Sari direct la conținut

Cioroianu: Retragerea din Irak, doar dupa consultari cu aliatii

HotNews.ro

Senatorul Richard Lugar a declarat la Washington, in cursul discutiilor cu ministrul de externe roman, Adrian Cioroianu, ca „razboiul rece nu se intoarce” si ca SUA actioneaza „sa slabeasca aceste tensiuni” cu Rusia. El a afirmat ca intelege temerile Romaniei legate de luarile de pozitie recente ale Rusiei si stie ca „romanii cauta suportul si prietenia Statelor Unite”.

In acelasi timp, ministrul roman de Externe a spus ca Romania isi va indeplini angajamentele atat in Irak, cat si-n Afganistan.

Retragerea militarilor romani din Irak nu a fost abordata in timpul discutiilor din Washington, insa ministrul Cioroianu a declarat ca Romania isi va indeplini angajamentele. „Orice reconfigurare a trupelor noastre se va face dupa consultari cu aliatii nostri”, a precizat Cioroianu.

Oficialii americani au minimalizat impactul declaratiilor recente ale Rusiei legate de Kosovo, bazele militare ale SUA din estul Europei sau scutul antiracheta, respingand ideea unui nou „razboi rece” si indemnand Moscova la cooperare.

Zona estica a Europei „nu este un teritoriu nou pentru noi insa, in acelasi timp, istoria este dificila”, a subliniat senatorul republican de Indiana, adaugand ca „incercam sa discutam nu doar cu Rusia, ci si cu ceilalti parteneri din regiune”.

Ideea a fost reluata si de congressman-ul Robert Wexler, democrat de Florida, care a recunoscut ca „exista o multime de probleme care trebuie rezolvate impreuna cu Rusia”, mentionand printre cele mai importante Kosovo si scutul antiracheta pe care americanii doresc sa-l amplaseze in Europa.

„Ceea e sigur e ca presedintele Putin nu a fost foarte cooperant” in unele dintre subiecte, a precizat Wexler.

In acelasi context, seful diplomatiei romane, Adrian Cioroianu, a declarat ca „este in folosul NATO si al Romaniei sa existe o voce singulara in cadrul Aliantei in gestionarea relatiilor cu Rusia”, iar „un raspuns ferm, comun al NATO ar fi binevenit”.

Acest lucru, crede Cioroianu, estre cu atat mai important cu cat pozitiile Rusiei in problema independentei Kosovo si in dosarul transnistrean sunt „interconectabile”.

Ministrul Cioroianu a cautat sa raspunda si criticilor potrivit carora Romania trebuie sa aleaga intre Statele Unite si Uniunea Europeana. „In Romania nu exista vreo diferenta intre a fi pro-american si pro-european, pentru ca ideea de pro-occidental le cuprinde pe amandoua”, a afirmat seful diplomatiei de la Bucuresti.

Dintre subiectele discute cu oficialii americanii, Cioroianu a mentionat „rolul important in zona Marii Negre” pe care Romania doreste sa-l joace in aceasta regiune devenita „interesanta” pentru foarte multa lume. „Trebuie sa ne gasim un calm mai accentuat in politica noastra interna pentru a ne canaliza eforturile” in chestiunea Marii Negre, a afirmat diplomatul roman.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro