Coronavirus și Tehnologie
Umanitatea s-a oprit din goana nebună după profituri, prosperitate și loisir refugiindu-se în așa numitul lockdown… În plan global natura începe să își regăsească prospețimea odată ce sapienșii stau și circulă cu declarație pe proprie răspundere între bucătărie și dormitor…
Daca inițial țara de origine- China nu a furnizat informații decât sumar despre ce i se întâmplă- la ora aceea o epidemie cu un virus nou- acum la aproape 6 luni avem o imagine formată din multe fragmente de puzzle care însă pot reconstitui contagiunea în ansamblul său: origine, mortalitate, viteză de transmitere etc. Însă încă bâjbâim datorită Chinei care perpetuează tradițiile comuniste ale mistificării în scopul conservării unei bune imagini.
Cum însă tema mea nu e nici sociologică nici medicală sau economică deși le atinge pe toate, să vedem cum a reacționat umanitatea în fața unei vulnerabilități majore care îi amenință poate chiar existența.
Tehnologia ,în speță datele și informația prelucrată, nu puteau sta deoparte și au venit lângă creatorul uman ca să ajute … O dată pentru totdeauna omenirea probează puterea sa creatoare și în același timp vulnerabilitatea în fața necunoscutului…
În prima parte a relatării mele voi încerca să vorbesc de cele care stau în partea luminoasă a spectrului fără a impieta cu nimic viața privată sau drepturile individului. Dar să nu anticipăm …
A. Fața luminoasa a lunii
Secvențierea genetică și big data – Nextstrain este un proiect open-source destinat valorificării potențialului științific și de sănătate publică a datelor genomului patogen. Oferim o vedere actualizată, continuă a datelor disponibile publicului, alături de instrumente puternice de analiză și vizualizare pentru utilizare de către comunitate. Scopul nostru este de a ajuta la înțelegerea epidemiologică și de a îmbunătăți răspunsul la focare de contagiune. Dacă aveți întrebări sau pur și simplu doriți să spuneți salut, vă rugăm să ne dați un mesaj la adresa hello@nextstrain.org
Astfel eforturile sunt concentrate în patru arii de cuprindere :
(A) Previzionarea structurii proteinelor și interacțiunile lor cu compușii chimici pentru a facilita noi medicamente antivirale / vaccinuri sau pentru a recomanda medicamente actuale.
(B) Prognoza ratelor de infecție și prognosticul de răspândire / prognoza numărului de pacienți pentru a permite spitalelor / oficialilor de sănătate să planifice mai bine resursele și reacția.
(C) Ajutor în diagnosticarea prezenței coronavirusului pe baza interpretării imaginilor medicale, cum ar fi o radiografie sau un CT
(D) Analiza datelor din social media (data mining) pentru a estima mai bine răspândirea / simptomele și percepția publică generală
Telemedicina
Întâlnită sub aceasta denumire sau telehealth este o prezență constantă în alte sisteme sanitare ale lumii. Reprezintă distribuția de servicii și informații legate de sănătate prin intermediul informațiilor electronice și tehnologiilor de telecomunicații. Permite contactul de lungă distanță al pacientului și clinicianului, îngrijirea, sfatul, amintirile, educația, intervenția, monitorizarea și internările la distanță
În România s-au cheltuit bani serioși din fonduri europene pentru implementarea conceptului însă din cate îmi aduc aminte proiectul din faza I a avut multe neîmpliniri. Poate le analizăm cândva împreună cu promotorul, veșnicul prezent dr. Raed Arafat.
Foarte multe țari au fost prinse pe picior greșit în plan legislativ privind livrarea serviciilor de telemedicină (Canada, multe tari din UE etc.).
În planul actualei pandemii orice mijloc de a evita supraaglomerarea spitalelor în care ar trebui să ajungă numai cei cu afecțiuni majore confirmate telemedicina poate oferi un real ajutor și se pare că a făcut-o cu succes (China, Spania etc.).
Aplicații mobile pentru decongestionarea call centrelor
O alta variantă de răspuns in evitarea supraaglomerării spitalelor sau centrelor telefonice care oferă informații a fost dezvoltarea de către aplicații mobile care oferă informații despre pandemie. În țarile în care rata de penetrare a serviciilor mobile este spre 75 – 95 % aceste lucruri pot face cu adevărat diferența.
Ideea originala a pornit din Coreea de Sud cu o localizare europeana de succes si anume „ Corona Madrid”
Această aplicație care ajută la diagnosticarea infecției cu coronavirus a fost lansată de guvernul regional Madrid împreună cu șefii companiilor de tehnologie, programatori, experți în aplicații mobile și specialiști în sănătate.
Site-ul și aplicația permit geolocalizarea utilizatorilor lor, cu condiția ca aceștia să activeze această funcționalitate, pentru a organiza mai bine resursele de asistență medicală pentru a obține un răspuns mai agil și mai eficient în fiecare caz particular. Comunitatea din Madrid intenționează să înceapă, miercuri, o campanie de informare prin intermediul mass-media și al altor media publicitare, pentru a oferi o diseminare maximă pe web și în noua aplicație.
Cele doua platforme de stocare a aplicațiilor : AppStore și Google Play refuza încărcarea in spațiul lor a aplicațiilor dezvoltate altfel decât sub egida unei organizații medicale.
Imprimante 3D
Orice comunitate tehnologică a luat în serios provocarea pandemiei și a dezvoltat imediat răspunsuri specifice pentru a ajuta in efortul global.
Cum tipărirea 3d este o lume în interiorul tehnologiei am să punctez lucruri văzute de mine personal în această perioadă de recluziune . Inventivitatea umana s-a dovedit fără limite și a produs în urgență:
a) viziere din plastic
b) dispozitive tip handsfree deschiderea ușilor
c) piese de schimb ventilatoare ATI, instrumentar ATI etc.
Documentând acest articol am găsit că peste 1000 de piese de schimb au fost realizate și predate spitalelor de către unul din liderii pietei de tipărire 3d.
Chatbots
Un chatbot (de multe ori cunoscut ca smartbot, talk bot, chatterbot, IM bot, interfață conversațională sau entitate artificială conversațională) este un program sau o formă de inteligență artificială care desfășoară conversații prin diferite metode precum analiză sau text. Astfel de programe sunt concepute de cele mai multe ori pentru a simula într-un mod realist comportamentul unui partener de conversație, trecând testul Turing. Chatbot-urile sunt folosite, de obicei, în sistemele de dialog pentru diferite scopuri practice, inclusiv servicii pentru clienți sau achiziții. Câteva chatbot-uri folosesc sisteme sofisticate de procesare a limbajului natural, însă multe dintre cele mai simple scanează cuvintele cheie, apoi oferă un răspuns cu un model asemănător de formulare dintr-o bază de date.
Cel mai cunoscut în zilele noastre este cel lansat de OMS- Organizația Mondiala a Sănătății
Platforme educaționale online
Declanșarea perioadei de izolare sociala a dus la închiderea școlilor, liceelor și universităților în întreaga lume reorientând elevii si studenții către platforme care au „suplinit” interacțiunea cu cadrele didactice .
Astfel în toata lumea s-a vorbit de Google Clasroom sau Microsoft Teams.
Platforme de întâlnire video pentru depășirea distanțării sociale
B. Fața întunecata a lunii
În continuare o să merg cu discuția într-o zonă în care guvernele au utilizat tehnologia in scopuri pozitive însă suprimând prin lege sau nu drepturile si libertățile individuale. Răspândirea extrem de rapidă a virusului a forțat țările să adopte și masuri în zona gri sau chiar întunecată folosind tehnologia…
Unele s-au descurcat mai „bine” – Singapore sau Coreea de Sud altele mai puțin bine : Italia si Spania. Astfel în zona Asiei de Sud Est s-au folosit in lupta împotriva pandemiei tehnologii care ridică întrebări cu privire la urmărirea cetățenilor și violarea dreptului la intimitate.
Pe scurt despre acestea :
Urmărirea localizării
Cea mai la îndemână tehnologie care permitea localizarea indivizilor și conexiunile sociale ale acestora e dată de către urmărirea trasabilă a localizării telefoanelor. Astfel în locul clasicei anchete epidemiologice consumatoare de resurse și timp se putea vizualiza pentru o persoana infectată istoricul deplasării și persoanele cu care a intrat în contact.
În acest sens Israel a autorizat agenția de securitate interna să utilizeze în regim de urgență pentru 30 de zile datele locației cetățenilor săi . Coreea de Sud, China și Taiwanau utilizat, de asemenea, o amplă urmărire a locației si analiza cu ajutorul Big Data pentru a limita transmiterea virusului. În Europa, care are legi mai stricte cu privire la protecția datelor, Germania și Italia folosesc date de locație anonimizate pentru a identifica spațiile publice în care oamenii se adună în grupuri sfidând măsurile de distanță socială.
Aplicații mobile
O altă utilizare a fost cea de dezvoltare de aplicații mobile bazată pe utilizarea localizării (unele dintre ele aflate iarăși la granița violării dreptului la intimitate).
Astfel :
Coreea de Sud are o aplicație numită Corona 100m care a cartografiază locațiile pacienților Covid-19 și avertizează utilizatorii dacă ajung la 100 de metri de o persoană infectată.
De asemenea, India a lansat o aplicație care să le spună utilizatorilor dacă au intrat în contact cu cineva care a fot testat ulterior pozitiv pentru Covid-19. Aplicația se va baza pe datele locației obținute de pe smartphone-ul persoanei infectate. .
Însă cea mai invazivă și având potențialul cel mai mare de a fi utilizată și în pre-pandemie și post pandemie în China, aplicațiile dezvoltate de Alibaba și Tencent oferă oamenilor un cod de culori bazat pe starea lor de sănătate și istoricul călătoriilor. Acest cod, decis de un algoritm bazat pe Big Data, va determina dacă o persoană va avea dreptul sa intre într-un mall sau o stație de metrou sau poate călători între orașe!!!