Cine poate ajuta și cine poate bloca drumul Republicii Moldova spre UE
Republica Moldova se află în fața unei decizii europene istorice de a primi undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană împreună cu Ucraina. Tema este pe agenda ultimului Consiliu European din 2023 (14-15 decembrie) și este un moment cheie pentru Republica Moldova, aflată într-un proces de aderare accelerat de invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Comisia Europeană a recomandat luna trecută începerea negocierilor de aderare pentru cele două țări.
Este însă nevoie de un vot în unanimitate în Consiliul European, iar decizia se anunță tensionată. Ungaria, principalul aliat al Kremlinului în spațiul european, vehiculează obiecții dure față de deschiderea negocierilor cu Ucraina, la fel cum a blocat pentru ceva timp un pachet de asistență financiară pentru Kyiv ori un altul de sancțiuni împotriva Rusiei. La Bruxelles, mai mulți diplomați de rang înalt afirmă că premierul ungar care flutură dreptul de veto s-ar putea răzgândi, așa cum a mai făcut-o, având interese în a debloca dosare care îl privesc pentru Budapesta. Însă asta nu înseamnă că Ungaria sau oricare alt regim de extremă dreapta/stânga, populist sau eurosceptic nu poate ține captive negocierile cu Ucraina și Republica Moldova din diverse motive.
Republica Moldova și-a asumat ca obiectiv integrarea în UE până la finalul lui 2030. Este un proces dificil, pe o perioadă îndelungată, ce va genera frustrări și o rezistență acerbă la schimbare din interiorul sistemului. Reforme structurale vor trebui făcute și asumate de clasa politică sub asaltul forțelor antieuropene și antireformă grupate în jurul Kremlinului și oligarhilor fugari, Ilan Șor sau Vladimir Plahotniuc.
Menținerea Chișinăului pe orbita europeană după cele două runde de alegeri din 2024 și 2025 și asigurarea unui sprijin important al populației (care momentan este relativ ridicat, dar sub asaltul propagandei proruse și a unor condiții economice dificile) reprezintă etape cheie. Aderarea Republicii Moldova la UE are nevoie de aliați și de sprijin consistent. E nevoie și de un context favorabil, atât în privința războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cât și în politica internă din statele membre UE și Statele Unite.
Ne-am uitat cu atenție la pașii, direcțiile și actorii care pot influența succesul aderării Chișinăului la Uniunea Europeană. Sunt actori importanți care pot accelera, întârzia sau deraia parcursul european al Republicii Moldova, la fel cum contexte regionale și evoluții politice externe, de la războiul din Ucraina la alegerile din SUA, pot avea impact semnificativ. La cum arată acum harta influențelor, înaintea startului negocierilor Republicii Moldova pentru aderarea la UE, arătăm, pe scurt, ce poate și trebuie să facă Chișinăul pentru UE2030, ce și cât poate face România (și unde poate face (mult) mai bine), ce depinde de Bruxelles și de UE-27.
Ce ține de Republica Moldova pentru a încheia cu succes fiecare capitol de aderare și a beneficia din plin de avantajele și puterea transformatoare a UE
1. Păstrarea credibilității politice. Fie că este vorba despre acțiuni din timpul guvernării, fie despre noi alegeri, prezidențialele de la sfârșitul anului 2024 și alegerile parlamentare din 2025, credibilitatea politică este esențială pentru a avansa reformele și dialogul cu UE. Maia Sandu reprezintă în acest moment cel mai important garant al parcursului european al Republicii Moldova și beneficiază de o imagine foarte bună la Bruxelles și în multe capitale europene, însă vulnerabilitățile Partidului Acțiune și Solidaritate pot afecta o majoritate proeuropeană și proreformă și după 2025.
2. Susținerea populației. Este nevoie de sprijinul populației pentru reforme. Una din cele mai dificile provocări legate de aderare: Cum percepe populația acest proces. Nu ca pe ceva birocratic, nu pentru că “așa vrea UE”. Cum sunt înțelese și mai apoi explicate – de politicieni, comunicatori, mass media – informațiile legate de reforme, de necesitatea lor, de impactul aderării și de beneficii devine esențial. Conform ultimelor sondaje publice, 6 din 10 moldoveni susțin aderarea la UE, dar suportul este divizat, cu zona de nord a țării, Găgăuzia și Transnistria afectate puternic de propaganda prorusă. În 2007, 75% dintre români susțineau integrarea europeană.
3. Capacitatea Chișinăului de a face față războiului hibrid declanșat de Federația Rusă. Kremlinul menține o influență sporită asupra peisajului media de la Chișinău (în special audiovizual, dar în ultimii ani și online și rețele sociale), finanțează numeroși actori locali (inclusiv partide politice) și a susținut activ protestele împotriva Maiei Sandu. Capacitatea Kremlinului de a influența societatea moldovenească rămâne, de asemenea, ridicată. Propaganda antieuropeană vizează discreditarea UE, preluând narativele Kremlinului (“UE nu are viitor” sau “UE este dezbinată”, pierderea suveranității sau aderarea va duce Moldova în război), dar și discreditarea procesului în sine.
4. Justiția și statul de drept. Vor fi constante ale negocierilor și aderării, reforme ce vor fi urmărite și monitorizate de Bruxelles, dar și de țări influențe din UE-27. Reforma justiției va fi esențială, dar de durată. România, după ce a aderat la UE (2007) a avut monitorizare și presiune constructive, direct de la Bruxelles, timp de 16 ani, prin MCV. Încă nu avem garanții privind caracterul ireversibil al reformei în justiție, dar avem o societate mult mai activă, proreformă, și un număr suficient de magistrați profesioniști și integri. Cu bune și cu rele, lupta anticorupție are în România cel mai bun exemplu al ultimelor decenii din Europa Centrală și de Est. Este foarte important însă și de la cine alege Republica Moldova să-și ia lecțiile din expertiza românească anticorupție.
5. Atragerea capitalului european. Dezvoltarea economică depinde în mare măsură de progresul reformelor, însă atracția pentru investiții străine este mult mai mare într-o țară candidată la aderare. Astfel, investițiile în capital și atragerea lor sunt esențiale pentru că aduc bune practici, joburi, dezvoltare economică.
6. Transnistria. Pentru mulți ani, problema Transnistriei părea de nedepășit în eventualitatea extinderii UE către Est. Cu Rusia în război convențional la granițele sale și în război hibrid în vecinătatea sa estică, UE a înțeles că este nevoie să treacă rapid la dezghețarea procesului de extindere. Scenariile privind aderarea Republicii Moldova cu tot cu așa-zisa “problemă transnistreană” au apărut pe masă și se discută și se caută soluții. Cu o Transnistria izolată, dependentă de exporturile în UE (⅔ în 2022) și scăderea puterii de negociere odată cu diversificarea surselor de energie de la Chișinău, pârghiile guvernului de la Chișinău cresc considerabil inclusiv pentru reintegrarea regiunii.
Ce ține de România și ce poate face ea mai bine
7. Conectarea Republicii Moldova la UE – la piața de energie, la coridoarele de transport, la spațiul european – este vitală, iar responsabilitatea majoră revine aici României. Un obiectiv strategic major între România și Republica Moldova, stabilit din 2015, este interconectarea sistemelor de transport de gaze naturale și de energie electrică. S-au făcut pași importanți iar invazia Ucrainei și criza energetică din iarna anului trecut au accelerat planurile de ambele părți. Memorandumul semnat ieri aduce detalii concrete pentru creșterea capacității de transport și stocare în sectorul gazelor naturale, conectări cheie pentru sistemul energetic, inclusiv desemnarea OPCOM România ca operator pentru energie electrică în MD.
Infrastructură de transport. România are restanțe istorice în construirea unei infrastructuri decente de transport, cu repercursiuni semnificative și asupra conectării Republicii Moldova la coridoarele europene de transport.În ultimii ani au existat multe contacte la nivelul decidenților publici cu foarte multe promisiuni, inclusiv pentru proiecte ce par foarte îndepărtate în acest moment (autostrăzi și linii de cale ferată care să lege România de Chișinău și apoi spre Odessa), dar poza la zi arată că România fost repetentă până în acest moment.
Conexiunile rutiere cheie sunt întârziate sau foarte întârziate (cu autostrada A8 realizabilă într-un termen foarte optimist abia după 2030, DX Tișița-Albița abandonat o perioadă lungă sau un promis coridor sudic care să lege Galați de A2 aflat în stand-by), dar și ceva vești bune (podul de la Ungheni, deși cu licitație suspendată în acest moment, A7 – Autostrada Moldovei, sau DX Galați-Brăila). Proiecte de mai mică anvergură ce ar ajuta însă enorm pe relația Ucraina-Moldova-România arată și ele a nepăsare (ex. centurile ocolitoare de la Galați sau Bârlad).
Conectarea feroviară este gestionată și mai slab, dar în linie cu lipsa de finanțare și atenție dedicată tuturor proiectelor feroviare din România. Relația București – Chișinău poate dura mai bine de 12 ore, vitezele medii sunt sub 50km/h, iar România a primit recent primul tren nou după 20 de ani. Conectarea aeriană poate fi și cel mai ușor de îndeplinit, însă de la Chișinău se poate zbura doar la București, de multe ori cu costuri destul de ridicate, în lipsa unui operator low-cost. Nu există conexiuni spre alte orașe din România.
Deficiențe majore rămân și la gestionare vămilor. Presiunea pe vămile de la granița cu Republica Moldova, în special în privința traficului de mărfuri, rămâne ridicată, cu cozi kilometrice și timpi de așteptare de zeci de ore. Incapacitatea guvernului României de a rezolva această situație, inclusiv a dotării vămilor cu condiții minime de așteptare (nu există nici măcar toalete decente sau spații de așteptare), este în profundă contradicție cu declarațiile pline de optimism ale oficialilor de la București.
8. Investiții în economia Republicii Moldova. România este principalul partener comercial al Republicii Moldova și principala destinație de export a țării, cu o treime din total produselor exportate, respectiv cel mai important investitor străin. Trendul ascendent al investițiilor în economia Republicii Moldova trebuie consolidat pe termen mediu și lung, mai ales că sumele brute sunt relativ modeste raportate la potențialul economic al firmelor românești (inclusiv companii de stat). Guvernul de la București a comunicat recent că va propune un proiect de lege de susținere a investițiilor firmelor românești în Republica Moldova prin garanții de stat și credite, însă subiectul a dispărut de pe agenda publică.
Potențialul de investiții în Republica Moldova este foarte mare, atât la nivelul companiilor de stat, cât și a firmelor private. Deschiderea capitolelor de negociere cu Republica Moldova oferă noi oportunități de investiții la Chișinău, iar România trebuie să vină cu politici investiționale semnificative, în special în sectoarele strategice – energie, transport sau agricultură. O schemă de sprijin pentru investițiile României la Chișinău ar trebui repusă pe agenda publică și dezbătută cu mediul de afaceri.
9. Sprijin permanent (și coordonat) al României pentru parcursul european al Chișinăului. Republica Moldova dispune de o capacitate administrativă redusă, iar negocierea și încheierea capitolelor de aderare vor necesita resurse semnificative (atât de timp și financiar, dar mai ales de personal implicat). Bucureștiul poate compensa acest deficit de resurse printr-un sprijin permanent și coordonat, la nivelul unei unități coordonatoare, cu o echipă / entitate dedicată pentru a oferi asistență Chișinăului. Recent, în Senatul României, a fost votată înființarea Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, instituție care dacă nu este calibrată și dotată cu expertiză și responsabilitățile potrivite riscă să ajungă mai degrabă osinecură politică decât un real suport pentru Chișinău.
Este nevoie de asumare politică la București și decizie transpartinică în legătură cu această centralizare și coordonare. Crearea de noi instituții și departamente, cu fundamentări absurde, precum este cazul departamentului mai sus amintit, rămâne rezultatul unei competiții politice deloc constructive care nu ajută Chișinăul. O opțiune este consolidarea rolului de unitate coordonatoare a unei entități deja funcționale, fie Institutul Diplomatic Român (deja cu expertiză pe subiect, dar cu un personal redus și buget limitat) în coordonare cu MAE și RoAid (și cu alocările financiare și de personal aferente), fie actualul Departament pentru relația cu Republica Moldova (dar reformat, restructurat și scos de sub tutela partidelor politice). –
INTERVIURILE HotNews.ro