Criza bursei de energie: ce e de facut daca esti client sau trader/furnizor?
De două săptămâni, piața spot de energie a ajuns în unele momente la prețuri record: acestea sunt de 4 ori mai mari decât în decembrie, peste 110 euro față de 30-35. Din câte aud, și cum era de așteptat, de altminteri, deja furnizorii încearcă să paseze creșterea de prețuri pe consumatorii finali. Cum s-a ajuns aici și ce e de făcut?
Să începem cu creșterea prețurilor din bursă. O parte din cauze se cunosc: a fost realmente mai frig, adică au produs CET-urile pe gaze și s-au importat la prețuri de iarnă gaze rusești; a fost secetă; s-au mai oprit capacități, deh, ca-n orice iarnă, de fiecare dată frigul ne ia prin surprindere.
Au mai fost și declarațiile alarmiste și bâlbele cu stocurile, care, probabil, au dus la panică. Aud că ministrul s-a internat în spital, nu m-ar mira o remaniere, mai are ALDE pe cine pune în loc.
Cum s-a mai spus deja, e foarte posibil să fi fost și o niscaiva speculație în bursă. Vom ști mai multe, sperăm, cu nume și prenume, după ce iese analiza aceea promisă de Consiliul Concurenței și ANRE, că de aceea avem nevoie de reglementator și am avea nevoie și de un observator al pieței de energie, pe model european. Dar trebuie înțeles că, chiar dacă a fost așa, speculația cu pricina nu ar fi putut să se producă fără panica zilelor trecute din cauza unor declarații contradictorii, și nici dacă, așa cum vom vedea, participanții la piață ar fi priceput cu adevărat cum funcționează piața și ce instrumente de tranzacționare există pe bursa de energie.
1. Declarațiile contradictorii (uite stocul, nu e stocul, întrerupem exporturile, nu le întrerupem șamd) vin din cauză că de fiecare dată iarna ne ia prin surprindere. Când ești în criză, nu te gândești atunci să faci un cadru nou legal sau de reglementare, în criză îl aplici. Nu pricep de ce nu putem avea o procedură clară, ce facem iarna (în fiecare iarnă) când avem temperaturi sub X / producție sub Y / cerere peste Z. O procedură clară, bine gândită, previzibilă, iarna doar să se pună în aplicare. Culmea, principiile deja există în cadrul legal de azi și în practica țărilor normale la cap: întâi crești producția, cât se poate; apoi reduci capacitatea de interconexiune; apoi reduci exporturile; apoi reduci consumul la consumatorii finali. De ce nu putem avea odată un HG, aplicabil în fiecare iarnă, cu aceleași reguli detaliate, scrise pe îndelete toamna, nu să le facem pe genunchi când, surpriză, a venit gerul de Bobotează?
2. Este de necrezut că, după ani de zile în care tot discutăm de transparența pieței de energie, nu știm nimic nici până în ziua de azi despre exporturi. Cine, ce, la ce prețuri, cui și în ce cantități exportă? ACUM e urgent de transparentizat asta, mai ales când declarăm că e criză și să oprim exportul. Chestiunea asta este a naibii de relevantă acum, odată cu criza din piața de energie: criza, cum am spus, a pornit după panica de la mijlocul lui ianuarie cu interzicerea exporturilor că n-avem energie / stocuri șamd.
Tocmai pentru că nu știm cine ce exportă și cui, și nici pe importuri nu stăm prea bine, ne trezim cu surpriza că prețurile din bursa din România au ajuns mult mai mari în unele zile decât cele din piețele vecine, exact genul de chestie care favorizează diverse speculații.
Pe scurt, avem:
– exporturi cât de cât transparente pe piața spot OPCOM (așa-numita ”cuplare a pieței” Ro-Hu-Sk-Cz). Vorbim de exporturile pe termen scurt către Ungaria. În aceste exporturi, capacitatea de interconectare e alocată implicit, în funcție de nevoia de ”țeavă” pentru exporturile / importurile nete. Dar: această capacitate alocată implicit este numai cea care nu a fost alocată explicit în licitațiile pe termen lung.
Să explicăm: ca să exporți sau să imporți în orice moment, ai nevoie de o capacitate fizică de interconectare care să acopere exportul / importul net din acel moment. Dacă într-un moment sunt contracte de export de 1000 și de import de 900, ai nevoie de o capacitate ”pe țeavă” de 100 pe direcția de export.
Capacitatea ”pe țeavă” se alocă: pe termen lung, ex 1 an, prin licitații pe care le face Transelectrica; iar, pe granița cu Ungaria, ce rămâne se alocă implicit, în piața cuplată la ziua următoare, în funcție de importurile și exporturile tranzacționate în PZU în piața cuplată Ro-Hu-Cz-Sk. Despre contractele PZU în piața cuplată avem informația din bursă; în contractele pe termen lung de vânzare-cumpărare nu avem absolut niciun fel de informație, nici măcar care sunt partenerii, pentru că inclusiv cei care cumpără capacitate de interconexiune la licitațiile Transelectrica o pot revinde altora, adică nu tot ei și fac importuri și exporturi de energie.
Deci: nu știm nimic despre contractele pe termen mai lungi de o zi cu Ungaria și nimic-nimic despre contractele de export/import cu Bulgaria și Serbia.
Mă gândesc că, dacă vrem să blocăm exporturile, ar trebui măcar să avem și noi o informație despre ce tranzacții ne deranjează, nu? Exporturile sunt azi singura bucată de piață despre care nu avem absolut niciun fel de informație.
3. Furnizorii care încearcă să treacă prețurile energiei asupra consumatorilor. În primul rând, avem o mare problemă: după atâția ani, nu am vrut sub nicio formă să clarificăm în lege că furnizorul trebuie să fie diferit de trader.
Traderul e, prin natura lui, un speculant: joacă la bursă, își asumă riscuri, poate câștiga mult, poate pierde rapid, poate intra în faliment.
Furnizorul e acea firmă care se ocupă pentru un client care n-are chef să-și bată capul de gestionarea riscurilor clientului. În alte cuvinte: trebuie să fie furnizor numai o companie suficient de prudentă încât să nu se arunce aiurea în speculații riscante, să se ocupe în schimb de facturare, de oferte cât mai bune pentru clienți, cât mai aproape de nevoile reale ale clientului. Pur și simplu, traderul și furnizorul au modele complet diferite de business și responsabilități complet diferite.
Am ajuns, astfel, ca o bună parte din furnizori să joace la bursă. Ba chiar o parte din furnizori, obișnuiți din vremurile bune ale băieților deștepți, s-au obișnuit să câștige fără mare bătaie de cap și fără să înțeleagă regulile bursei.
Să explicăm. La cum arată piața, furnizorii au încheiat contracte de vânzare pe termen mai lung care acoperă toată cererea: în ianuarie, contractele OTC și PCCB cu livrare în ianuarie depășeau consumul din aceeași perioadă de cca 6 TWh (desigur, nu știm exporturile).
Dată fiind evoluția din piața PZU, cu cereri disperate la prețuri din ce în ce mai mari, măcar o parte din furnizorii care încheiaseră aceste contracte erau în poziții short: adică vânduseră pe termen lung energie pe care n-o au, cu intenția de a cumpăra din piața spot în ziua de livrare pentru a-și acoperi contractele (pe piața de aici sau la export, nu știm). Acest model este speculativ, nu e nimic în neregulă cu el, dar așa ceva trebuie să facă doar traderii, amatori de risc, nu furnizorii, care au responsabilități față de clienții finali.
Mai mult, să observăm prețurile pieței. Avem PZU cu prețurile în plină explozie; avem însă și alte piețe, în special OTC și PCCB, unde prețurile nu au crescut în aceeași măsură ca în PZU, cum ar fi fost de așteptat.
De remarcat că, atât în PCCB, cât și în OTC, se pot face tranzacții pe orice termen, la lună, la săptămână, la zi. Pentru numele lui Dumnezeu, când vezi că prețurile în PZU cresc, iar tu ești în poziție short, de ce nu te duci să cumperi acum energie rapid pentru următoarea săptămână sau chiar următoarea zi din PCCB sau OTC, ci continui să te îngrămădești în continuare pe PZU?
Dacă ne minunăm că PZU are 50% din piață, în loc de 25-30% cât e în alte părți, poate ar trebui să ne uităm și la cât își bat capul participanții la piață să înțeleagă cum funcționează piața, cum se fac ofertele, ce instrumente există.
(pentru furnizori – traderi: citiți cu atenție pe http://www.opcom.ro/ la Tranzacționare – produse – piața OTC și PCCB, ce tipuri de contracte se pot tranzacționa și la ce termene, aveți și informații de preț, pentru ianuarie aveați prețuri de 174 față de 600 în PZU și pentru februarie până acum abia a ajuns la 178).
4. Cei mai expuși riscurilor sunt azi clienții acestor furnizori care au speculat ei înșiși sau au luat țeapă de la alți traderi și încearcă să-și reducă pierderile pe cât posibil transferându-le clienților. Nu-i poți acuza, dar nici nu-i fair în multe cazuri, adică, hai să împărțim pierderile din speculații aiurea, dar nu împărțim și câștigurile când ne iese, iar clientul nu știe ce se întâmplă. Aud că s-au înroșit telefoanele la ANRE cu întrebări din partea consumatorilor care nu știu cum să reacționeze la notificări ale furnizorilor să accepte creșterea prețului sau să rezilieze contractul.
INTERVIURILE HotNews.ro