Criza brinzei romanesti: trei poteci de iesire

Mai bine de 40 la suta din piata brinzei sta sa explodeze. Mii de mici producatori orbecaiesc panicati catre mijlocul lunii iulie, cind severe norme sanitar-veterinare ii vor duce pe multi ori la faliment, ori la puscarie.

O spaima recenta a taiat tara in doua, cum ca oierii vor fi alungati din piete cu telemeaua lor cu tot. In spatiul consacrat al oieritului romanesc, in Marginimea Sibiului, vestea a scos pe strazi, intr-un protest in fata primariilor din cele doua celebre comune de oieri, Jina si Poiana Sibiului, sute de oameni.

Primarii n-au stiut ce sa le zica, au chemat inginerii de la directiile de dezvoltare rurala si de la oficiile de consultanta agricola, dar nici acestia n-au risipit nedumeririle oamenilor. Sint anuntate saptaminile viitoare alte intilniri, caminele culturale se vor umple de tarani nervosi, ce nu vor sa auda de ideea de-a mulge oile altcumva decit cu mina. Revolutia ciobanimii a inceput. Fara stirea ciobanilor.

Ce i-a speriat pe oieri

Tavalugul a pornit imediat ce a intrat in vigoare, la 18 ianuarie 2007, un ordin al Autoritatii National Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Ordinul 301, care introduce conditii severe, copiate dupa normele UE, privind productia si vinzarea laptelui, a brinzei – dar si a altor produse animaliere si non-animaliere – de catre micii producatori.

Dupa numai doua zile, ordinul a fost suspendat: ANSVSA a aminat cu sase luni aplicarea sa, in intentia de a le da producatorilor ragaz sa-si puna la stina gresie, utilaje din inox, apa curenta, camere igienizate perfect, fluxul tehnologic sa curga intr-un singur sens etc.

Producatorii au inteles ca nu mai au voie sa vinda telemeaua mai departe de 30 de kilometri de locul in care o produc sau, pur si simplu, ca sint obligati sa predea laptele unui procesator. Or, daca lucrurile ar sta asa, oierii din Jina, comuna aflata la 45 de kilometri de municipiul Sibiu, ar trebui sa-si puna streangul de git.

„Noua nu ne e suficienta nici piata Sibiului, care e suprasaturata de brinza, darmite sa fim obligati sa o vindem numai in comunele din jur“, striga cu minie acum citeva zile Dumitru Pamfiloiu, din comuna Jina, proprietarul a 600 de mioare, venit dupa explicatii in biroul primarului Iancu Beschiu.

Primarul insusi le spunea, lui Pamfiloiu si altora ca el, ca „am citit si eu cite ceva din legile astea sanitar-veterinare, dar n-am inteles mare lucru“, nu stie care sa fie solutiile si le promitea ca va chema la caminul cultural „o echipa de specialisti“ sa-i lamureasca.

Cum arata viitorul

Micii producatori, iar prin mic producator se intelege acela care produce maximum 1.000 de litri de lapte pe saptamina, au trei drumuri pe care pot apuca. Ori sa-si inscrie produsul ca traditional, ori sa se asocieze si sa devina procesatori, adica sa-si faca propria fabrica de brinzeturi, ori sa vinda laptele unui procesator.

Aceasta ultima varianta nu le convine, pentru ca profitul gros il obtin din vinzarea produsului finit. Primele doua necesita insa investitii. Pentru cine obtine atestatul de produs traditional, utilajele din inox nu sint obligatorii, ci doar recomandabile, dar trebuie sa indeplineasca rigori de igiena care sa treaca de testele sanitare. Ei ii isi pot vinde produsul si in afara tarii.

In celelalte doua variante, producatorii pot vinde doar intre granitele administrative ale judetului, nu pina la 30 de kilometri. Ceea ce e mai mult, dar totusi foarte putin, pentru oierii sibieni care vind de zeci de ani in pietele din Ploiesti si din Bucuresti.

Chiar inspectorii sanitar-veterinari, la adapostul anonimatului, se mira de rostul acestei limitari geografice: „Daca tot isi fac o fabricuta, e de presupus ca vor respecta norme sanitare severe, iar daca le respecta, atunci ce rost are limitarea asta draconica?“, se intreaba unul dintre ei.

Scenariul cel mai des vehiculat e ca aceasta ultima interdictie este efectul unui lobby al procesatorilor industriali de lapte, care n-au limitari geografice la vinzare.

„Micii producatori ocupa 30-40 la suta din piata, iar in sezonul de virf depasesc 50 la suta, tocmai pentru mobilitatea lor la pret si la punctele de vinzare“, a estimat Stefan Talamba, director dezvoltare rurala in cadrul Directiei agricole Bacau.

Integral in Cotidianul