Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat studiul de oportunitate privind transformarea RATB din regie in societate comerciala
Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat joi studiul de oportunitate privind transformarea RATB din regie in societate comerciala. Acesta a fost primul pas dintr-o serie de peste 15 pasi pana cand RATB va deveni efectiv societate comerciala. Printre avantajele de a transforma RATB in societate comerciala se numara faptul ca RATB va putea accesa fonduri europene, va exista un contract de delegare de gestiune intre municipalitate si RATB, astfel incat subventia pe care primaria o da catre regie sa fie pe masura serviciilor prestate. RATB trebuie transformata in societate comerciala pana pe 1 ianuarie 2017.
Personalul RATB, existent la data reorganizarii, va fi preluat in totalitate de catre noua societate. Personalul isi va pastra toate drepturile si obligatiile stabilite prin contractul individual de munca si contractul colectiv de munca la nivelul RATB, in vigoare la data reorganizarii.
RATB va fi reorganizata in societate pe actiuni cu actionar unic CGMB, ulterior,in termen de 9 luni, CGMB urmand sa asigure indeplinirea si a prevederilor Legii 311990, care prevede doi actionari, cu respectarea urmatoarelor cerinte:
– actionar majoritar – Consiliul general al Municipiului Bucuresti;
– actionar minoritar – Asociatia salariatilor din RATB
Avantajele transformarii RATB in societate comerciala:
– crearea cadrului juridic pentru atragerea de surse financiare nerambursabile,
credite bancare etc.
– aparitia contractului de delegare a gestiunii serviciului care va reglementa subventia si gratuitatile date de RATB pensionarilor si altor categorii.
„Reorganizarea regiei prin transformarea in societate si incheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport intre muncipalitate si noul operator de transport public in municipiul Bucuresti creaza cadrul legal si operational de determinare corecta a subventiei de exploatare prin reglementarea procedurilor de cuantificare a numarului de beneficiari si a valorii gratuitatilor si a reducerilor la abonamente. Recomandam ca toate categoriile de beneficiari de gratuitati si reduceri de 50% la pretul abonamentelor sa calatoreasca pe baza de carduri. Cardurile vor fi incarcate cu valoarea titlurilor de calatorie aprobate prin hotararile Consiliului General, valabile din luna eliberarii, pana inceteaza calitatea pentru care i-a fost acordata. Luarea in evidenta (incarcarea cardului cu titlul de calatorie aferent gratuitatii) trebuie sa se realize lunar, intrucat solicitarea subventiei pentru gratuitati si reduceri, in conditiile prevazute in viitorul Contract de delegare si facturarea subventiei pentru gratuitati si reduceri se realizeaza lunar. Aceasta si datorita faptului ca acest tip de subventie este purtatoare de TVA si RATB trebuie sa -si onoreze lunar obligatiile fiscale legate de TVA-ul”, se arata in studiul de oportunitate adoptat.
Studiul de oportunitate avanseaza mai multe scenarii privind subventia pe care Primaria o da RATB in fiecare an, circa 500 milioane lei.
In conditiile mentinerii acelorasi parametrii de exploatare si incasare ca in 2015, cu majorarea de tarife propusa (2,1 lei/calatorie 1 bilet si un tarif mediu estimat incasat pentru titlurile de calatorie vandute de 0,59 lei/calatorie fara TVA), valoarea subventiei de exploatare ca nivel global se diminueaza cu 22,96% fata de nivelul de referinta din perioada de baza (319.546.847 lei fata de 414.781.796 lei).
Un alt scenariu este ca, in urma optimizarii volumului cheltuielilor de transport prin eliminarea unor cheltuieli considerate neatribuibile activitatii de transport tramvaie (optimizare care determina per total o reducere a cheltuielilor de transport care participa la determinarea subventiei de exploatare cu 1% si cresterea tarifului mediu incasabil pentru 1 calatorie de la 0,35 lei/calatorie la 0,59 lei pe calatorie fara TVA ), nivelul teoretic al subventiei de exploatare (global) scade cu 23,97% fata de nivelul global teoretic al subventiei de exploatare.
Etapele transformarii RATB in societate comerciala:
– Aprobarea de catre CGMB a „Studiului de Oportunitate privind reorganizarea RATB”.
– Actualizarea de catre AMRSP si RATB a Caietului de Sarcini al serviciului de transport public local .
– Aprobarea de catre CGMB a Regulamentului de Organizare si Functionare a serviciului de transport public local.
– Aprobarea de catre CGMB a Caietului de Sarcinial serviciului de transport public local.
– Evaluarea patrimoniului Public si Privat transferat de catre CGMB in administrarea RATB, defalcat pe:
– Active apartinand domeniului public (care nu vor intra in capitalul social al viitoarei Societati, facand obiectul unor evidente extracontabile).
– Active apartinand domeniului privat al Municipiului Bucuresti (care vor intra in capitalul social al viitoarei Societati).
– Active care fac parte din patrimoniul privat al RATB.
– Aprobarea patrimoniului Public si Privat transferat de catre CGMB in administrarea RATB.
– Elaborarea Actului Constitutiv al noii societati, a organigramei, ROF si a statului de functiuni.
– Aprobarea de catre CGMB a Actului Constitutiv al noii societati, a organigramei, ROF si a statului de functiuni.
– Elaborarea Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 1370/2007 al Parlamentului si Consiliului AMRSP
– Aprobarea de catre CGMB a Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului.
-Hotarare CGMB de transformare a RATB in societate si de delegare a gestiunii serviciului noii societati prin atribuire directa, potrivit Regulamentului (CE)
1370/2007 al Parlamentului si Consiliului European.
. Inregistrarea noii societati la Oficiul National al Registrului Commertului.