. Ramasese de stabilit titlul final al documentului. Dupa cateva telefoane acasa, pentru instructiuni, si alte negocieri cu Departamentul de Stat, ramane Declaratia Comuna de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI.

Asa s-a nascut documentul care a relansat Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, primul document politic bilateral care consacra in scris acest Parteneriat. De ce este important acest document?

– in primul rand pentru valoarea sa politica simbolica: textul mentioneaza ca Romania si SUA „impartasesc o istorie comuna de legaturi stranse intre popoarele noastre, un angajament catre democratie, o relatie strategica durabila.”

– in al doilea rand pentru modul in care califica aceasta relatie strategica: un parteneriat „durabil si pe termen lung”, care „consolideaza securitatea Romaniei si a Statelor Unite, precum si a spatiului euro-altantic”, un „parteneriat eficient„, care aspira spre a deveni „mai extins si mai profund”, care este „durabil si dinamic”, „de natura sa consolideze securitatea si prosperitatea Romaniei si Statelor Unite”.

– in al treilea rand, pentru ca se refera clar la dimensiunea de securitate a parteneriatului strategic: „Romania si Statele Unite recunosc importanta consolidarii securitatii lor individuale si colective prin conlucrarea in cadrul NATO”, iar „cooperarea in domeniul securitatii intre Romania si Statele Unite este robusta”.

– in al patrulea rand, pentru ca stabileste zece domenii „de cooperare intarita”: cooperarea pentru realizarea sistemului antiracheta de la Deveselu; in domeniul dezarmarii, neproliferarii si controlului armamentelor; combaterea terorismului si gestionarea altor riscuri si amenintari emergente, prin consolidarea schimburilor de informatii; cooperarea in cadrul NATO, inclusiv prin imbunatatirea interoperabilitatii si a cooperarii in domeniul echipamentelor de aparare si al materialelor conexe; cooperarea regionala si stabilitatea inclusiv in Europa de Est si in Balcanii de Vest, inclusiv prin imbunatatirea cooperarii NATO-UE, intarirea institutiilor euro-atlantice si cautarea de solutii pentru conflictele inghetate; comertul si investitiile; securitatea energetica; democratia si statul de drept, drepturile omului si buna guvernare, inclusiv prin sustinerea ferma a acestor valori in regiune, in statele Parteneriatului Estic; educatia, cercetarea si contactele interumane, facilitate prin schimburi ale persoanelor din mediul profesional, ale investitorilor, vizitelor de afaceri si cercetatori din domeniul academic si stiintific; stiinta si tehnologia, inclusiv sustinerea continua pentru diversificarea contactelor intre comunitatile academice si stiintifice.

Ulterior, pentru aplicarea Declaratiei, am creat si mecanismul de implementare, o veritabila structura de Dialog Strategic, care lipsea pana atunci: Task Force-ul pentru aplicarea Declaratiei Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI. Acest Task Force este in acest an la a cincea editie, care va avea loc in aceasta luna, la Washington. Dar este de fapt o structura care lucreaza permanent, prin grupurile sale de lucru, care acopera domeniile de cooperare ale Parteneriatului: grupul de lucru pentru probleme politico-militare, grupul de lucru pentru economie, cu subgrupul pentru securitate energetica, grupul de lucru pentru probleme consulare, inclusiv pentru aderarea la Visa Waiver, grupul de lucru pentru securitate cibernetica si cel pentru stiinta, educatie, inovare – ultimele doua fiind cele mai nou create, anul acesta, in urma initiativei pe care am sustinut-o ca ministru de externe, in 2015.

Sunt convins ca Parteneriatul Strategic dintre Romania si Statele Unite are viitor, pentru ca raspunde unui interes comun: Romania are nevoie de America, dar si America are nevoie de Romania, mai ales acum, in aceste vremuri complicate, in Europa si in regiunea Marii Negre. Dar dincolo de asta, este un Parteneriat care este „durabil si pe termen lung” pentru ca avem aceleasi valori si aparam aceleasi principii – asa cum sunt ele trecute in Declaratia Comuna de acum cinci ani.

Bogdan Aurescu este consilier prezidential. Opiniile prezentate apartin exclusiv autorului si nu angajeaza institutia careia ii apartine