Cuplul pervers dintre șeful micromanager și angajatul netrebnic și alte 3 motive pentru care munca remote nu prinde în România
Tangoul post-pandemic dintre angajați și angajatori se dansează de ceva timp de pe poziții tot mai intense: în timp ce primii vor să-și conserve cât pot poziția de a lucra „remote”, de acasă sau de prin alte părți, ceilalți încearcă să-i atragă prin tot felul de mijloace, mai blânde sau mai dictatoriale, înapoi la birouri, sub privirea directă a șefilor.
Dacă în lumea occidentală, trendul înclină mai degrabă către o politică de a împăca și capra, și varza – munca în sistem hibrid, cu o zi-două-trei pe săptămână la birou și restul remote –, în România lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Nici nu ar avea cum, într-o țară unde, în plină pandemie de Covid, munca remote avea cea mai scăzută rată din toată Uniunea Europeană, de doar 7%.
Acum, în 2023, trendul a luat ceva avânt și la noi: 4 din 10 angajați lucrează în sistem hibrid, 29% își desfășoară activitatea în totalitate remote, iar 28% doar de la birou, arăta un sondaj online al platformei BestJobs, din februarie. Alte cifre nu sunt chiar așa de optimiste: doar 18% dintre miile de angajați care au răspuns unui sondaj EJobs lucrau exclusiv de acasă, la începutul anului, restul mergând la muncă într-un sistem hibrid sau total la birou.
Totuși, sunt trei mari motive pentru care munca ruptă de birou sau de locul fizic la job nu prea are cum să prindă în România, spun specialiștii cu care a stat de vorbă Panorama. Primul ține de cultura muncii la români și relația lor cu autoritatea.
INTERVIURILE HotNews.ro