Sari direct la conținut

Comandant ucrainean de top: Rusia nu a încercuit Bahmutul, dar situația este foarte dificilă

HotNews.ro
Soldați ucraineni în Bahmut, Foto: Madeleine Kelly/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Soldați ucraineni în Bahmut, Foto: Madeleine Kelly/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Armata ucraineană a împiedicat trupele rusești să încercuiască Bahmutul din regiunea Donețk, dar situația de pe câmpul de luptă din zonă rămâne „foarte dificilă”, a declarat joi General-colonelul Oleksandr Sîrski, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, potrivit Kyiv Independent.

„Aici, fiecare mișcare și decizie poate schimba radical situația. Fiecare zi are cea mai mare valoare”, a adăugat Sîrski. „Apreciez viteza de gândire a comandanților de brigadă cu care lucrez”, a spus el.

La începutul zilei, Forțele Terestre ale Ucrainei l-au citat spunând că hotărârea de a pătra Bahmutul „nu face decât să crească”.

Bătălia pentru Bahmut, un oraș industrial cândva prosper din estul Ucrainei, se duce de șapte luni. Armata rusă încearcă să își sporească controlul asupra întregii regiuni, din care ocupă în prezent aproximativ jumătate.

În ciuda luptelor grele, Ucraina nu și-a retras soldații din oraș.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a raportat în actualizarea sa de seară că armata rusă „nu încetează să încerce să înconjoare Bahmutul și să obțină acces în continuare la frontierele administrative ale regiunilor Donețk și Luhansk”.

Forțele ruse își concentrează eforturile pentru a desfășura ofensive spre Kupiansk în regiunea Harkov și spre Lîman, Bahmut, Avdiivka și Șahtarsk în regiunea Donețk, a adăugat Statul Major General.

La 8 martie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că Bahmutul ar putea cădea „în zilele următoare”, dar că pierderea orașului nu ar reprezenta un punct de cotitură în război.

La 6 martie, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a remarcat, de asemenea, că o capturare a orașului nu ar reprezenta un regres semnificativ pentru armata ucraineană, adăugând că orașul are mai degrabă o valoare „simbolică” decât „strategică”.

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional de Est, Serhii Șerevati, a răspuns joi la aceste comentarii la televiziunea națională, spunând că apreciază perspicacitatea acestora, dar că NATO nu a înțeles pe deplin situația de pe teren din Bahmut.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro