Sari direct la conținut

Datoria externă a crescut cu 14,67 miliarde euro. Balanța de plăți- deficit de 9,8 miliarde euro la jumătatea anului. De ce e asta important

HotNews.ro
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Deficitul balanţei de plăţi pe primele 6 luni a fost de 9,8 miliarde de euro, mai mic cu circa două miliarde față de cel din perioada ianuarie – iunie 2022, arată datele BNR comunicate luni. Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 1,4 mld. euro, în vreme ce balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1,7 mld euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au coborât sub 4 miliarde de euro pe primele 6 luni (față de 4,5 miliarde în prima jumătate a anului trecut), iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 353 milioane euro.

În primele 6 luni datoria externă totală a crescut cu 14,67 miliarde euro.

Potrivit BNR:

  • datoria externă pe termen lung era de 112,6 mld. euro la 30 iunie 2023, în creștere cu peste 15% față de începutul anului;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2023 nivelul de 46,64 mld. euro, în scădere cu 0,4% față de 31 decembrie 2022.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,9% în perioada ianuarie – iunie 2023, comparativ cu 16,2% în anul 2022.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 iunie 2023 a fost de 5,1 luni, în comparație cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2023 a fost de 90,5%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022.

De ce e importantă balanța de plăți

Balanța de plăți include tranzacțiile (exporturile și importurile de bunuri și servicii) ale unei țări într-o lună sau într-un an.

Ea ajută guvernul să analizeze potențialul unei anumite industrii de a-și crește exporturile și să formuleze politici care să ducă la această creștere.

De asemenea, oferă guvernului instrumente pentru a descuraja anumite importuri, în cazul în care acestea cântăresc prea greu în balanță.

Balanța de plăți indică autorităților starea economiei și astfel le ajută să caute mecanisme de creștere economică. Politica monetară și fiscală ar trebui să țină seama în deciziile care se iau de evoluția balanței de plăți a țării.

Ajută la identificarea surselor de venituri și de cheltuieli în valută. Aceste informații sunt utile pentru a determina nivelul rezervelor valutare pe care trebuie să le mențină o țară pentru a se asigura că își poate îndeplini obligațiile internaționale.

De asemenea, balanța de plăți oferă informații despre competitivitatea exporturilor și importurilor unei țări. Dacă o țară are un deficit comercial ridicat, asta poate însemna că exporturile sale nu sunt suficient de competitive și poate ar fi necesar să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți competitivitatea.

Tot prin intermediul balanței de plăți poți monitoriza impactul politicilor guvernamentale asupra economiei. De exemplu, dacă guvernul vrea să încurajeze exporturile, balanța de plăți poate fi utilizată pentru a monitoriza eficacitatea acestor politici.

Poate ajuta la identificarea riscurilor potențiale pentru economia unei țări. De exemplu, dacă o țară depinde în mare măsură de exportul unui anumit bun, o scădere a cererii pentru acel produs ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei țării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro