Daniel Daianu: Daca au fost utile acordurile cu FMI, BM, UE si ce urmeaza

Cei ce blameaza acordurile Romaniei incheiate din 2009 cu FMI, BM si UE trebuie sa mediteze, dupa mine, la doua intrebari esentiale. Prima, daca merita sa fie intreprinse corectiile implicate de aceste acorduri. A doua intrebare decurge, intr-un fel, din prima si priveste un contrafactual imaginat: ce ar fi fost in lipsa aranjamentelor de asistenta financiara. Raspunsul la prima intrebare, in opinia mea, nu poate fi decat unul rational si anume: ca era nevoie de ajustari ca demers de politica economica.

• Corectiile au fost de amploare si sunt rasplatite cu revenirea Romaniei pe pietele internationale, cu costuri rezonabile

Dupa cam arata documente internationale si alte analize serioase, deficitele bugetului consolidat al Romaniei au scazut de la peste 9% in 2009 la sub 3% in 2012 in timp ce deficitul de cont curent a mers sub 4% din PIB anul trecut. Corectiile au fost de amploare si sunt rasplatite cu revenirea Romaniei pe pietele internationale, cu costuri rezonabile la finantarea si refinantarea datoriei publice. Si firmele private se finanteaza mai usor. Drept este ca ajustari puteau fi impuse in mod brutal de piete daca Romania nu ar fi beneficiat de acces la finantare; importurile s-ar fi comprimat enorm ca si activitatea economica, dincolo de ce s-a intamplat.

Aici gasim ratiunea pentru care s-a facut apel la asistenta financiara pentru sprijinirea balantei de plati, pentru a nu suporta consecintele unui “sudden stop” al finantarii externe. Sa ne amintim ca deficitele externe in 2007 si 2008 trecusera de doua cifre si indatorarea externa (in special a sectorului privat) crestea cu viteza ametitoare. Usor o criza de lichiditate se poate transforma intr-una de insolventa cand pietele suprareactioneaza. Romania a fost intr-o situatie analoga cu a tarilor baltice, partial cu a Ungariei (nota bene: Polonia avea deficite externe mult mai mici)

• Este treaba BNR si a guvernului roman ca stabilitatea financiara a tarii sa fie protejata, indiferent de actionariatul bancilor

Avea Romania nevoie de asistenta. Unii ar spune ca nu –se face referire chiar la faptul ca sectorul bancar este dominat covarsitor de banci straine si ca nu ar fi trebuit sa fie acestea preocuparea autoritatilor autohtone. Sunt cel putin doua hibe cu acest rationament. Una, ca este treaba BNR si a guvernului roman ca stabilitatea financiara a tarii sa fie protejata, indiferent de actionariatul bancilor. A doua hiba/chestiune priveste dinamica economiei. Un pachet de asistenta financiara nu poate totusi determina conduita sectorului privat, chiar daca Inititiativa dela Viena a atenuat inclinatia unor banci de a- si diminua rapid expunerea pe Romania.

Ce vreau sa spun este ca daca la dez-intermedierea bancara s-ar fi adaugat o taiere masiva de cheltuieli publice (pentru a reduce cat mai mult deficitul bugetar) caderea economiei ar fi fost mult mai accentuata, cu daune colaterale foarte mari, cu o stricare mai puternica a bilanturilor bancilor (sa nu uitam ca in trimestrul 1 2013 volumul agregat de NPLs a ajuns la peste 19%). Pachetul de asistenta financiara a ajutat Romania sa amortizeze socuri puternice izvorate din criza financiara si cea a zonei euro, a ajutat efectuarea de corectii majore obligatorii.

• Programele au incercat sa ajute Romania sa intreprinda corectii macro indispensabile intr-o perioada de criza financiara internationala majora, care nu s-a terminat

Unii critica utilizarea unor resurse atrase pentru finantarea deficitelor bugetare. Avem aici un argument aiuritor fiindca nu se intelege ca nu putea fi echilibrat contul bugetului public rapid si ca era si contra-indicat asa ceva din motivul enuntat mai sus (pentru a nu combina un deleveraging privat fortat cu unul in sectorul public efectuat in mod necugetat, intr-o perioada de criza). In plus, finantarea trebuia sa fie facuta de pe piete oricum, interne si/sau externe. Sa nu fi facut apel la ce oferea asistenta externa, la costuri mult inferioare, era absurd.

Si argumentul privind dimensiunea indatorarii externe este surprinzator, intrucat cea mai mare parte a imprumutului a intrat in cufarul BNR si tot de acolo vor fi platite transe. Unii spun ca aceste programe nu au asigurat crestere economica. Este o gandire mioapa daca avem in vedere ca programele au incercat sa ajute Romania sa intreprinda corectii macro indispensabile intr-o perioada de criza financiara internationala majora, care nu s-a terminat. In plus, sa crezi ca economia interna poate fi rupta de ce se intampla pe plan european este de neinteles. Si mai avem de lucrat serios in domeniul unor reforme structurale.

• Exista o balanta a beneficiilor si costurilor. Ce urmeaza acum?

Nu comentez cum cum s-a trecut prin etapele de corectare, elemente ale programelor; am avut obiectii pe care le-am exprimat in acesti ani, intre care si subestimarea absorbtiei de fonduri europene ca mijloc de actiune contraciclica.

Istoria a mers intr-un fel. Acum importa mai mult unde ne aflam. Consider ca este bine ca am avut pachete de asistenta financiara, care au atenuat costuri de ajustare macro si au fortat initierea de reforme structurale. Afirmand acesta nu trec cu vedarea insuficiente ale programelor cu partenerii externi. Dar exista o balanta a beneficiilor si costurilor. Ce urmeaza acum?

Sunt mai multe ratiuni pentru care este utila continuarea de aranjamente cu partenerii externi; enumar mai jos:

• criza financiara nu s-a terminat si socuri externe probabil vor mai fi; intre acestea este si impactul terminarii injectiilor de lichiditati masive, de “quantitative easing (QE)” din partea unor banci centrale (mai ales ale Fed-ul), ceea ce va inalta marjele platite la obligatiuni suverane (serviciul datoriei publice) si corporatiste;

• criza zonei euro nu s-a terminat si ea va mentine incertitudini in regiune ca si tensiuni in sistemul bancar european; Uniunea Bancara este foarte la inceput;

• dez-intermedierea in sistemul bancar european va continua, ceea ce va lovi in sansele de revenire economica peste tot;

• este bine sa incercam sa ne protejam prin orice mijloace disponibile: Semestrul ca si Tratatul Fiscal, alte instrumente de guvernanta ale UE, sunt folositoare in monitorizarea economiei romanesti si ajuta la corectarea unor masuri de politici publice interne, dar este pacat sa nu fie disponibile si instrumente care intra in panoplia  FMI si a BM;

•  economia noastra este puternic euroizata si instrumentele UE nu tin suficient cont de aceasta stare; miscari eratice de capital (detineri ale non-rezidentilor de titluri de stat sunt semnificative) pot cauza presiuni mari pe piata valutara in conditiile in care o depreciere mare a leului ar inrautati si mai mult bilanturile bancilor;

• acordurile cu FMI si BM, ca si alta data, au scos la iveala nereguli mari, risipa si hotia din sectorul public; ele obliga la reforma companiilor de stat. Ce s-a intamplat la Oltchim, CFR Marfa, Hidroelectrica de pilda, a iesit mai bine la iveala sub presiunea finantatorilor externi;

• slabiciunea institutiilor autohtone, retele detrimentale interesului public, sunt mai usor de combatut prin asemenea aranjamente; un sprijin parlamentar puternic nu automat inseamna vointa, cunoastere si putere de a face reforme;

• un aranjament nou cu FMI nu ar pune presiune pe resursele UE; in plus ar permite mobilizarea de alte resurse, in caz de nevoie acuta, la costuri rezonabile in conditii in care Romania are de rambursat catre FMI, in special, sume importante in acest an si anii ce vin.

• exista o expertiza a FMI si BM ce trebuie valorificata in eforturile de a continua reforme structurale, reforma companiilor de stat;

• pietele internationale se ghideaza  mult dupa relatia unei tari cu FMI si ar saluta un nou aranjament;.

• cu toate progrese inregistrate in reforma guvernantei interne in UE, instrumentele de monitorizare si armonizare de politici ale UE au nevoie inca de testare; UE este in anumite domenii, unele esentiale (ex: criza zoei euro) inca in cautarea solutiilor optime.

Cele evocate mai sus sugereaza ca un nou aranjament cu FMI este util in conditiile date, este o dovada de prevedere (foresight). Nu inseamna ca daca nu va exista sa facem un capat de tara. Romania a iesit cu bine din zona unor dezechiluibre macro mari. Esential acum este sa continue reforme structurale, sa isi consolideze pozitia macroeconomica cu consecventa, ca stat membru al UE.

• viata in Uniune arata ca logica pietei unice (the single market) are doua taisuri; ea poate favoriza convergenta reala numai in anumite circmustante

Dar relatia cu FMI, BM si CE nu lamureste o alta chestiune: daca ceea ce recomanda aceste institutii sub denumirea generica de “reforme structurale” este suficient pentru a asigura convergenta reala intr-o lume care s-a complicat mult ca urmare a crizei financare, a crizei zonei euro, a redistribuirii puterii economice in lume si in raport cu experienta functionarii UE, cu ce ne invata istoria economica moderna in materie de “ajungere din urma” (catching up).

Reformele structurale interne, care includ si schimbari institutionale, ar trebui sa permita mobilizarea rezervelor de eficienta (sa duca economia autohtona mai aproape de potentialul ei de crestere actual, chiar sa il mareasca. Dar, viata in Uniune arata ca logica pietei unice (the single market) are doua taisuri; ea poate favoriza convergenta reala numai in anumite circmustante. In deceniul trecut (mai precis intre 2000-2008) PIB/loc alculat la paritatea puterii de cumparare a crescut in Romania de la 25-26% din media UE27 la cca 44-45%. Cifrele iau ochii. Criza a izbit insa cu furie si a reliefat vulnerabilitatea unui model de crestere bazat pe import masiv de capital si care, din cauza mecanismelor din UE (inclusiv liberalizarea contului de capital prematura), nu conduce la o alocare optima, in sensul orientarii productiei interne catre bunuri si servicii competitive (tradables).

Nici nu este clar ce vom face avand in vedere ca depindem toti, in Europa, de credit bancar atat de mult in finantarea activitatii economice (70% in medie fata de 30% in SUA) si bancile sunt in dez-intermediere (adica vor sa reduca porofoliul de credite, sa-si mareasca capitalul propriu). Daca in zona euro se incearca formule sui generis (non-conventionale) pentru finantarea IMM-urilor, a unor sectoare economice de ce in Romania sa nu avem o capitalizare mai mare a CEC Bank, a Eximbank, inclusiv prin fonduri europene. Replica unora (chiar la Bruxelles) ca ar fi ajutor de stat, concurenta neloiala, este stranie cand toate tarile de unde provin grupuri bancare cu prezenta si in Romania le ajuta pe cele din urma pe filiera guvernametala, direct si indirect.

• Romania a inregistrat corectii macro ce pot impresiona pietele

Nu este clar ca Romania va putea sa scape din menghina capcanei “venitului mediu” (the middle income trap), care se poate simti la 9000, 10000, la 12000 euro/loc (nu exista o cifra fatidica clara). Acest sindrom exprima incapacitatea unor economii de a depasi o bariera in surmontarea decalajelor; este incapacitatea sa faci fata concurentei din partea economiilor ce folosesc tehnologii de varf (tari foarte dezvoltate), cu productivitate totala exceptionala, cat si din partea unor economii emergente, care beneficiaza de costuri scazute cu forta de munca in timp ce asimileaza foarte intens noi tehnologii si chiar inoveaza mult (cazul economiilor asiatice). Noi avem castiguri de productivitate la nivelul fortei de munca remarcabile, pe anumite segmente, in deceniul trecut si exista “insule care folosesc tehnologii avansate, dar rezultate bune sunt contracarate in larga masura de infrastructura jalnica, de costuri de tranzactie mari (legate inclusiv de birocratie, coruptie).

Romania a inregistrat corectii macro ce pot impresiona pietele. Si unii pot arata cu degetul la surplusul de cont curent in Q1 din 2013. Dar sa nu uitam ca el s-a datorat si unor intrari de capital de portofoliu (cu aproape 1 miliard peste fluxul din Q4 2012) si unor transferuri din strainatate considerabile. Este mult prea devreme pentru a spune, cum fac unii, ca se vede un alt model de crestere. Eu cred ca este multa cale de parcurs in acest scop. Si as mai spune ceva: un nou model de crestere, care sa permita diminuarea decalajelor in anii ce vin, nu se poate rezuma la reformele structurale in curs. Logica pietei unice din UE are predilectie in a favoriza grupurile (firmele) ce aduc laolalta active competitive (valoroase) si care optimizeaza, in principal, nu in raport cu nevoi locale (nationale) ale tarilor unde investesc, ci in functie de oportunitati pe pietele internationale, judecate in mod global.

Aceasta inseamna ca o investitie facuta azi in Romania, poate “zbura” in alta parte, unde sunt avantaje de cost; am si vazut aceasta in cazul fabricii Nokia de la Jucu. Credem oare ca fara rost deplang politicieni europeni de-localizarea in sectoare industriale importante, dinspre Europa, si ca se discuta atat de mult privind “reindustrializarea”, crearea de locuri de munca? Eu cred ca aici avem o mare problema in UE, care este a Uniunii in masura in care se intelege importanta convergentei reale prin masuri la nivel UE si, in al doilea rand, in relatia Uniunii cu alte regiuni ale economiei globale (o Germanie puternica nu poate trage singura Europa dupa ea); si este o problema la nivelul fiecarei tari care se poate trezi prinsa in capcana mentionata.

UE este amenintata de cvasi-stagnare economica si Romania se poate trezi, deci, intr-o dubla stransoare/provocare: prima derivand din lancezire economica in Europa, cu efecte pentru sectorul bancar, pentru bugete publice, etc; a doua capcana fiind cea care priveste formularea unei politici publice (nationale) de ameliorare a avantajelor comparative/competitive care sa sprijine cresterea economica diminuarea decalajelor. Opinia mea este ca Bruxelles nu are raspuns adecvat la niciuna dintre cele doua capcane mentionate, chiar daca exista strategia Europa 2020 si un buget al UE care aloca fonduri europene importante pentru dezvoltare regionala (si in cazul Romaniei si al altor tari interesate, pentru modernizare rurala, pentru educatie).

Cu timp in urma spuneam ca dezvoltarea economica, surmontarea decalajelor, inseamna sa mizezi pe piete (sa ai o economie de piata), dar sa si le invingi –in sensul de a construi/imbunatati avantaje comparative prin politici publice. Acestea includ atentia pentru educatie (inclusiv prin invatamint “tintit”, de exemplu de tip vocational), dezvoltarea infrastructurii, politici industriale care sa rezolve doua probleme centrale pentru dezvoltare: coordonare si compensarea unor externalitati pentru firme autohtone cu mare potential, dar care au de depasit costuri de intrare pe piete (entry costs) dominate de concurenti cu traditie. Este indeajuns sa ne reamintim istoria mai veche si mai recenta a povestilor de succes in Europa, in lume, pentru a intelege ca acestea nu sunt fantezii ale celui care a scris a acest articol.

In acelasi timp, afirmatia pe care o fac ma obliga sa ma gandesc la neimplinirile si esecurile din cauza institutiilor slabe de la noi si a coalitiilor de interese care vor mentinerea “rentelor”. Daca nu suntem in stare sa stopam marea risipa, hotie, din companii de stat apar indoieli in privinta capacitatii de a guverna “smart” (inteligent), de a gandi si, mai ales, de a aplica politici vizionare (intrucat pe hartie masuri pot arata bine….), care nu se pot rezuma la recomandari ale IFIs si Comisiei(in acest sens a se vedea si eseul meu si al lui Bogdan Murgescu, “Which way goes Romanian capitalism/Capitalismul romanesc incotro?”, FES, 2013).

Ca sa ma opresc. Cred ca avem nevoie de un nou aranjament cu FMI (la care se poate adauga BM), care sa sprijine programele pe care Romania le are cu Comisia ca stat membru al UE, care are de indeplinit obligatii ce decurg din Tratatul Fiscal, Semestrul, alte mecanisme de guvernanta ale UE. Dar acestea fiind spuse, exista o zona problematica, la care aranjamentele raspund vag. Aici intervine misiunea guvernantilor nationali. Si este sarcina tuturor, a tarilor mari, a institutiilor internationale, a Uniunii Europene, de a reforma sistemul financiar international care, asa cum functioneaza, mai mult introduce instabilitate in economii decat le finanteaza.