Compania ta va pierde sau va câștiga de pe urma Inteligenței Artificiale? Cum să te poziționezi pentru următorul ciclu de creștere economică
În ultimul an, Inteligența Artificială a fost unul dintre subiectele principale de dezbatere publică. De la apariția internetului și până în prezent, nicio altă tehnologie nu a mai reușit să provoace o astfel de efervescență, cu implicații atât de mari din punct de vedere cultural, economic și social.
Prin intermediul vehiculelor autonome și a asistenților virtuali, Inteligența Artificială are deja un impact semnificativ asupra vieții noastre și este de așteptat ca acesta să crească exponențial în următorii ani. Dar există o dimensiune a Inteligenței Artificiale care merge dincolo de simpla tehnologie – potențialul său de a stimula o nouă perioadă de creștere economică. Vom vedea, în cele ce urmează, de ce Inteligența Artificială este văzută drept motor pentru o viitoare creștere economică și cum se pot poziționa companiile private pentru a beneficia de pe urma acestui trend.
Cum stimulează Inteligența Artificială creșterea economică?
I.A. a produs o schimbare importantă a modului în care ne raportăm la tehnologie. Posibilitatea ca I.A. să învețe din date, să identifice modele și să ia decizii autonome dezvăluie sub ochii noștri un nou val transformator pentru multe industrii. Înainte însă de a vedea cum ne putem poziționa pentru a beneficia de pe urma acestui val, haideți să vedem cum va stimula I.A. creșterea economică:
Creșterea eficienței:
Creșterea eficienței operaționale este unul dintre beneficiile evidente ale I.A. Astfel, prin intermediul automatizării sarcinilor repetitive, I.A. va economisi timp și resurse pentru companii.
New business:
Datorită calității sale de a putea procesa cantități mari de date, I.A. va putea ajuta companiile să identifice noi oportunități de business. Fie că ne referim la planuri de extindere internațională sau la dezvoltarea gamei de produse, I.A. va juca un rol important în planificarea pașilor strategici ai unei companii. Și, pentru că alegerile luate ca urmare a analizării datelor sunt mai precise și mai puțin expuse subiectivității, I.A. poate ajuta managerii să ia decizii care să ducă la rezultate mai bune de business.
Personalizarea serviciilor:
O altă calitate definitorie pentru I.A. este capacitatea acesteia de a identifica modele. Astfel, companiile vor înțelege mai bine preferințele clienților și vor putea oferi servicii personalizate din ce în ce mai eficiente, ceea ce va duce la creșterea satisfacției clienților și la fidelizarea acestora.
Chiar dacă inițial, impactul I.A. se resimte cu precădere în industria tech și în cele adiacente, în anii ce urmează, această tehnologie își va lăsa puternic amprenta asupra majorității domeniilor de activitate. Pentru a te asigura că și compania ta este pregătită să beneficieze de noul val de creștere economică generat de I.A., ți-am pregătit, mai jos, câteva acțiuni punctuale care îți pot oferi „first mover advantage”:
Înțelege potențialul I.A.
În primul rând, asigură-te că tu și colegii tăi înțelegeți modul în care I.A. poate influența industria în care activați. Mai apoi, încercați să identificați zonele în care I.A. ar putea avea un potential transformator în business-ul vostru. Fiți atenți la cum evoluează utilitatea I.A. în zonele identificate. S-ar putea ca eforturile de a rămâne constant la curent cu evoluția I.A. să vă dezvăluie, la momentul potrivit, oportunități neașteptate.
Politica pașilor mărunți:
În loc să vizezi din prima investiții majore pentru a implementa I.A. la nivelul întregii organizații, poți să începi prin proiecte pilot. Permite-ți să testezi și chiar să greșești, dar păstrează mizele mici. Odată ce vei înțelege mai bine cum poți genera plus valoare cu ajutorul I.A., poți începe să crești magnitudinea proiectelor.
Colaborează cu experți:
Domeniul Inteligenței Artificiale se află într-o fază de creștere exponențială. Este normal să nu fii la curent cu tot ce apare nou în această industrie. Tocmai de aceea, este vital să colaborezi cu experți în domeniu. Astfel, caută să dezvolți relații atât cu startupuri cât și cu companii mari din această nișă. Diferitele perspective și insighturi te vor ajuta să capeți o privire de ansamblu și să poți intui încotro se îndreaptă focusul la nivelul industriei.
Fă-ți curățenie în date:
Inteligența Artificială se bazează pe cantități mari de date pentru a putea oferi rezultate precise. Astfel, înainte de a investi în I.A., asigură-te că poți extrage date relevante într-o manieră eficientă.
Planifică investițiile:
Transformarea tehnologică implică investiții. Așadar, înainte de implementarea propriu-zisă a soluțiilor pe bază de I.A., dezvoltă o strategie clară, stabilește-ți obiective măsurabile și evaluează riscurile necesare. Abia mai apoi poți trece la alocarea bugetului corespunzător.
Gândire pe termen lung:
Inteligența Artificială nu-ți va rezolva mâine toate problemele cu care te confrunți. Nu este o soluție minune ci una care poate da rezultate din ce în ce mai bune, la capătul unui proces lung de monitorizare și ajustare. Așadar, strategia trebuie pregătită și ajustată în funcție de rezultatele obținute iar factorii de decizie trebuie să înțeleagă că beneficiile vor fi resimțite din ce în ce mai mult pe măsură ce tehnologia va deveni din ce în ce mai integrată în activitatea organizației.
Așadar, pentru a te asigura că vei beneficia de următorul val de creștere economică generat de I.A., nu este suficient să aștepți tehnologia minune pe care să o implementezi. Până la tehnologie, e vorba despre strategie, cultură organizațională și adaptabilitate. Abordează aceste aspecte din timp, cu atenție și consecvență. Astfel, la momentul potrivit, compania ta va fi pregătită să îmbrățișeze soluții pe bază de I.A. care să eficientizeze activitatea și să te ajute să oferi servicii mai bune clienților tăi.
Articol susținut de High-Tech Systems & Software