Criza din Grecia s-a încheiat oficial: Era pe când nu se simțea/ Azi ei o simt, dar nu e

​În urmă cu câteva săptămâni m-am întors de la greci. E drept, pe insulele lor nu simți în nicun fel criza sau negocierile dure care s-au dus ani buni la Atena pentru scăderea salariilor și pensiilor. Dimitris este proprietarul unei taverne la care ne luam cina. Acum 5 ani râdea de prietenul nostru comun, un neamț care avea o pensie de 2400 de euro, Dimitris încasând atunci aproape 3000 de euro lunar, deși muncise cu vreo 10 ani mai puțin decât prietenul german. Luna trecută, Dimitris a încasat 1400 de euro și nu-i mai ardea de râs. Partea bună e că după 8 ani de recesiune, 450 de reforme, Grecia a încheiat oficial cel de-al treilea plan de ajutor financiar. Aparent, e din nou o țară liberă.

Practic însă, deși programul de salvare a Greciei s-a terminat, țara va rămâne, în continuare, sub supraveghere. Începând de mâine, de două ori pe an Comisia Europeană va monitoriza situația elenă în privința deficitului bugetar și a sustenabilității datoriei.

Una peste alta, după opt ani de recesiune (cea mai lungă înregistrată vreodată de o țară pe timp de pace) și trei memorandumuri încheiate, țara nu va mai fi sub tutela îndelung hulitei Troika (FMI, BCE, CE). E drept, cei 8 ani au fost niște ani dificili. Țara s-a angajat să facă nu mai puțin de 450 de reforme pe care creditorii le ceruseră. Unele reforme au vrut să facă economia mai competitivă. Altele să reducă stilul de viață al unui stat al cărui buget avea în 2009 un deficit de 15,4% din PIB.

În cei opt ani, funcționarii publici și-au văzut salariile micșorate cu cu mai mult de 40%. Pensionarii au simțit din plin cele 23 de episoade de tăieri ale pensiilor.

Circa 400.000 de localnici au plecat în exil ca să caute soluții de supraviețuire. Costul social și politic, al tuturor acestor eforturi a fost uriaș.

Azi,Grecia dispune de un tampon de 24 de miliarde de dolari și nu ar nevoie de finanțare imediată. Finanțarea țării este asigurată timp de 22 de luni și, chiar dacă ratele de finanțare pe piețele internaționale sunt prohibitive, Grecia nu va intra în faliment și nu va avea nevoie de un nou plan de ajutor, după cum asigură ministrul adjunct al Economiei, Alexis Haritis.

• Grecia a avut parte de deceniul lor de aur în perioada 1960- 1970

E drept, nu a fost întotdeauna așa.

Grecia, la fel ca majoritatea țărilor europene, a avut parte de deceniul lor de aur în perioada 1960- 1970, când economia creștea anual cu rate de aproape 8%, depășind toate economiile europene mari.

În aceeași perioadă, inflația și rata șomajului erau la niveluri mici, investițiile creșteau cu o medie anuală de 12% – cea mai rapidă viteză de creștere din Europa – iar balanța bugetară a țării era excedentară. Productivitatea muncii creștea mai rapid decât în majoritatea țărilor europene, inclusiv economiile periferiei Europei- Spania și Portugalia. Grecia a fost, pe scurt, un loc atrăgător pentru a face afaceri, cu politici monetare credibile, liniște socială și cu un regim fiscal favorabil.

PIB-ul pe cap de locuitor în Grecia în 1960 era de doar 60% din nivelul mediu al țărilor care formează azi Uniunea Europeană și a crescut la aproape 80% la începutul anilor 1970.

Dar, după cei 10 ani de performanță, motorul economiei elene a început să tușească. Primele semnale au fost trase imediat după ce criza petrolului din 1973 a lovit profund Grecia. În 1974 s-au încheiat șapte ani de dictatură militară, urmați de o revenire la democrație. În 1975, Grecia a solicitat aderarea la Comunitatea Economică Europeană, iar politicile economice au fost orientate către atingerea acestui obiectiv.

• 1979-1990: Anii politicillor divergente

Din 1979, Grecia a intrat într-o perioadă de criză. În 1987, PIB-ul elen era la fel ca în urmă cu opt ani, în timp ce restul Europei continuă să crească. Creșterea producției grecești pe cap de locuitor față de cea a UE a scăzut la nivelurile anterioare anului 1960, cu mult sub nivelurile spaniolilor.

În anii 1980, activitatea economică a stagnat; inflația a fost mai mare decât în ​​cazul altor țări europene și aste pentru o perioadă de timp mai îndelungată. Șomajul a crescut în timp ce productivitatea muncii a scăzut.

Aceasta este și perioada în care finanțele publice au început să scape de sub control. Politicile fiscale prociclice au dus la deficit fiscal greu de finanțat, la o inflație ridicată, productivitate în scădere, devalorizarea drahmei și la creșterea datoriei publice.

Numărul salariaților bugetari creștea cu 2,3% pe an, în timp ce pe alte piețe, reglementările erau sufocante. Complexitatea crescândă a sistemului fiscal a generat evaziunea fiscală, care s-a propagat, devenind un fenomen endemic. Rezultatul a fost că puțini investitori străini se mai arătau interesați să investească într-o țară coruptă, iar fluxul investițiilor străine directe s-a gripat.

• 1990-2000: Pregătirea pentru aderarea la euro

În 1990 a existat o inversare a politicilor economice caracterizate prin încercări de ajustare fiscală, stabilizare monetară și liberalizarea economiei. În 1992 a fost semnat Tratatul de la Maastricht, iar Grecia a avut un nou obiectiv de a se alătura grupului de țări din Eurozonă.

Inflația a scăzut, deși rămăsese mult peste nivelurile altor țări europene; datoria publică s-a stabilizat la aproximativ 100% din PIB (dar și ea, chiar stabilă fiind, era mai mare decât majoritatea țărilor europene). Au fost făcute tentative de reforme structurale, fără să fie duse la capăt.

• 2001-2007: Grecia în euro. Din nou, creștere, dar pe consum
  

Grecia s-a alăturat grupului euro în 2001. Anul a coincis cu o nouă perioadă de creștere economică puternică și convergență rapidă. Cu credibilitatea reînnoită, guvernul a reușit să împrumute bani la dobânzi mici, dar, în loc să-și reducă datoria publică, a urmat un alt val de expansiune fiscală. În această perioadă, creșterea a fost în mare măsură determinată de consum. Rata medie anuală de creștere a cheltuielilor guvernamentale a fost de 4,7%, față de 1,9% în zona euro. Exporturile au crescut, dar cu viteză mai mică decât importurile.

Ce a urmat, se știe.

Citește și : Grecia si zona Euro: care e de fapt problema?

• Situația la zi oferă speranțe tuturor

Acum, miniștrii de finanțe din zona euro s-au mai linuștit. Ei au fost de acord la finalul lunii iunie cu condițiile de finalizare a planului de salvare a Greciei, sperând că astfel se vor finaliza cei opt ani de austeritate ai Atenei.

Creditorii europeni au oferit Atenei ultima plată de 15 miliarde dolari, iar Grecia a primit, de asemenea, o extensie de 10 ani a maturității unor datorii.

Comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici a spus după ce s-a făcut plata: „Aș vrea să explic semnificația a ceea ce am fost martori: aceasta nu reprezintă o rutină, este excepțional și istoric. Criza Greciei se termină aici, în seara aceasta”.

„Așa este. Am reușit să livrăm o aterizare lină (soft landing) la această lungă și dificilă ajustare”, a confirmat și președintele eurogrupului, Mario Centano.

La rândul său, ministrul de finanțe grec, Euclid Tsakalotos, a recunoscut faptul că a durat mai mult decât a anticipat.

„A durat mai mult decât ne-am așteptat, dar s-a finalizat într-un mod bun. Pentru a face acest luru să merite, trebuie să ne asigurăm că grecii vor vedea rezultatele concrete… ei trebuie să simtă schimbarea în buzunarele proprii”, a spus Tsakalotos.

• Trei programe de salvare și doar unul finalizat

Grecia a primit 275 miliarde euro de la creditorii internaționali în ultimii opt ani în trei planuri de salvare separate după ce a suferit imens în timpul crizei financiare.

Primul program de salvare nu a fost niciodată finalizat din cauza crizei politice care a tulburat țara cu privire la neînțelegerile în privința condițiilor. Efectul de domino care a urmat cu riscuri de neplată din alte țări din zona euro (Portugalia, Irlanda, Cipru și parțial Spania) a impus crearea unui fond de salvare permanent pentru zona euro, numit Mecanismul European de Stabilitate. Acest mecanism a format cel de-al doilea program al Greciei, dar a rămas nefinalizat din cauza populismului sever.

Ultimul plan de salvare a început în 2015 cu creditorii europeni care au oferit Atenei 86 miliarde euro sub Mecanismul European de Stabilitate în schimbul a mai mult de 450 de reforme. Reformele au inclus modernizarea administrației fiscale și restaurarea stabilității financiare. Acest plan are data limită astăzi. După această dată, Grecia speră să obțină bani de pe piețe, având nevoie de încrederea investitorilor.

Atena va trebui să returneze banii împrumutați până în 2060

Țara va rămâne sub monitorizare specială până când va plăti 75% din banii pe care i-a primit sub programul de ajustare.

Cea mai mare problemă continuă să fie datoria guvernamentală care anul trecut era de 179% din PIB, cea mai mare din UE. Sustenabilitatea datoriei Greciei a fost motivul neînțelegerilor între Instituțiile europene și FMI, în urma cărora FMI nu a făcut parte din cel de-al treilea program.

Miniștrii din zona euro au confirmat că pentru a menține datoria sustenabilă și a scădea în viitor, Grecia trebuie să mențină, anual, un excedent de 3,5% din PIB până în 2022. După acest an, țara trebuie să aibă un surplus de 2,2% până în 2060.

Rata șomajului era de 12,7%, în 2010, iar în martie, anul acesta, a ajuns la 20,1%. Vârful a fost atins în 2013 când a înregistrat 27,5%. La începutul programului, deficitul bugetar era de 11,2%. Astăzi, Grecia are un surplus bugetar. Anul trecut a fost de 0,8% din PIB. Randamentul obligațiunilor pe zece ani era de 36,2%, acum opt ani, iar pe 13 iunie a ajuns la 4,5%.

Guvernul grec în decadele care vor urma va trebui să aibă surplus bugetar pentru a asigura stabilitatea datoriei. Bruxelles este fericit, iar încă un program de salvare nu este în „cărți”.

Surse utilizate în articol: FT, L’Écho, Deutsche Welle, Euinside.eu,