Daniel Daianu: O criza de lichiditate putea deveni una de insolventa

Daniel Dăianu

Banca Nationala a Romaniei

Se discuta din nou despre asistenta financiara primita de Romania de la UE si insititutii financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) dupa 2008. Sunt, in principal, doua teme controversate: daca a fost nevoie de imprumut; si daca dimensiunea asistentei a fost indreptatita.

Voi incepe cu un fapt din activitatea mea de eurodeputat.

Dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers (toamna lui 2008) si fiind tot mai clar catre ce se indreapta economia globala, impreuna cu un coleg polonez si unul din Ungaria am discutat cu seful comisiei de probleme monetare si economice din PE (Pervenche Beres) pentru ca mecanismul de sprijin pentru tari cu dificultati de balanta de plati sa fie activat, la nevoie, si pentru state care au aderat la Uniune in 2004 si 2007. Mecanismul amintit a fost dublat la 25 miliarde in prima faza si, ulterior, la 50 de miliarde euro.

O criza financiara de proportii, ce a cuprins lumea dezvoltata (dar suprafinancializata), conducea in mod inevitabil la inghetarea pietelor financiare, limitarea drastica, sau chiar inchiderea lor pentru tari cu dezechilibre externe mari. Se manifestau pe piete „sudden stops”, limitari/stopari ale accesului la finantare. Cand acest acces este tot mai dificil si cand pietele devin schizofrenice, o criza de lichiditate se poate usor transforma intr-una de solventa, chiar cand datoria publica este relativ mica. Istoria economica a lumii este presarata cu asemenea situatii.

„Sudden stop” a fost o amenintare reala pentru nu putine economii din Europa centrala si de Rasarit care aveau un model de dezvoltare bazat pe import masiv de capital, care, din pacate, s-a orientat mult catre sectoare non-tradables (bunuri putin exportabile). Ma refer in special la tari baltice (Letonia si Lituania), Romania, chiar Ungaria. Deficitele de cont curent in cele doua tari baltice erau de doua cifre (peste 12% din PIB), in Romania fiind 12,7% in 2007 si 11,8 din PIB in 2008. Paradoxul este ca economiile nou intrate in UE (cu exceptia Ungariei) aveau datorii publice mult inferioare ca medie economiilor avansate –in cazul Romanie sub 15% din PIB in 2008. Dar, pietele financiare, asa cum arata episoade de criza de balanta de plati in America Latina si Asia, in deceniile trecute, nu fac distinctie intre provenienta imbalantei, intre sectorul public si privat; ce conteaza, in ultima instanta, este indatorarea externa totala. Desi cea mai mare parte din datoria externa a Romaniei in 2008 era formata din obligatii ale sectorului privat un guvern responsabil nu putea sta impasibil fata de probabilitatea mare ca necazuri de plata sa se accentueze; trebuia evitat ca o criza de lichiditate, oricare ar fi sursa, sa morfeze intr-una de solventa a economiei.

Este de remarcat ca „ciclul financiar”, cu alternanta de expansiune si retragere a creditarii (cu deznodamanul nefericit al crizei financiare) , a lovit atat economii din euroarie (Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia) cat si economiile din Europa centrala si de Rasarit mentionate; dinamica creditului in termeni reali a fost extrem de inalta intre 2005-2008. Intr-un fel sau altul, crize de lichiditate au izbucnit peste tot unde deficitele externe erau mari, chiar daca diferente notabile erau intre stocuri de datorie, publica si private.

Tarile din euroarie mentionate au avut si ele nevoie de asistenta financiara pentru a evita insolventa. Trebuie adaugat ca banci comerciale mari au avut un rol cheie in miscarea crossfrontaliera a capitalului, a largirii deficitelor externe (inclusiv prin externalizarea creditarii). Si este de gandit ca ceea ce numim acum masuri macroprudentiale nu au fost suficient de severe in acei ani.

Letonia si Lituania, Ungaria si Romania, au beneficiat de pachete de asistenta financiara, care au avut in vedere nevoi de finantare imediata si pe termen mediu si care au fost puse in relatie cu masuri de corectie a dezechilibrelor macroeconomice. Sunt aspecte demne de evocat, de repetat, in judecarea asistentei financiare pentru Romania:

deficitele externe din ultimii ani precriza erau prea mari si au finantat in larga masura sectoare non-tradables, o bula speculativa majora fiind pe piata imobiliara;

acele deficite nu puteau continua; o corectie mare a dezechilibrelor era inevitabila, in mod fortat, sau prin ajustari initiate de Guvern;

corectarea dezechilibrelor s-a vazut in caderea economiei, a investitiilor, care au plonjat de la cca 33,4% din PIB in 2008 la cca 27% in 2009; de retinut ca cea mai mare parte a acestei diminuari s-a produs in economia privata (peste 2/3) o explicatie fiind legata de investitii nepotrivite in anii pre-criza;

deficitul de cont curent (extern) a scazut la 4,8% din PIB in 2009 (de la 11,8% in 2008), ca rezultat al imploziei economiei, a investitiiilor fiind si o reflectare a accesului la finantare mult ingreunat pentru economie.

Este o disputa mai veche legata de raspunsul la criza, la inghetarea pietelor. Am avut in anii trecuti un dialog cu colegi economisti, care argumentau ca intr-o situatie de criza majora este firesc sa relaxezi politica monetara, sa diminuezi ratele de politica monetara. Asa este, mai cu seama cand nu ai grad de euroizare inalt in economie, cand increderea in moneda autohtona este solida, cand dezechilibrele (interne si externe) nu sunt amenintatoare. Adica, cand nu opereaza o constrangere valutara majora. Era Romania intr-o asemenea situatie avand in vedere deficite de cont curent de doua cifre, o aglomerare de scadente in viitorul imediat, un grad de euroizare care depasea 60% din volumul tranzactiilor/depozitelor, cand inflatia era inca inalta si, nu in cele din urma, cand pietele externe inghetau? Cand se invoca Polonia ca exemplu este bine sa nu omitem ca aceasta tara a avut deficite externe mult inferioare in anii precriza, ca bula speculativa a fost considerabil mai mica acolo. Dar si Polonia a avaut aranjamente prin linii de finantare special. Ce sa mai spunem de Cehia, unde gradul de euroizare este practic zero.

Nu cred ca era intelept sa relaxam politica monetara in mod dramatic (precum s-a facut in alte economii europene) avand in vedere vulnerabilitatile economiei noastre, inclusiv inflatia inca inalta (la finele lui 2008 a fost de 6,3; in 2009 inflatia scazuse la 4,8% (pe fondul recesiunii economiei), dar a urcat din nou in 2010 la aproape 8% ca efect al cresterii la TVA. In aceeasi perioada, rata medie de politica monetara a mers de la 10,25 in dec. 2008 la 8% in dec. 2009 si la 6,25% in 2010; pe piata monetara (la 3 luni) maximele si minimele lunare nu au fost mult indepartate de ratele de politica monetara . Deficitul bugetar s-a dus in sus in virtutea stabilizatorilor automati fiind nevoie de finantare mult mai mare decat in 2008 (deficitul in 2009 a ajuns la 7% dupa metodologia nationala si la cca 9,5% din PIB dupa metodologia europeana/ESA).

O politica monetara mult relaxata in conditiile de atunci, menita sa stimuleze economia (pe canalul creditului si sprijinirii exporturilor prin deprecierea leului), ar fi afectat bilanturi gospodaresti si ale firmelor prin „efectul de avutie”, ar fi afectat probabil negativ increderea in moneda nationala; nu putea fi exclus din scenarii de risc un run pe moneda nationala. Este legitima intrebarea daca pachetul de asistenta financiara nu ar fi permis o politica monetara considerabil mai laxa. Dar, datele problemei nu se modifica in termeni esentiali, in sensul prevenirii unui „run” pe moneda nationala prin limitarea deficitelor, masuri de corectie a dezechilibrelor.

Privind dimensiunea pachetului de asistenta financiara, se poate discuta. Avem repere pentru a examina un minimum necesar. Sa ne gandim ca finantarea deficitului bugetar era foarte dificila, cvasi- imposibila pe piata externa in 2009. Dincolo de cee ace oferea asitenta financiara oficiala, finantarea putea veni de pe piata interna si necesarul era considerabil; am amintit ca deficitul bugetului consolidat 2009 crescuse mult in 2009 in anul urmator fiind cocotat in continuare la peste 6,5% din PIB. In 2009 datoria externa pe termen scurt era in jur de 13% din PIB, adica aproape 20 miliarde euro. Pentru ca rezervele tarii sa ramana la un nivel corespunzator in conditiile in care au fost diminuate rezerve obligatorii ale bancilor comerciale (pentru finantari interne), imprumutul de la FMI, Banca Mondiala si UE a fost vital –vedem ca deficitele bugetare cumulate pentru 2009-2010 au insemnat peste 15% din PIB.

Pentru ca bancile comerciale sa accepte un supliment de finantare mult crescuta a fost necesara eliberarea de rezerve obligatorii si incetinirea dezintermedierii financiare (retragerii de fonduri din Romania) prin Initiativa de la Viena. Mai trebuie spus ca cea mai mare parte a imprumutului de la FMI a intrat in rezervele valutare compensand eliberarea de rezerve obligatorii pentru bancile comerciale; resursele atrase de la FMI au ajutat descurajarea atacurilor speculative pe leu.

Se poate discuta si pe marginea compozitiei masurilor de corectie a dezechilibrelor. Am exprimat opinii in acest sens, intrucat in politica economica nu exista o singura varianta. Si este un fapt ca programul de corectie a subestimat importanta absorbtiei de fonduri europene pentru atenuarea caderii economice. Dar este greu de tagaduit ca Romania avea nevoie de un pachet de asistenta financiara consistenta. Letonia si Lituania au avut cele mai severe caderi de activitate economica in 2009 si 2010. A contat acolo si imposibilitatea utilizarii cursului de schimb ca instrument de corectie (aviz amatorilor care vad in intrarea rapida in eurorie drept salvare de la orice necaz). Romania a trecut printrun proces dureros si complicat de ajustari macroeconomice, care a insemnat aducerea deficitului bugetar la cca.0,7% (metodologie ESA) in 2015 si a celui de cont curent la cca 1% din PIB in acelasi an. Si indatorarea externa totala (termen scurt si lung) s-a redus de la 68% in 2009 la cca 56% din PIB in 2015.

Vremurile rele din economia europeana, cea globala, ce continua, obliga la precautie; este de bun simt economic sa incercam sa reintram pe un traseu de consolidare bugetara din 2017 , sa revenim cu deficitul bugetului sub 2,5% din PIB. Mai ales ca avem crestere economica. Cat priveste deficitul de cont curent in acest an (se prefigureaza 2-2,5% din PIB), de retinut este ca alte economii emergente europene au surplusuri externe si ca fondurile europene au finantat balantele de plati in ultimii ani cu procente din PIB.

Daniel Daianu: O criza de lichiditate putea deveni una de insolventa

#MediciBuni Dr. Ana-Maria Bota, medic primar ORL: „Tratez fiecare pacient așa cum m-aș trata pe mine însămi. Și mi se pare normal să fac asta”

#medicibuni Dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș, medic cardiolog fetal MedLife: „Testele de ADN fetal nu pot înlocui ecografiile morfofetale în sarcină”

#medicibuni Dr. Horațiu Teodorescu, gastroenterolog MedLife: „Tusea, senzația de nod în gât și răgușeala ar trebui să aducă pacienții și la gastroenterolog“

#medicibuni Dr. Lucian Alecu, chirurg MedLife: „Dieta bazată pe alimente grase, procesate, pe consum de alcool și pe fructe dulci îmbolnăvește ficatul“

#MediciBuni – Dr. Ioana Raluca Sima: „ Cele mai multe dintre accidentele vasculare cerebrale și cazurile de demență pot fi prevenite”

#medicibuni Dr. Cătălin Magan, neurochirurg, despre o tânără cu fractură de coloană: „A ajuns la noi complet paralizată, am operat-o de urgență la MedLife Humanitas, iar acum a început să-și miște picioarele”

#medicibuni Dr. Tanita Mavriș, chirurg MedLife: „Adesea denumit «ucigașul tăcut», cancerul ovarian dă simptome precoce care pot fi confundate cu afecțiuni benigne”

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

#medicibuni Dr. Cosmin Olariu, chirurg cardiovascular MedLife: „După 45 de ani, toți bărbații ar fi bine să fie văzuți de un cardiolog”

#medicibuni Dr. Laura Sinea, oncolog MedLife: „Cancerul mamar apare tot mai des la tinere, între 30 și 45 de ani. Este foarte important ca tratamentul să fie inițiat la timp”

#medicibuni Dr. Nicolae Florescu, cardiolog intervenționist MedLife, despre cele mai eficiente tratamente pentru afecțiunile severe ale inimii: „Am avut cazuri de mare risc, rezolvate cu bine, cu spitalizare redusă și cu evoluție ulterioară rapid favorabilă“

#medicibuni Dr. Victor Nimirceag, oncolog MedLife: „Pacientul vine deznădăjduit, cu un diagnostic greu, dar după discuția cu medicul, pleacă cu gândul că există soluții”

MedLife își consolidează poziția pe segmentul de oncologie printr-un nou parteneriat cu Institutul Sânului, extinzând serviciile dedicate tratamentului cancerului mamar

#medicibuni Dr. Cătălin Popa, chirurg MedLife: „Bărbații tineri sunt cei mai predispuși la hernia inghinală, mai ales dacă fac efort fizic într-un context nesusținut”

#medicibuni Dr. Cristian Țibea, ginecolog MedLife: „Avem o rată de succes foarte bună cu robotul, pentru că îmbină acuratețea operațiilor clasice, sau chiar mai mare, cu avantajele chirurgiei minim invazive“

După 14 diagnostice greșite, a ajuns la cel corect: un cancer urologic rar. Conf. dr. Florin Elec, urolog MedLife: „O intervenție chirurgicală cu tentativă de păstrare a rinichiului ar fi fost un dezastru pentru pacientă”

#medicibuni – Dr. Edina Iercan, medic dermatolog MedLife: „Persoanele active, care practică sporturi în aer liber, au nevoie regulat de screening dermatologic”

#medicibuni – Dr. Simina Condruz, oncolog MedLife: „Oncologia nu mai este o specialitate cu șanse mici de reușită. A progresat, avem multe terapii noi, iar pe pacient putem, de multe ori, să-l considerăm și vindecat”

#medicibuni – Dr. Claudiu Chitea, chirurg ortoped MedLife: „Sunt puține intervențiile ortopedice pe care să nu le putem face în România”

#medicibuni – Dr. Cristian Tefas, gastroenterolog MedLife : „Aproape 70% din totalul cazurilor de cancer colorectal ar putea fi prevenite dacă populația s-ar testa cu regularitate”

#medicibuni – Dr. Raluca Bidiga, pediatru MedLife: „Față de acum un deceniu, patologia pediatrică s-a schimbat. Au început să apară tot mai frecvent tiroiditele, diabetul, artritele”

Studiu MedLife: Tinerii români nu au nici informațiile, nici mijloacele necesare pentru a se proteja de bolile cu transmitere sexuală

#medicibuni – Dr. Denissa Olaru, oftalmolog la MedLife: „Lentilele de contact folosite incorect ne pun în pericol vederea și chiar ochii”

#medicibuni Dr. Diana Dobromir, medic-șef Laboratorul MedLife Medici’s: „Dacă nu sunt tratate, infecțiile cu Chlamydia și gonoreea pot duce la complicații severe”