Sari direct la conținut

Cum s-au schimbat în 2020 amenințările malware din sectorul financiar

HotNews.ro
Malware, Foto: Spaxia, Dreamstime.com
Malware, Foto: Spaxia, Dreamstime.com

Potrivit unui raport Kaspersky, peisajul amenințărilor financiare a cunoscut un an pandemic care a schimbat regulile jocului. S-a constatat că, în timp ce volumul general al amenințărilor prin PC-uri sau telefoane mobile a scăzut în această perioadă, atacatorii cibernetici folosesc tehnici de propagare noi și avansate. Geografia atacurilor a devenit mai diversificată și mai extinsă – în special din perspectiva malware-ului financiar propagat pe dispozitivele mobile.

Pe o rută tradițional profitabilă pentru infractori, aceste evoluții și accentul semnificativ pus pe dispozitivele mobile reprezintă o schimbare de abordare. Programele malware ce vizau aplicațiile bancare (Mobile bankers) au avut un impact deosebit, fiind un tip de malware conceput pentru a fura datele personale ale utilizatorilor sau chiar fonduri din conturile acestora.

În 2019, țările cu cel mai mare procent de utilizatori care se confruntau cu programe malware pentru Android erau: Rusia, Africa de Sud, Australia și Spania, în top 10 fiind și Turcia și Armenia.

În 2020, situația s-a schimbat complet, iar experții Kaspersky raportează că toate țările vizate și-au schimbat locul pe această diagramă. Rusia, lider de multă vreme în această categorie, a coborât pe locul șapte în 2020.

În același timp, Japonia și Taiwan, absente de pe lista țărilor afectate în 2019, au avansat rapid, ocupând primele două locuri. Spania a fost pe trei, Italia pe 4, Turcia a ocupat locul 5, iar Polonia a fost pe nouă în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori care au înregistrat incidente de malware bancar pe Android în 2020

„În 2020, am observat că o serie de țări noi devin un focar pentru infecțiile cibernetice. Cel mai clar exemplu în acest sens este Japonia, care s-a confruntat cu un val de atacuri ale troianului bancar Wroba.g. Partea importantă în aceste cazuri este că majoritatea acestor atacuri pot fi prevenite. Prin urmare, îndemnăm utilizatorii să acorde o atenție deosebită atunci când efectuează tranzacții financiare cu ajutorul aplicațiilor mobile”, spune Victor Chebyshev, expert în securitate la Kaspersky.

Pentru a se proteja de malware-ul financiar, experții Kaspersky sfătuiesc utilizatorii să ia următoarele măsuri:

⦁ Instalați numai aplicații provenite din surse reale și de încredere, cum ar fi magazinele oficiale;

⦁ Verificați ce permisiuni solicită aplicația – dacă acestea nu corespund funcțiilor programului, atunci ar trebui să fie blocate;

⦁ Instalați o soluție de securitate de încredere;

⦁ Instalați în permanență cele mai recente actualizări și patch-uri pentru software-ul existent.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro