CV de parlamentar. De la greață la oroare
Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români. Văzusem câteva mai de mult, dar m-au îngrețoșat și îngrozit într-o asemenea măsură, încât n-am mai avut curajul să merg mai departe. Cuvântul „vomitiv“ apare frecvent în postările lui Valeriu Nicolae, care, deși are experiență ca nimeni altul în ceea privește mizeria umană, pare el însuși depășit de ceea ce a descoperit.
Știam că politica românească din cei 30 de ani s-a făcut cu cadre din vechea securitate, cu foști activiști de partid de rangul doi. Știam că s-au întins ca o caracatiță în toate domeniile, că au furat și au mințit de dimineața până seara. Îi știam bine pe cei mari, de la Ponta la Dragnea. Vedeam imaginea, dar parcă de la depărtare. Avea ceva schematic. În plus, nutream oarece speranțe că la baza piramidei politice e posibil să mai fie și oameni de onoare, profesioniști. Dar spectacolul acesta al CV-urilor, aproape de nesuportat, devoalează o imagine cu adevărat terifiantă. Putregaiul se întinde de la vârf până la rădăcină. Ceea ce te șochează în cel mai înalt grad este amploarea fenomenului. Dacă ar fi doar greață, poate că, luând un antivomitiv, vorba lui Nicolae, ai mai scăpa. Dar, odată cu greața, se insinuează spaima. Corupția, minciuna, falsul, sunt fundamentul pe care stă societatea noastră.
Și atunci te întrebi: prin ce minune nu am dispărut cu totul în acești ani? Pentru că, la nivel politic, stăm, de fapt pe o imensă groapă de gunoi. Suntem reprezentați de niște viermi.
Când delegi parte din libertatea ta cuiva, când te lași reprezentat, investești încredere în cei pe care i-ai ales, sau îi accepți pe cei care, în pofida votului tău, au câștigat. Nădăjduiești în înfăptuirea acelui miracol politic de care vorbea Hannah Arendt: cel în mâna căruia ai lăsat responsabilitatea publică va fi capabil să ia cea mai bună decizie. Pe această relație de încredere se construiește comunitatea. Dar ce descoperi în realitate? Că viața ta publică nu e nici măcar pe mâna unei mediocrități, ci a celor mai decăzuți dintre noi. Și atunci când încrederea ta, oricum atât de fragilă, e cu totul trădată, când pentru tine decid o șleahtă de măsluitori de diplome și patalamale care le acoperă incompetența și netrebnicia, te simți atât de umilit, încât singura modalitate de a te salva este ruperea de comunitate. Acesta este și principalul motiv pentru care țara aceasta s-a golit. Senzația că ești batjocorit, că cineva se „oprișează“ zi de zi pe tine, ca să folosesc vorba aceasta mai puțin ortodoxă, dar atât de adevărată al lui Nicolae, îți iei pur și simplu lumea în cap și pleci încotro vezi cu ochii, doar să scapi.
Iar ceea ce m-a șocat în cel mai înalt grad în aceste analize de CV este apariția unei noi generații de scursuri politice, născute din carnea și sângele celor dintâi. Tânăra generație este copia fidelă, dar parcă și mai diformă a celei de dinainte. Fii și fiice de demnitari care descoperă aproape din pruncie geniul pentru afaceri și politică, sugând laptele otrăvit al părinților, vin acum să-i înlocuiască. Nemernicia perpetuată cu atâta perseverență îți taie respirația, mai ales când realizezi că nici măcar iubirea filială nu a putut opri perpetuarea răului. Mi-e cu neputință să înțeleg cum îți poți arunca propriul copil în această hazna a hoției și minciunii.
Ceea ce face Valeriu Nicolae, scormonind în acest hoit, mi se pare – scuzați cuvintele mari – un act eroic. El era obișnuit cu mizeria umană în urma a tot ceea ce a făcut ca activist. Dar Ferentariul se pare că e o oază față de ce a găsit aici. Căci, din mizeria de acolo, a scos la lumină și a salvat viețile unora dintre cei mai năpăstuiți copii din București. Iar asta cu siguranță că i-a procurat multă bucurie. Dar desantul în infernul CV-urilor de parlamentari nu are nici o parte de lumină.
INTERVIURILE HotNews.ro