Sari direct la conținut

Cine sunt cei 3 laureați ai Premiului Nobel pentru Economie. „Este un adevărat șoc și o veste uimitoare”, a declarat unul dintre laureați

HotNews.ro
Premiul Nobel, Foto: Bertil Jonsson / Dreamstime
Premiul Nobel, Foto: Bertil Jonsson / Dreamstime

Premiul Nobel pentru Economie (Premiul Sveriges Riksbank pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel), ultimul decernat în 2024, a fost câștigat luni de Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson pentru „înțelegerea diferențelor de prosperitate între națiuni”. Cei 3 sunt prieteni și au scris împreună „The Colonial Origins of Comparative Development: An Empirical Investigation” (2001)

„Sunt încântat. Este un adevărat șoc și o veste uimitoare”, a declarat Acemoglu reporterilor prin telefon după anunț.

Premiul pentru economie nu este unul dintre premiile originale pentru știință, literatură și pace, create în testamentul inventatorului Alfred Nobel, ci o finanțare venită în 1968 de la banca centrală a Suediei.

Printre numele premiate în trecut îi regăsim pe Milton Friedman, John Nash și, mai recent, fostul președinte al Rezervei Federale din SUA, Ben Bernanke.

Acemoglu s-a clasat pe locul al treilea, după Paul Krugman și Greg Mankiw , în lista „economiștilor preferați”

Daron Acemoğlu (născut la 3 septembrie 1967) este un economist turc, de origine armeană, naturalizat american care predă la Institutul de Tehnologie din Massachusetts din 1993.

Acemoglu și-a dat doctoratul la London School of Economics (LSE) în 1992, unde a și predat apoi timp de un an.

Acemoglu este cel mai bine cunoscut pentru munca sa în domeniul economiei politice . El a scris sute de lucrări, multe dintre ele împreună cu colaboratorii săi de lungă durată Simon Johnson și James A. Robinson.

Împreună cu Robinson, a fost coautor al cărților Economic Origins of Dictatorship and Democracy (2006) și Why Nations Fail (2012).

Aceasta din urmă a devenit best-seller, descriind rolul pe care instituțiile îl joacă în modelarea rezultatelor economice ale națiunilor. Descris ca fiind de centru, el crede într-o economie de piață reglementată. Acemoglu scrie des despre probleme politice și inegalități economice și o varietate de politici specifice.

Acemoglu s-a clasat pe locul al treilea, după Paul Krugman și Greg Mankiw , în lista „economiștilor în viață preferați” într-un sondaj din 2011 în rândul economiștilor americani. În 2015, el a fost desemnat cel mai citat economist din ultimii 10 ani, potrivit datelor RePEc (Recert Papers in Economics ). Potrivit Open Syllabus Project , Acemoglu este al treilea cel mai frecvent citat autor în programele de studii universitare pentru cursurile de economie după Mankiw și Krugman.

Simon H. Johnson- fost economist șef al Fondului Monetar Internațional

Simon H. Johnson (61 de ani) este un economist american de origine britanică. El este profesor de antreprenoriat la MIT Sloan School of Management și membru senior la Institutul Peterson pentru Economie Internațională. Din martie 2007 până la sfârșitul lui august 2008, a fost economist șef al Fondului Monetar Internațional.

Johnson a obținut licența la Universitatea din Oxford și doctoratul la MIT, cu o disertație intitulată „Inflație, intermediere și activitate economică”.

Face parte din comitetul editorial a patru reviste de economie academică. Autor a numeroase cărți,
Simon Johnson este cunoscut pentru 13 Bankers: The Wall Street Takeover and the Next Financial Meltdown (împreună cu James Kwak, cu care a co-fondat și contribuie în mod regulat la blogul de economie The Baseline Scenario). De asemenea, este autorul cărții White House Burning: Our National Debt and Why It Matters to You (2013); Jump-Starting America: How Breakthrough Science Can Revive Economic Growth and the American Dream (2019), cu Jonathan Gruber; și Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle Over Technology and Prosperity (2023), cu Daron Acemoglu.

James Alan Robinson s-a împrietenit cu Acemoglu și au scris cărți după ce s-au cunoscut la London School of Economics

James Alan Robinson (născut în 1960) este un economist și politolog britanic. Este de asemenea, director al Institutului Pearson pentru Studiul și Rezolvarea Conflictelor Globale. Robinson a predat anterior la Universitatea Harvard între 2004 și 2015, apoi la Universitatea Berkeley și la Universitatea din Melbourne.

Împreună cu Daron Acemoglu este co-autor al unor cărți precum The Narrow Corridor, Why Nations Fail and Economic Origins of Dictatorship and Democracy.

Robinson a studiat economie la London School of Economics, University of Warwick și Yale University. Principalele sale interese de cercetare sunt în domeniul dezvoltării economice și politici comparative.

S-a împrietenit cu Acemoglu și au scris cărți după ce s-au cunoscut la London School of Economics. Economic Origins of Dictatorship and Democracy (2006), în colaborare cu Robinson și Daron Acemoglu, analizează crearea și consolidarea societăților democratice.

În Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty (2012), Acemoglu și Robinson susțin că „diferențele de dezvoltare între țări se datorează exclusiv diferențelor dintre instituțiile politice și economice”.

INTERVIURILE HotNews.ro