Cine se teme de China

Daca tendintele actuale se mentin, intr-o generatie, China va fi un rival al SUA si UE in economia mondiala

Producatorii romani de confectii au mari dificultati in a rezista concurentei unor importuri din Asia – multe venite din China. SUA au anuntat restrictii la importul de confectii din China, iar UE gandeste masuri similare. In SUA si UE exportul chinezesc este perceput ca o invazie distrugatoare prin preturi foarte mici.

Si nu este de mirare ca se intampla asa, avand in vedere diferentialele de salarii – care sunt multiplu ridicat de zeci. Teama este accentuata de „fuga unor slujbe” (prin outsourcing). China exporta o gama tot mai larga de produse, care devin tot mai sofisticate. Cat de amenintatoare este concurenta chineza?

De mai bine de un sfert de veac, dupa reforme de piata in adancire, dar aplicate intr-o maniera foarte pragmatica, China are rate de crestere economica iesite din comun, de 8%-9% in medie pe an.

Istoria economica moderna consemneaza situatii similare pentru tari din Asia, dar China este in „propria sa liga”; este o tara de dimensiune continentala si cu o populatie de peste 1,3 miliarde de suflete. Aceasta dinamica economica a facut pe unii analisti sa gandeasca ca ne aflam in pragul unui proces de reasezare a raporturilor de forte economice si nu numai in spatiul global.

Cu circa trei decenii in urma, Ezra Vogel, un profesor de la Harvard, vorbea de Japan.Inc, pentru a sublinia forta extraordinara de dezvoltare a economiei nipone; exista teama ca nimic nu poate opri marsul japonezilor. Mai tarziu s-a vorbit despre „Fortress Europe”, care sugera teama americanilor fata de adancirea integrarii in UE, conturarea Uniunii ca mare concurent economic pentru SUA.

Aceasta perceptie era o inversare a temerii europenilor fata de marile firme americane, in deceniile sapte si opt ale secolului trecut.

Intr-o forma sau alta s-a ajuns la o stabilizare a raporturilor de forte economice inauntrul triadei care a dominat economia mondiala dupa al doilea razboi mondial. Japonia si-a incetinit mult ritmurile de crestere. UE intampina greutati majore in adancirea integrarii, iar largirea ei nu reprezinta un motor suficient de puternic pentru a o scoate din letargie.

Triada este reflectata si de compozitia „Comisiei Trilaterale”, care reuneste oficiali din cele trei zone dominante.

Ascensiunea Chinei scoate din canoane evolutia triadei mentionate. Sunt mai multe argumente in acest sens. Este vorba aici de magnitudinea fenomenului – de dezvoltarea economica a Chinei ca fenomen. China are peste 1/5 din populatia globului.

Impreuna cu India, care si ea, desi cu inegalitati foarte mari, a cunoscut o dezvoltare remarcabila in ultimul deceniu, inseamna peste 1/3 din populatia lumii. China reproduce un mers al dezvoltarii economice intalnit in Coreea de Sud, Taiwan, Malaiezia etc. Insa, repet, dimensiunea procesului este sau poate deveni coplesitoare.

In deceniul trecut deja se vorbea despre glisarea centrului de gravitatie in economia mondiala in zona Pacificului. Criza financiara din Asia de Sud-Est se dovedeste a fi fost un episod care nu schimba datele fundamentale ale procesului. Daca tendintele actuale se mentin, intr-o generatie, China va fi un rival al SUA si UE in economia mondiala.

Extrapolarile se pot dovedi inselatoare, dar nu sunt lipsite de relevanta.

Dezvoltarea Chinei modifica configurarea unor interese geoeconomice si de geopolitica in regiunea asiatica, inclusiv lupta pentru accesul la resurse naturale (cresterea pretului titeiului trebuie pusa in legatura cu ascensiunea Chinei).

Din punct de vedere economic, tot mai multe tari asiatice, inclusiv Japonia, simt „greutatea” Chinei si gandesc politicile lor si prin reactie la mutarile Beijingului. De pilda, cursurile monedelor asiatice depind crescand de relatia yuanului fata de dolarul SUA. Se si vorbeste despre crearea unei „Autoritati monetare asiatice” (care ar fi resuscitarea ideii japoneze de acum circa opt ani).

„Cresterea” economica a Chinei, examinata intr-o perspectiva lunga de timp, nu poate sa nu aiba implicatii exceptionale de ordin strategic.

Noua doctrina de securitate a SUA, asa cum a fost enuntata de Administratia Bush Jr in 2002, sublinia obiectivul de mentinere a suprematiei economice, militare si tehnologice in secolul al XXI-lea – ca premisa a fortei de a raspunde eficace la diverse pericole (conventionale si neconventionale). China este vazuta in acest context ca rival strategic al SUA.

In opinia mea, aceasta este ratiunea de fond pentru care Washingtonul este ingrijorat de ridicarea posibila de catre UE a emabargoului asupra exportului de tehnologii si echipamente militare avansate catre Beijing.

Cu cateva secole in urma (inainte de revolutia industriala), China nu era mai prejos de lumea occidentala. Daca dezvoltarea economica a Chinei, a altor tari asiatice va continua in maniera consemnata de ultimele decenii, raporturile de forta in spatiul mondial se vor reaseza in mod implacabil; se va intensifica si competitia pentru resursele planetei.