Cum vrea Gazprom sa devina cea mai mare companie din lume

Nu este deloc scenariu SF. In cel mult zece ani, compania energetica Gazprom isi propune sa devina compania mondiala numarul 1 dupa capitalizarea de piata, cu o valoare de 1000 de miliarde de dolari. Pentru aceasta, Gazprom mizeaza pe cresterea preturilor la hidrocarburi ca si pe extinderea prezentei in Europa Occidentala si America.

In cursul uneia dintre rarele sale discutii cu presa straina, cu ocazia unui forum al oamenilor de afaceri la Deauville, in Franta, directorul general al monopolului Gazprom Aleksei Miller a prezentat ambitiile grupului sau, care isi propune sa ocupe primul loc in toate privintele, sa devina in opt ani compania cu cea mai mare valoare de piata din lume si sa fie operatorul energetic de referinta din Franta.

Gazprom este cel mai mare producator mondial in domeniul gazelor, cu 548,5 miliarde de metri cubi in 2007. Capitalizarea bursiera a gigantului rus este de 343 de miliarde de dolari.

Preturile vor creste

Miller a plecat de la premisa ca dorita crestere a Gazprom se bazeaza pe faptul ca economia mondiala cere tot mai multa energie. „Ritmurile ridicate de dezvoltare industriala, constructia de noi obiective energetice, toate conduc la o crestere continua a necesarului de petrol si gaze”, a explicat seful Gazprom. „Ca urmare, se constata o scumpire a resurselor energetice si o intarire a concurenei pentru accesul la resursele energetice existente”.

In opinia lui, cresterea tarifelor energetice este pur si simplu inevitabila. In special, spune Miller, pretul la petrol se indreapta catre un nou nivel, astfel ca, „intr-un viitor nu prea indepartat, el se va apropia de nivelul de 250 dolari barilul”.

Precizand ca pentru consumatorii europeni pretul mediu la gazele rusesti a ajuns deja la 410 dolari, Miller a vorbit de cei care, prin actiunile lor contribuie voit sau nu la aceasta evolutie a evenimentelor. „Deseori, dorinta de diversificare cu orice pret conduce la rezultate absolut neasteptate”, a explicat Miller. „Sa luam drept exemplu regiunea Asiei Centrale. Numerosi oficiali si companii din UE, SUA si China au depus eforturi diplomatice substantiale pentru obtinerea unui acces mai larg la resursele acestei zone. Dar, in realitate, se observa un efect pe care noi l-am numit „paradoxul caspic”. Incercand sa aduca pe piata noi furnizori pentru ca astfel sa intareasca spiritul concurential in Europa, s-a creat o situatie absolut inversa. Gaze noi in Europa nu au aparut, iar concurenta intre cumparatorii din regiunea caspica s-a inasprit. Fapt care s-a reflectat din plin in cresterea drastica a preturilor”, a spus Miller.

Comentind aceste declaratii, cotidianul Nezavisimaia Gazeta aminteste, in context, ca in luna martie sefii companiilor de gaze naturale din Kazahstan, Uzbekistan si Turkmenistan au semnat un acord cu Gazpromul vizand trecerea, incepand cu 2009, la preturi europene medii la livrarile de gaze naturale. La acea data, acest pret mediu era de 330 dolari mia de metri cubi, intre timp insa, judecand dupa afirmatiile lui Miller, pretul a suferit schimbari consistente in directia cresterii.

De aceea, estimeaza analistii, Gazprom a fost nevoit sa incheie acest acord, riscand sa-si piarda pozitia sa strategica de furnizor principal de materii prime din aceasta regiune. Iar vina pentru agitatia creata in jurul preturilor la gazele central-asiatice revine, in mare masura, UE si SUA, este opinia analistilor rusi. „Actiunile companiilor si politicienilor occidentali au determinat o crestere a insemnatatii conducerii Turkmenistanului, tara detinatoare a unor importante rezerve energetice. Ca urmare, pozitiile ei in negocierile tarifare cu Gazprom s-au consolidat radical” este de parere Konstantin Reiley, de la firma de consultanta Finam.

La fel crede si Mihail Zanozin, de la Sobinbank, in opinia caruia Gazprom a intarziat chiar cu adoptarea acestei decizii, dureroasa pentru rusi, dar absolut necesara. „Daca s-ar fi produs mai devreme, conducta din Turkmenistan inspre China, care urmeaza sa intre in functiune pana la sfarsitul anului, nu s-ar fi realizat deloc. La fel stau lucrurile si in cazul gazoductului Nabucco care, in pofida tuturor problemelor, nu a fost respins definitiv”. In caz contrar, arata Zanozin, tarile central-asiatice ar fi vandut gaze Chinei si Europei, intensificand eforturile de construire a infrastructurii necesare.

Expansiune, cuvintul de ordine

Pentru a atinge obiectivul de a deveni prima companie mondiala dupa capitalizare, Gazprom isi propune sa faca investitii masive, suma alocata pentru 2008 fiind de 30 miliarde de dolari, urmind sa creasca in anii viitori. Alexandr Medvedev, director general adjunct al grupului, a incercat la rindul sau sa tempereze temerile ca investitiile grupului in Europa ar putea avea o motivatie politica si a apreciat ca eforturile UE de a diversifica furnizorii de gaze nu vor rezolva nimic. „De ce am face investitii doar pentru a avea posibilitatea de a opri furnizarea de gaze?”, a spus Medvedev.

Desi livreaza in prezent un sfert din necesarul de gaze al Europei, Gazprom vrea sa creasca aceasta cantitate la circa o treime din total. Directorul Gazprom a estimat o productie de 570 miliarde metri cubi de gaze in 2010 si de 650-670 miliarde metri cubi in 2020, printr-o dezvoltare a productiei in zona platoului continental al marilor arctice si Extremul Orient.

Gazprom intentioneaza sa mizeze mai mult pe piata interna rusa, care va deveni „prioritara” fata de exporturi, dar si pe activele petroliere. Grupul vrea sa „consolideze” societatile petroliere achizitionate, pentru a produce „pina la 100 de milioane de tone de petrol anual”, incepind din 2020. In aceste conditii, directorul general pentru export al grupului, Alekandr Medvedev, nu a exclus posibilitatea ca Gazprom sa investeasca in grupul petrolier ruso-britanic TNK-BP, ai carui actionari se afla in conflict de mai multe luni, relateaza NewsIn. Gazprom nu vrea totusi sa aiba in vedere cumpararea de actiuni ale TNK-BP decit dupa „rezolvarea” acestor disensiuni”.

Gazprom intentioneaza sa devina si „operatorul energetic de referinta” de pe piata franceza, din care controleaza in prezent numai 1%. Jean-Marie Dauger, directorul general delegat al Gaz de France (GDF), care se ocupa de activitatile internationale, considera Gazprom „atit un concurent, cit si un partener” si spune ca nu vede o amenintare in ambitiile pe care compania rusa a anuntat ca le are in Franta. Contractul dintre GDF si Gazprom, reinnoit in 2006, ilustreaza aceasta interdependenta: Gazprom va livra, pina in 2030, 12 miliarde de metri cubi de gaz pe an GDF care, in schimb, ii retrocedeaza Gazprom 1,5 miliarde de metri cubi pentru a alimenta filiala de distributie a grupului rus in Franta.

Dar Gazprom incearca sa isi faca simtita prezenta si pe piata nord-americana. Astfel, rusii au propus recent companiilor British Petroleum si ConocoPhilips participarea la realizarea unei conexiuni gazeifere intre coasta de nord din Alaska si pietele nord-americane, proiect evaluat la 30 de miliarde de dolari. Gigantul rus va discuta si cu dezvoltatorul unui proiect similar, TransCanada Corp. „Daca tinem cont de rolul pe care Gazprom il va avea in sectorul nord-american de gaz natural lichefiat (LNG), discutam nu numai despre cooperare larga in piata de LNG si vanzari in Canada, dar si despre participarea la proiecte care sa aduca valoare adaugata companiei”, a aratat Miller.

Rezervele descoperite de gaze naturale de pe coasta de nord din Alaska sunt estimate la 849,5 miliarde de metri cubi si sunt controlate de ConocoPhilips, BP si ExxonMobil.

Totodata, Gazprom ar putea incerca sa cumpere o companie energetica din Statele Unite pentru a patrunde pe piata americana, spunea recent Vitali Vasiliev, directorul filialei Gazprom Marketing&Trading din Marea Britanie. Vasiliev a explicat ca Gazprom are trei optiuni: sa inceapa sa investeasca in Statele Unite, sa stabileasca un parteneriat sau sa faca achizitii. Pina la sfirsitul anului gigantul rus va stabili ce cale va fi aleasa pentru a patrunde pe piata nord-americana. Preluarea unei companii energetice americane de catre Gazprom ar putea provoca divergente in Congresul SUA chiar daca planurile companiei par sa fie la scara mica si nu implica achizitionarea unui mare producator energetic din Statele Unite.