Sari direct la conținut

Cum a luat Turcia locul Rusiei pe piața gazelor din UE, cu girul lui Putin / România va importa și ea gaze din Turcia, prin intermediul OMV Petrom

HotNews.ro
Erdogan și Putin în 2022, Foto: Vyacheslav Prokofyev / AP / Profimedia
Erdogan și Putin în 2022, Foto: Vyacheslav Prokofyev / AP / Profimedia

La începutul lunii septembrie, Gazprom și BOTAȘ, compania turcă de gaze, au convenit înființarea unui hub regional de gaze în Turcia. Gazprom ar urma să aducă gazele, iar Turcia să le dea mai departe către partenerii săi, după cum declara Vladimir Putin în urma întâlnirii de la Soci cu omologul său turc. Trei săptămâni mai târziu, OMV Petrom anunță că va aduce gaze din Turcia în România, începând cu 1 octombrie și până în 2025.

Încă de la începutul războiului din Ucraina, țările din UE, inclusiv România, au început să-și facă planuri cum să renunțe la gazele din Federația Rusă, care nu mai era un partener cu care să faci afaceri. La momentul respectiv, pentru România, Rusia era singura sursă de import de gaze.

Mânate de aceeași idee de a renunța la gazele rusești, țările din jurul nostru și-au întărit infrastructura gazieră și au creat un circuit prin care resursele din zona caspică să poată ajunge inclusiv în țara noastră. Mai exact, pe ruta Azerbaidjan – Georgia – Turcia – Grecia – Bulgaria – România.

Pentru țara noastră, ultima verigă care lipsea, interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, a fost gata în toamna anului trecut. Primele importuri de gaze non-rusești le-a făcut Romgaz, printr-un contract cu SOCAR, compania de petrol și gaze din Azerbaidjan, contract care a fost încheiat cu o întârziere de mai multe luni.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, cei care au pus bețe-n roate atunci au fost turcii, care au cerut taxe foarte mari de tranzit. Ceea ce ne arată că Turcia poate bloca oricând dorește livrările de gaze caspice către Europa.

Această poziție strategică a Turciei o transformă practic într-o superputere pe piața regională a gazelor, putând să închidă și să deschidă robinetele în funcție de propriile interese. Exact cum făcea Rusia până acum.

Putin și Erdogan au gândit un nou hub de gaze în Turcia

La începutul lunii septembrie a avut loc o întâlnire foarte importantă între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, unde cei doi lideri au pus la cale mutarea hub-ului de gaze din Rusia în Turcia.

Gazprom a oferit companiei turcești de gaze BOTAȘ o foaie de parcurs pentru un hub de gaze în Turcia, a declarat Putin într-o conferință de presă, după discuțiile cu Erdogan.

„Rusia a fost întotdeauna un furnizor de încredere și responsabil de gaze. Intenționăm să continuăm să oferim economiei turce combustibilul ieftin, foarte eficient și ecologic. Mai mult, suntem pregătiți să exportăm gaze în tranzit prin Turcia către consumatorii din țări terțe, unde partenerii noștri sunt interesați de acest lucru”, a spus Putin, citat de Interfax.

„În acest scop s-a propus crearea unui hub regional de gaze în Turcia. Gazprom a transmis către BOTAȘ un proiect de foaie de parcurs pentru implementarea proiectului. Pe agendă se află înființarea unui grup de lucru comun, precum și coordonarea cadrului legal pentru operațiuni și sistem, pentru licitarea și transferul de gaz achiziționat”, a adăugat Putin.

Agenția rusă amintește că Putin a prezentat în octombrie 2022 inițiativa de a instala conducte suplimentare de gaz prin Marea Neagră care să lege Rusia și Turcia, precum și de a crea un hub de gaze la granița UE. Hub-ul ar deveni o alternativă la alte centre, pentru a stabili prețul gazului în Europa.

OMV Petrom va importa gaze din Turcia în România

La trei săptămâni după întâlnirea dintre Putin și Erdogan de la Soci, OMV Petrom anunță că a semnat un acord cu BOTAS pentru a aduce în România gaze din Turcia în perioada 1 octombrie 2023 – 31 martie 2025.

Este vorba de 4 milioane de metri cubi pe zi, aproape 10% din consumul României într-o zi obișnuită de iarnă.

„Gazele naturale sunt esențiale pentru o tranziție energetică de succes. Prin contractul semnat cu BOTAŞ asigurăm accesul la o nouă sursă de gaze naturale pentru România și contribuim la consolidarea aprovizionării cu energie a țării. În plus, memorandumul va permite diversificarea accesului la GNL al României”, a spus Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie, citat într-un comunicat al OMV Petrom.

Principala piață de destinație a gazelor este România.

Totodată, cele două companii își vor extinde colaborarea prin intermediul unui memorandum de înțelegere în domeniul gazelor naturale lichefiate (LNG), menționează Petrom.

Erdogan se vede deja noul țar al gazelor

„Prețul mondial al gazelor naturale va fi stabilit în Turcia. Aproximativ 40-50% din gazele naturale care vin în Tracia vor acoperi nevoile Turciei, dar Europa așteaptă acum gaze naturale de la noi”, a spus Erdogan la mijlocul lunii septembrie, potrivit jurnaliștilor greci de la EnergyPress.

Erodgan a identificat până și locul unde se va întâmpla totul: centrul de afaceri din districtul Atasehir din Istanbul, care ar urma să devină o platformă atât pentru tranzacția de resurse energetice, cât și pentru metale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro